Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


CICLISM    •   CICLISM

Fabian Cancellara: "Gata, am terminat-o definitiv cu ciclismul. Pur și simplu mă bucur de viață"

Articol de Adrian RomanJURNALISPORT Marti, 17 Octombrie 2017

Fostul mare rutier elveţian Fabian Cancellara, de 4X campion mondial de contratimp şi câştigător al medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, a oferit un interviu în care a vorbit pe larg despre viaţa după retragerea din ciclism în anul 2016 şi despre posibilitatea impicării într-un viitor proiect în funcţia de director sportiv.



"Nu îmi e dor de ciclism. Gata, s-a terminat, nu voi antrena pe nimeni, fiindcă nu mă caracterizează. Sunt fericit cu ce am acum", a declarat Cancellara, întrebat dacă îi este dor de perioada de viaţa de rutier pe pista de ciclism, conform cyclingnews.com.

De asemenea, elveţianul a dezvăluit mai multe detalii despre activităţile sale din timpul liber şi momentele petrecute alături de familia sa:

"În momentul de faţă, ocupaţia mea este alta. Alerg, pedalez, practic ski-ul, tenis sau chiar badminton. Am reuşit să-mi îmbunătăţesc condiţia fizică cu ajutorul unui antrenor personal. Ca orice persoană obişnuită, în programez şedinţele de antrenament aşa cum se cuvine. Am o familie frumoasă, soţia mea şi cele două fetiţe. Fetiţa cea mică vrea să fie mereu alături de tăticul ei şi, chiar şi în timpul antrenamentelor personale, doreşte să-mi recite o poveste. Acum, familia este cea mai importantă latură a vieţii mele."

 "Banii nu sunt cei ce te fac fericit la finalul zilei. Evident, sunt necesari ca să te descurci. Dar viaţa nu reprezintă doar banii. Sănătatea, prietenii și, bineînțeles, familia trebuie, de asemenea, să fie primordiale. Trebuie să oferi astfel un anumit echilibru. A avea mai mulţi bani nu-ţi schimbă viaţa, pe cât o fac persoanele din jurul tău. Viața mea este diferită acum pentru că trebuie să câștig bani pentru anii ce vor urma. Trebuie să caut stabilitatea și să lucrez într-un ritm nou. Dar nu lucrez pentru a face bani". 

Comentarii (0 ) Adaugă comentariu

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase