SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

VIDEO A aruncat cu proteza după arbitru! » Vedetele campioanei NBA au cedat nervos la înfrângerea cu Memphis Grizzlies

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 octombrie 2017 19:26

Golden State Warriors a suferit a doua înfrângere în trei meciuri de la debutul noului sezon din NBA, 101-111 cu Memphis Grizzlies. Stephen Curry și Kevin Durant au fost eliminați înainte de finalul partidei după un conflict aprins cu unul dintre arbitri.

Lucrurile nu merg deloc bine pentru campioana en-titre din NBA. După înfrângerea de pe teren propriu cu Houston Rockets, 121-122, Golden State a comis-o și în deplasarea din Memphis. Cu mai puțin de un minut înainte de finalul meciului, nervii au cedat în tabăra oaspeților.

Stephen Curry a reușit o pătrundere rapidă finalizată cu un coș de două puncte, însă a considerat că a fost faultat. În momentul în care a văzut că arbitrul Scott Wall nu a reacționat, fostul MVP și-a scos proteza și a aruncat-o în direcția acestuia. Curry a fost trimis imediat la vestiare.

”Meritam să fiu dat afară”

”Nu am aruncat proteza spre arbitru. Țintesc mai bine de atât. Am aruncat-o de nervi. Mi s-a părut că am fost faultat și am cedat. Am făcut ceva stupid, meritam să fiu dat afară și exact asta s-a întâmplat. Evident că o să învăț din asta și o să încerc să nu mai fac astfel de gesturi.

Mi-am aruncat de atâtea ori proteza pe jos. Nu-i chiar cel mai înțelept lucru, dar l-am mai făcut. Îmi asum asta. Nu cred că ar trebui să fiu suspendat sau ceva de genul. Sigur voi fi amendat însă”, a spus Curry după meci la ESPN.

Starul lui Golden State a continuat pe contul său de twitter: ”Nu am scuze pentru asta! Trebuie să îmi aduc aminte pentru cine joc...”.

Ceartă cu fanii

Durant a fost și el trimis la vestiare la câteva secunde distanță, după ce a protestat la decizia arbitrilor dee a-l elimina pe Curry. În drumul spre cabine, MVP-ul finalei de anul trecut a intrat în conflict cu fanii gazdelor. Durant le-a arătat degetul inelar pentru a le reaminti de titlul câștigat în acest an alături de Golden State.

”Face parte din joc. E distractiv. Ei ne provoacă, ne fac în toate felurile. E distractiv. Nu e nimic personal, nimic serios. Le-am arătat inelarul, nu altceva. Știu că toată lumea crede că sunt atletul de culoare nervos și sigur am arătat degetul mijlociu. Dar nu, a fost inelarul”, a explicat Durant la finalul partidei.

În următorul meci, Golden State Warriors va evolua în noaptea dintre luni și marți în deplasaree la Dallas Mavericks.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează