CICLISM   •   

TURUL FRANŢEI

Premieră în Turul Franţei: unui director sportiv i-a fost pusă fiola

 
15 Iulie 2011 11:10
 

Johan Bruyneel (sursa foto: flickr.com)

Incidentele din ultima vreme din Turul Franţei care au implicat oficiali din pluton au convins autorităţile să apeleze la măsuri destul de ciudate

RadioShack, echipa construită anul trecut după chipul şi asemănarea lui Lance Armstrong, nu are unul dintre Tururile numai bune de înrămat. Rînd pe rînd, oamenii conduşi de Johan Bruyneel, directorul sportiv alături de care Armstrong a cîştigat Turul Franţei de şapte ori, au suferit de pe urma abandonurilor, a căzăturilor şi a ghinioanelor din cele 12 etape disputate pînă acum. Plecată la drum cu 3 favoriţi pentru primele poziţii în clasamentul general, RadioShack a fost nevoită să se mulţumească cu Andreas Kloden, în condţiile în care Levi Leipheimer a pierdut timp consistent din cauza căzăturilor, Chris Horner a abandonat după ce a dat cu tîmplele de asfalt, iar Janez Brajkovic s-a ales cu capul spart şi a fost nevoit să renunţe primul.

Însă, totul a culminat în prima etapă de munte. Speriaţi de incidentul cu Hoogerland şi Flecha, organizatorii au început să facă teste ciudate celor care conduc maşinile din caravană. De parcă ziua mizerabilă a lui Andreas Kloden pe Luz Ardiden nu ar fi fost suficientă, Johan Bruyneel a fost obligat să oprească maşina pe marginea drumului pentru a sufla în fiolă. "S-a întîmplat cînd eram ÎN cursă. Am fost oprit de un jandarm care mi-a cerut să dau un test contra alcoolului. Să se consemneze, totuşi: a fost negativ", a explicat belgianul pe twitter.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand superb Dog Argentinian dresat
Minune de catel, nu mai am posibilitatea sa il tin...Dog Argentinian are 2 ani si a afacut curs de dresaj, este foarte destept un bun paznic.Culoarea alb cu urechile taiate...
Caras Severin/Oravita - pret 600,00 EUR
VAND NISIP, BALAST, 0747481899, PIETRIS, CARAM MOLOZ
TEL 0747481899. VAND NISIP ( 0 - 3 ) mm , MARGARITAR ( 4 - 8 ) mm, PIATRA MICA ( 8 - 16 ) mm , PIATRA MARE ( 16 - 32 ) mm , BALASTRU ( 0 - 16 ) mm , REFUZ DE CIUR ( 32 - 64 ) mm , PIATRA ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 10,00 RON
Inchiriere
Inchiriez apt.3 camere, nmobilat, proaspat zugravit, in zona Bd.Marasesti, intre Budapesta si Parcul Carol Relatii: Tel.0726702938
Bucuresti/Bucuresti - pret 350,00 EUR
spalatorie de covoare profesionala 8 lei/mp
»TARIF MP: 8 LEI « TVA inclus » TIMP DE REFERINTA « 24-48 ore de la momentul ridicarii » TRANSPORT GRATUIT « ridicare si livrare in Mun. Brasov
Brasov/Brasov - pret 8,00 RON
vand steroizi 0758629954
Anabolizante de cea mai bun calitate la cel mai mic pret
Bucuresti/Bucuresti - pret 10,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V