CICLISM

FBI se implică în cazul Armstrong-Hamilton » Au cerut înregistrările întîlnirii dintre cei doi

 
15 Iunie 2011 14:07
 

FBI a luat legătura cu patronului unui restaurant din Colorado cu scopul de a obţine înregistrările video din ziua în care Lance Armstrong s-a întîlnit cu Tyler Hamilton.

Întîlnirea a avut loc duminica trecută, la cîteva săptămîni după ce Hamilton l-a acuzat pe Armstrong că s-a dopat şi că i-a încurajat şi pe colegii săi să facă la fel. Potrivit avocatului lui Hamilton, conversaţia dintre cei doi a fost dură, iar fostul cîştigător al Turului Franţei a avut un comportament agresiv şi a părut că vrea să-şi intimideze fostul coechipier.

Anchetatorii vor să obţină înregistrările video pentru a analiza discuţia dintre cei doi şi pentru a afla dacă a avut loc vreun incident între cei doi. Patronul restaurantului în care s-au întîlnit cei doi, Jodi Larner, a confirmat faptul că a vorbit cu cei de la FBI şi că i-au cerut înregistrările. Aceasta a declarat că se îndoieşte că poate fi de folos deoarece incidentul care se presupune că a avut loc între ciclişti s-a petrecut în exteriorul clădirii unde nu sînt camere de filmat.

Agenţii federali sînt implicaţi de doi ani în ancheta împotriva lui Lance armstrong care este suspect că s-a dopat şi că a făcut trafic de droguri.

Lance Armstrong şi Tyler Hamilton au fost colegi la echipa US Postal în perioada 1999-2001, perioadă în care Armstrong a cîştigat de trei ori Turul Franţei.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand ATV uri de 49 cc NOI pentru Copii 3-9 ani
Vand ATV uri NOI de 49 cc pentru copii, pornire la buton sau la demaror, transmisie pe lant, cutie automata, faruri, rezervor 1 L, consum 0, 4L / ora, senzor de se opreste automat in cazul caderi ...
Buzau/Buzau - pret 299,00 EUR
FIRMA VIDANJARE BUCURESTI, 0728911955- DESFUNDARE CANAL
Vidanjare 0730 853 804; 0728 911 955 SC MARICO PROVIDER SRL va pune la dispozitie numeroase servicii printre care amintim: vidanjare ecologica, vidanjare grasimi, vidanjare ape reziduale, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 2,00 RON
Cursuri taekwondo
Clubul sportiv, , best taekwondo wtf bucureşti” organizează cursuri De taekwondo wtf în sala de sport a colegiului tehnic, , petru maior” – bucureşti, în zilele de marţi, joi şi vineri cu ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
LEMNE DE FOC
Vand lemne de foc de esenta tare (fag, stejar, carpen, si salcam).lemnul este taiat ideal pt folosirea sa in sobe, sau centrala pe lemne. Pret 300 lei/tona. Transport gratuit***
Ilfov/Corbeanca - pret 300,00 RON
Vand rulota hobby Prestige
Rulota este inmatriculata. Utilata full (cu mobila din lemn masiv) nu din pal cum se fabrica majoritatea rulotelor. Neutilizata in Romania. An 1990. Mobila este nelovita, nezgariata. Tapiteriile si ...
Bucuresti/Pantelimon - pret 3.200,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V