SPORTURI  »  BOX  »  TITLUL MONDIAL

Meciul lui Lucian Bute va fi televizat în peste 15 ţări, chiar şi în Malaysia, dar nu şi în România!

Articol de GSP - Publicat luni, 11 octombrie 2010 00:00

Pe 15 octombrie, Lucian Bute îşi va apăra titlul de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în faţa americanului Jesse Brinkley. Meciul dintre cei doi va avea loc la Montreal, într-o gală în care vor mai boxa şi Adrian Diaconu şi Jo Jo Dan

 

Gala din Centre Bell va fi transmisă în Statele Unite de reţeaua ESPN, după ce s-a ajuns la o înţelegere cu Inter box. Compania care îl reprezintă pe Lucian Bute a vîndut meciul în peste 15 ţări, de pe cinci continente, însă printre acestea nu se află România.

Pînă astăzi, nici o televiziune din România nu a cumpărat drepturile pentru partidele care se vor desfăşura în cadrul galei de la Montreal.

Înfruntarea pentru titlul mondial va fi transmisă, în direct, pe ESPN3. Pe 17 octombrie, va fi difuzată o înregistrată pe ESPN. Alături de meciul lui Bute, televiziunea americană a cumpărat şi drepturile pentru meciul lui Adrian Diaconu.

"Negocierile au decurs cum trebuie. Scopul nostru este să îi oferim lui Lucian Bute o acoperire cît mai mare, iar cei de la ESPN ne-au oferit oferta de care aveam nevoie", a declarat Jean Bedard, preşedintele Interbox

Printre ţările care vor avea şansa de a urmări meciul dintre Lucian Bute - Jesse Brinkley, se numără: SUA, Marea Britanie, Albania, Grecia, Polonia, Franţa, Australia, Indonezia, Malaysia, China, Arabia Saudită, Noua Zeelandă, Japonia şi Africa de Sud.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (51)
ligax
ligax  •  01 Iulie 2011, 00:56

Normal, ce mare lucru? E "doar" un campion mondial...

sames
sames  •  15 Octombrie 2010, 21:23

astia au cenzurat tot, dar nu conteaza M U I E TUTUROR TELEVIZIUNILOR DIN ROMANIA, meritati sa va spargem capul cu o bata cand stati la birou si radeti in hohote, atunci ar fi misto sa va crapam capul....si atat

sames
sames  •  15 Octombrie 2010, 21:16

astia au cenzurat ce am scris mai jos, nu e nimic, M.U.I.E TUTUROR TELEVIZIUNILOR DIN ROMANIA, M.U.I.E TUTUROR!!!

Vezi toate comentariile (51)
Comentează