SPORTURI  »  BOX  »  AIBA

Președintele Federației Internaționale de Box a fost suspendat din funcție! Ce acuzații i se aduc

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 octombrie 2017 16:47

Taiwanezul Ching-Kuo Wu, președintele Federației Internaționale de Box, a fost suspendat de Comisia de Disciplină AIBA la cererea a 11 membri din Comitetul Executiv al forului mondial.

Ching-Kuo Wu, controversatul lider al Federației Internaționale de Box pentru Amatori ( AIBA), a fost suspendat de Comisia de Disciplină a forului internațional pentru "gestionare financiară defectuoasă" și corupție. 

De 11 ani în funcție, taiwanezul de 70 de ani a condus forul mondial dezastruos, acumulând datorii de 15 milioane de franci elvețieni, aproximativ 13 milioane de euro. El este, de asemenea, acuzat, că a înlăturat din forul mondial pe toți membrii "incomozi", înconjurându-se doar de "yesmeni". În acest an unul dintre membrii AIBA a fost eliminat din Comitetul Executiv al AIBA, după ce a ridicat întrebări cu privire la posibilele nereguli. Acesta a dat AIBA în judecată și a câștigat procesul, fiind reabilitat!

Un congres extraordinar urmează să aibă loc în noiembrie, cu prezența tuturor federațiilor naționale. La vot se va supune dacă Ching-Kuo Wu va rămâne la conducerea organizației. 

Englezii de la The Guardian dau ca posibil succesor al taiwanezului pe italianul Franco Falcinelli, vicepreședinte AIBA, președintele forului european, EUBC.
În trecut, Rudel Obreja, fostul președinte al FR Box, a avut și el mai multe dispute cu Ching-Kuo Wu.

S-a ajuns până la dezafilierea României de către forul internațional și neprimirea sportivilor români în competițiile internaționale. "Asta, tocmai pentru că am avut curajul să-l înfrunt pe acest nemernic. Acum se vede cu adevărat cine este el de fapt", a declarat Obreja. 

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close