SPORTURI  »  CICLISM  »  IL GIRO

Surprize la ediția de anul viitor a Turului Italiei » Ce țări au șanse să organizeze Grande Partenza și ce trasee propun organizatorii

Foto: Guliver / Getty Images
Foto: Guliver / Getty Images

Articol de Raymond FüstösJURNALISPORT - Publicat miercuri, 31 mai 2017 22:44

Organizatorii Giro d'Italia pregătesc schimbări majore în desfășurarea cursei de anul viitor, plănuind ca turul să ia startul în străinătate, fie în Polonia, fie chiar în Israel, la Ierusalim, anunță Cycling Weekly.

Ajuns la ediția centenară, Turul Italiei va trece din nou granițele, confirmă RCS Sport, organizatorul cursei. Cu toate că se vehiculaseră locații precum Japonia sau SUA, distanța pe care o vor parcurge rutierii la ediția din 2018 va fi una similară cu cele din 2012, respectiv 2014, atunci când Giro d'Italia a luat startul de la Herning (Danemarca), respectiv de la Belfast (Irlanda de Nord).

"Primul pas este cel mai dificil, am făcut acea cursă mare în Irlanda. Am avut nevoie de organizare, de mașini, de ziua liberă în plus pentru a realiza transferul, a fost o acțiune masivă. Acum suntem pregătiți să repetăm mișcarea, nu va fi la fel de greu, nu îmi fac griji pentru ediția din 2018", a declarat directorul RCS Sport la secția ciclism, Mauro Vegni.

Din informațiile Cycling Weekly, Polonia este în pole-position pentru a organiza Marele Start, echipa poloneză CCC Sprandi Polkowice primind wild card-uri la edițiile recente ale Turului. De cealaltă parte, Israel ar avea nevoie de circa 12.000.000 € pentru a găzdui Grande Partenza, planul fiind organizarea unei probe de contratimp în Orașul Sfânt, respectiv desfășurarea a două stagii cu linia de sosire la Tel Aviv.

După revenirea în Italia, în Sicilia, rutierii ar urma să parcurgă un traseu în apropierea orașelor Trapani și Palermo, în memoria victimelor cutremurului din Belice 1968, soldat cu 231 de victime. Finish-ul rămâne încă dezbătut, printre variante aflându-se Roma (pentru prima oară după ediția din 2009), Vittoria Veneto (locul ultimei bătălii pe care Italia a avut-o în Primul Război Mondial) sau vârful Monte Zoncolan din Alpii Carnici.

Săptămâna viitoare, șeful RCS Sport și patronul clubului de fotbal AC Torino, Urbano Cairo se va întâlni cu Mauro Vegni în vederea stabilirii unui plan general pentru ediția cu numărul 101 a Turului Italiei. Ediția centenară a fost câștigată de Tom Dumoulin, 26 de ani, de la Sunweb, primul olandez care se impune în Giro d'Italia.

Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează