Lance Armstrong: "Înainte se temeau de mine, acum mă respectă!"

Lance

Cotidianul spaniol El Pais a publicat un amplu interviu cu septuplul cîştigător al Turului Franţei.Lance Armonstrong poveşteşte despre ciclism, dar şi despre alte aspecte ale vieţii sale

- Citind Twitter-ul, unde îţi poveşteşti viaţa, poţi admira scînteia personalităţii tale...Pari mai mult un om de la agenţia Madmen, decît un ciclist.
- Tot ce am făcut în viaţa mea a fost să fiu ciclist, dar cred că e o mare diferenţă între ceilalţi şi mine. Fac lucrul acesta de aproape 20 de ani. Am cunoscut multe locuri. Ciclismul m-a dus pe toate continentele. Şi am învăţat de toate, să preţuiesc oamenii, alte culturi, alte limbi...

- Dar nu crezi că diferenţa dintre tine şi ceilalţi stă în privire, nu în ceea ce priveşti?
- Da, desigur e diferită de a celorlalţi. Mai ales, pentru că experienţa mea e vitală. Sînt un supravieţuitor al cancerului. Totul s-a schimbat pentru că am trecut prin aceea perioadă. Orice ciclist care suferă de cancer acum, peste zece ani va fi cu siguranţă altul, la fel şi pentru oricare altă persoană. E o schimbare de perspectivă inevitabilă...
- Tot ce atingi tu transformi în modă. Brăţările galbene, care acum se găsesc în toate culorile, twitter-ul tău care este urmărit de aproape 2 milioane şi  jumătate de oameni...
- Cel mai important este să fii original. Sînt singurul care-mi scriu pe twitter, restul îi folosesc pe agenţi, pe purtătorii de cuvînt, pe fraţi...E important ca atunci cînd cineva citeşte, să ştie că e al tău.

- E admirabil cum ai energie pentru alte lucruri: cinema, artă, tehnologie, opere caritabile...La fel de  diferite ca gusturile tale muzicale care merg de la Miles Davis pînă la punk californian. Pare că trebuie să ai mereu ceva de făcut, Cum reuşeşti?
- Cred că mereu lumea a avut o percepţie greşită despre mine. Toţi mă vedeau ca pe un sportiv care se antrenează 24 de ore din 24, concentrat, fără personalitate, fără alte interese şi fără prieteni...Şi asta nu era adevărat. Mă interesau şi alte lucruri. Acum fac mai mult lucrurile care-mi plac. În chestii de artă sînt un autodidact. Nu am avut parte de educaţie, dar cînd văd o operă de artă, ea îmi spune da sau nu. Am case în multe locuri şi în toate am încercat să pun pe pereţi opere de artă. Arhitectul desenează casa, dar pereţii sînt ai proprietarului, în ei se reflectă personalitatea autorului. Am început să colecţionez tablouri acum zece ani. Încet, încet pe tăcute.

- Faptul că eşti conştient de diferenţa faţă de ceilalţi te face să te simţi superior?
- Nu, acum nu. Ironic, cred că acum mă simt mai aproape de colegii mei.  Să ne gîndim la pluton, 200 de tipi. Acum vorbesc mai mult cu ei decît o făceam înainte, atunci cînd vorbeam doar cu coechipierii mei. Nici un cuvînt celorlalţi. Şi le spuneam şi celor opt să nu discute cu nimeni timp de trei săptămîni, cît era Turul Franţei. Apoi puteau vorbi cu oricine. Aşa că acum am o conexiune mai bună cu ciclismul. Într-un mod ciudat acum mă preocupă mai mult sportul.
- Înainte te preocupai mai mult de tine decît de sport?
- N-aş spune asta. Nu mă preocupam de alte echipe, dar de a mea da. Şi îmi făceam griji pentru Checu Rubiera la fel cum îmi făceam şi pentru mine. Rivalii nu existau.  În anii trecuţi era meseria mea, acum e plăcere, o distracţie. Am o motivaţie diferită.

- Crezi că plutonului îi e teamă de tine sau te respectă? Asta se întîmpla cu Tiger Woods la golf...
- Sînt sporturi diferite. Golful este un sport individual. Ciclismul, nu. Este un sport de echipă, cînd nu ai aşa ceva, o cauţi în pluton. Într-o zi o poţi găsi, dar în alta nu...E imposibil să ştiu ce simt ceilalţi. Ştiu că în trecut se temeau de mine, dar poate acum mă respectă. Sînt cilcişti tineri care se apropie de mine cu mult respect şi îmi cer să fac o poză cu ei. Mă simt atît de bătrîn...
-Dar eşti bătrîn...

- Sînt bătrîn, am 38 de ani, dar nu atît de bătrîn precum  Inigo Cuestra (40 de ani).
- Se temeau de tine. Erau ciclişti care te urau pentru trufia  ta, pentru apucăturile de dictator, privirea dezaprobatoare...Acum pari îmblînzit...
- Aceea privire...încă o am . În viaţă există oameni pasionaţi, dedicaţi, intenşi...şi oameni pasivi. Eu sînt din prima categorie. Chiar şi liniile dintre sprîncene, cele care marchează privirea mea sînt de-acum permanente. De această privire au parte atît copiii mei, atunci cînd nu mă ascultă, dar şi cei care mă enervează. E aceeaşi personalitate cu aceeaşi intensitate.

- Are de a face felul tău de a fi cu felul în care presa din SUA îi tratează pe eroii săi din sport? Este diferită de cea europeană?
-Acum nu, dar în trecut poate da. Obiectivul meu este să fiu invizibil, cît mai puţin prin ziare. E o promisiune pe care mi-am făcut-o. Cînd am plecat din ciclism, mi-am făcut viaţa unui tînăr cu prieteni, cu femei, cu petreceri...E diferit cum se vede sportul în media faţă de viaţa socială în stil Hollywood.  Nu-mi place. Vreau doar să apar la competiţii sportive şi  la acţiunile fundaţiei mele.
- E o presă mai critică?
- Mai competitivă, dar din punctul lor de vedere, mai volatilă, mai schimbătoare. Acum ciclurile de atenţie ale cititorilor sau ale spectatorilor sînt mai scurte. Acum 50 de ani, în SUA, erau doar 3 de canale de televiziune, un radio, un ziar...Apoi a venit televiziunea prin cablu, cu 50 de canale. Şi a început competiţia. Apoi blogurile, internetul, camere video peste tot, microfoane. În fine, toată lumea se simte acum jurnalist şi este un jurnalist. Şi sportivii comit erori. Înainte l-ai menţionat pe Tiger. Spunem lucruri care nu trebuie şi imediat se organizează un carnaval. Morala e că nu ai unde să te ascunzi. Trebuie să sapi cît mai adînc. Aş vrea să-i pot imita pe cei care reuşesc acest lucru. Pe Federer.. Îl vede cineva în afara turneelor? Lui Tiger i s-au terminat ascunzătorile. Dar pe Johnny Depp nu-l vede nimeni. E ca o fantomă. Nu-i înţeleg pe cei care vor să apără în toate pozele.

- Te consideri un erou sportiv? E posibil ca un ciclist să fie erou în aceste vremuri?
- E diferit în SUA şi Europa. Aici se spune că unii ciclişti sînt nebuni, în SUA nu. E un sport minoritar. Nu mai mult de unu sau doi la sută urrmăresc acest sport.  La mine în ţară sînt mai mult asociat cu lupta împotriva cancerului.
- Ai criticat modul în care spaniolii îi venereză pe eroii din sport. Te simţi cumva gelos pe modul în care e tratat Alberto Contador?
- Nu. Nu sînt spaniol. Nu pot aştepta să fiu tratat la fel. Acoperirea Turului Franţei 2009 în Spania a fost pro-Alberto, iar în SUA pro-Armstrong.

- E important pentru tine să cîştigi pentru a opta oară Le Tour?
- Nu este esenţial. Nu am nevoie în mod special. Doar ca pe o recompensă pentru o muncă foarte dură. Dar, sincer, nu e mare diferenţă între a avea şapte sau opt Tururi. Următorul Tur va avea o istorie aparte: rivalitatea mea cu Alberto. Asta e bine pentru El Tour, dar nu-mi va schimba viaţa, nici pe cea a copiilor mei.
- Dar o persoană competitivă ca tine are nevoie mereu de victorie..
- Da, dar...va fi foarte dificil. Am 38 de ani, Alberto 27 şi e mai bun pe zi ce trece. Eu îl văd, lumea la fel, el ştie...Răspunsul nu e în favoare mea.
- Dar ai fost capabil să cîştigi atunci cînd nimeni nu-ţi dădea nici o şansă. În toate: viaţă, ciclism...
- Da. Nimeni nu are trofeul de la început. Are loc cursa şi abia la final se ştie cine e cel mai bun.

- Să ne întoarcem la privire. E antologic podiumul de la Paris...felul în care îl priveai pe Contador, cînd a primit trofeul. Ce ai simţit în acel moment?
- Nu au fost emoţii puternice. Amintirile mele despre acel loc trei şi despre toate podiumurile sînt de uşurare, de mulţumire pentru că totul s-a terminat şi mă întorc acasă. Sînt trei săptămîni de oboseală, atîta presiune...Alberto a fost cel mai bun şi pentru mine a fost logic şi onorabil să fie mai sus de mine. Eu nu eram gelos, supărat sau trist...Nimic din toate acestea. El a fost cel mai bun.
- Crezi că prezenţa ta pe podium, două trepte mai jos a făcut mai mare victoria lui Alberto?
- Poate din punctul lui de vedere şi al presei, da, le-a plăcut să fiu acolo, mai jos. Din punctul meu de vedere a fost bine că m-am aflat acolo. Mulţi oameni, încluzîndu-l aici şi pe prietenul meu , Eddy Merckx, nu credeau că voi termina  nici măcar între primii zece. Şi e o mare diferenţă între a termina pe locul trei şi a termina pe locul patru. Pentru prima oară mi-am dat seama. M-am bucurat că nu am fost al patrulea.

-  În 2009 ai spus că în 2010 o să fii mai puternic. Eşti mai puternic ca atunci?
-  Da, diferit, cel puţin. Mă simt mai ciclist. Poate aveam mai multă forţă brută anul trecut, dar acum am mai multă forţă ciclistă, ceea ce nu e la acelaşi lucru.. Sînt un ciclist mai bun acum. Mă simt comod în pluton.  Anul trecut, la început, mergeam cu teamă, la coadă... De asta am căzut la Palencia...
- Atunci ar fi frustrant să nu cîştigi Le Tour?
- Mă voi simţi frustrat dacă voi comite o eroare. Dacă sînt la nivelul maxim pe care pot să-l ating la 38 de ani, nu comit erori, nu cad, nu mă îmbolnăvesc, sau prind un moment prost, nu am ghinion şi cîştigă cel mai bun, nu mă pot lamenta.

- Anul trecut Contador şi tu aţi fost în aceeaşi echipă, cea mai puternică din pluton, care a înlesnit şi victoria lui Contador. În contratimpul pe echipe i-a terminat pe ceillaţi, rămînea doar întrebarea: cum se poate plînge Contador de o asemenea echipă?
- Nu vreau să comentez. Cum am mai spus e un sport de echipă. Tu eşti şeful, ai tricoul galben, eşti cel mai bine clasat, ai milioane de dolari...Iar ei nu au nimic. Cel mai onorabil, este să-i respecţi. Dacă nu, nu ai nimic. Întotdeauna mi-am respectat colegii: le-am dat mai mulţi bani, am avut grijă de ei. Trebuie să fii o familie. Şi nu vreau să-l critic pe Alberto. Aşa cred eu că trebuie făcute lucrurile.
- E posibil să se fi întîmplat ceva, ceva ce noi nu ştim care să-l fi făcut pe Contador să reacţioneze aşa?
- Alberto e o persoană neliniştită, ceea ce e rău. Şi eu sînt. Întotdeauna credem că trebuie să facem mai mult, să muncim mai mult, să fim cei mai buni. Toţi marii campioni sînt aşa... toţi au o anumită nesiguranţă în viaţă ce trebuie compensată. Am zis neliniştit, dar nu poate fi vorba de ceva negativ. Cred că este foarte influenţat de oamenii din jurul lui. Puteţi întreba pe oricine a fost în preajma acelui grup... O spun pentru prima oară: trebuie să ai grijă la anturaj. Dar, m-am simţit bine pe tot parcursul Turului Franţei...
- Se spune că anturajul tău e format doar din persoane care ştiu să spună" da, domule" la tot ce afirmi tu?
- Din nou vă previn.  O să fac o declaraţie abstractă, care nu are legătură cu Alberto şi anturajul său. Rolul şi responsabilitatea acelor persoane  este să spună de multe ori "da", dar atunci cînd vine momentul să spună "nu", trebuie să ştie cum să o facă. Multă lume îmi zice  "da" la toate...
- Johan Bruyneel ţi-a zis  "nu"?
- Johan spune "da" tot timpul, dar uneori îmi spune: <Lance, nu>.Şi eu îi răspund <OK> şi mă simt mai bine după. Cînd cineva care îţi construieşte cariera zice "nu", singurul răspuns e "nu".
- Contador trebuie să se maturizeze?
- Alberto nu e prost. E o persoană inteligentă. Va mai creşte şi va mai aduna experienţă în toate.
-Te gîndeşti să vorbeşti înainte de Le Tour cu el?
- Nu e nevoie.

- E vreo noutate cu privire la investigaţia dusă de poliţia franceză cu privire la anumite resturi sanitare  ale echipei ASTANA?
- Nu au nici un interes să scoată asemenea poveşti în luna martie. Nu e o ştire mare, Dar în 5 iulie va deveni...aşa că aştept. Dacă aş citi ziarul local şi New York Times n-aş afla niciodată de astfel de lucruri. Sîntem în mijlocul unei lupte politice între Agenţia Franceză Antidoping şi UCI  Cicliştii sînt prinşi la mijloc.
-Vei continua şi în 2011?
- O să spun după Le Tour. Cel mai greu îi este familiei mele. Mi-e dor de ei. Nu el la fel. Max mi-a oferit o perspectivă diferită despre copii şi paternitate.