SPORTURI  »  BOX  »  SUPERKOMBAT

Și-a făcut adversarii KO și în politică! Un luptător din Superkombat a ajuns viceprimar

Articol de GSP - Publicat marti, 28 iunie 2016 11:04

Unul dintre cei mai duri luptători din România va face legea nu doar în ring, ci şi în politică. Daniel Alexandru a fost ales viceprimar în comuna vasluiană Banca, acolo unde va conduce peste 5.000 de suflete.

În ciuda mutării, colegul de sală al lui Cătălin Moroşanu nu renunţă la cariera de kickboxer şi va avea primul său meci din postura de viceprimar pe 6 august, în gala Superkombat, atunci când în confruntarea vedetă, Ionuţ Iftimoaie se va retrage oficial din carieră cu o confruntare epică împotriva lui Jorge Loren.

Mai mult, vasluianul vrea să scrie istorie şi să devină primul politician român care câştigă centura mondială în timpul unui mandat de viceprimar. La 27 de ani, Daniel deţine deja centura europeană WA KO la profesionişti, iar la studii se poate lăuda cu faptul că a terminat Facultatea de Drept şi are un master în Administrarea Afacerilor Agricole.

“Este un nou început pentru mine, mă bucur că oamenii din Banca au avut încredere şi m-au votat, deşi nu am făcut nicio promisiune electorală. Am decis să mă implic pentru a creşte nivelul de trai din localitate, tocmai de aceea m-am întors acasă. Cu siguranţă, toată lumea mă asociază cu luptătorul Daniel Alexandru, nu cu omul Daniel Alexandru, dar fiecare carieră este diferită. Totuşi în ambele trebuie să munceşti şi să lupţi pentru a avea rezultate”, a spus sportivul care devine astfel singurul viceprimar-luptător din România.

Medaliat cu bronz la Europenele de amatori din 2012, Daniel Alexandru a trecut ulterior la profesionişti şi a devenit unul dintre cel mai bine cotaţi luptători români la categoria semigrea, remarcându-se în galele organizate de Eduard Irimia. În 2013, vasluianul a cucerit centura europeană WAKO la profesionişti după ce l-a învins pe italianul Jacopo Bianconcini chiar la el acasă.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează