"The Long Count Fight"

Revanşa dintre campionul mondial la categoria grea, Gene Tunney şi fostul campion Jack Dempsey a fost supranumită "The Battle Of The Long Count". Meciul a avut loc pe 22 septembrie 1927 la Soldier Field în Chicago după ce pe 23 septembrie 1926 Tunney l-a învins pe Dempsey în zece runde cu decizia unanimă a juriului.

Meciul s-a disputat în Philadelphia. Iniţial meciul, trebuia jucat în Chicago dar a fost mutat după ce Dempsey a aflat că  Al Capone este fanul său, pentru a se evita orice fel de conflicte colaterale. În ciuda faptului că Tunney a cîştigat primul meci fără dubii, al doilea meci a fost foarte interesant.

Dempsey era o legendă a sportului anilor '20 care a stîrnit multe comentarii atunci cînd nu a fost admis în armată în Primul Război Mondial. Tunney, care era un mare iubitor de literatură şi artă, era fost puşcaş marin al Statelor Unite.

Înaintea acestei lupte s-a modificat regulamentul în ceea ce priveşte KO: pugilistul căzut are 10 secunde să se ridice singur, după ce oponentul său ajunge în colţul neutru (un colţ în care nu se află nici un antrenor).

Meciul Gene Tunney vs Jack Dempsey
Tunney a dominat meciul din prima rundă pînă în runda a şasea, boxînd în stilul său, de la distanţă şi punctînd de fiecare dată. La sfîrşitul rundei 6 nimic nu indica ceea ce avea să urmeze.

În runda 7, însă, cei 140.000 de spectatori au asistat la un moment care a rămas în istoria boxului mondial: Tunney este prins în corzi aproape de unul dintre colţuri iar Dempsey a reuşit o combinaţie de lovituri care l-au pus la podea pe campion.

Două directe de dreapta şi două de stînga în bărbie urmate de mai multe lovituri în abdomen. Groggy, Tunney a căzut dar a rămas agăţat de corzile superioare ale ringului cu mîna stîngă. Dempsey, care de obicei îşi aştepta adversarul să se ridice pentru a-i aplica lovitura de final, a stat şi s-a uitat la Tunney.

Arbitrul Dave Barry i-a spus lui Dempsey să se ducă mai repede în colţul neutru, dar acesta nu se mişca din loc, uitîndu-se la adversar. Astfel i-a dat lui Tunney cîteva secunde suficiente pentru a-şi reveni. După aproximativ 7 secunde Dempsey s-a dus în colţul neutru. Arbitrul a început numărătoare iar cînd a ajuns la nouă Tunney s-a ridicat.

Dacă Dempsey s-ar fi dus în colţul neutru cînd i s-a spus ar fi putut cîştiga centura şi titlul printr-un KO în runda a şaptea. Acest caz s-a dezbătut mult. Experţii spun că Tunney a stat la podea între 13 şi 16 secunde. La înregistrare s-a ataşat un ceas şi s-a dovedit că au trecut 13 secunde de cînd Tunney a căzut pînă cînd s-a ridicat.

În runda 8 Tunney i-a aplicat o lovitură lui Dempsey care a căzut, iar arbitrul a început numărătoarea imediat. Nu a mai aşteptat ca Tunney să ajungă în colţul neutru. La final, juriul l-a declarat în unanimitate cîştigător pe Gene Tunney.

 
Controversa
Discuţiile au început imediat după finalul meciului. Un factor care a amplificat discuţiile a fost legea care, la acea vreme în SUA, interzicea trecerea peste graniţe a înregistrării meciurilor de box. De aceea, nu s-a putut analiza numărătoarea şi ceea ce s-a întîmplat în runda 7. După ce legea a permis, mulţi expertţi au revăzut runda 7 şi controversele au reapărut. Nici în ziua de astăzi nu s-a ajuns la o concluzie.   

Chiar şi astăzi fanii boxului se contrazic. Iată cîţiva factori care alimentează disputele:
1. Perioada în care Tunney s-a ridicat (13 secunde de cînd a atins podeaua),
2. Cînd Demsey a fost lovit, arbitrul a început numărătoarea imediat, fără să se asigure dacă Tunney era în colţul neutru,
3. Mărimea ringului. Ringul era mai mare decît se aştepta Dempsey, ceea ce l-a favorizat pe Tunney.