SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL ITALIEI 2018

Turul Italiei 2018 va pleca din Ierusalim şi va ajunge la Vatican

Biserica Sfintei Învieri, Ierusalim, foto: Gulliver/gettyimages
Biserica Sfintei Învieri, Ierusalim, foto: Gulliver/gettyimages

Articol de Socaciu NarcisJURNALISPORT - Publicat vineri, 15 septembrie 2017 12:04

Ediţia 2018 a Turului ciclist al Italiei va incepe în Israel, la Ierusalim, pe 5 mai, a anunţat ministrul israelian al Sporturilor, Miri Regev. Va fi prima dată când un Mare Tur va începe in afara Europei.

"Suntem mândri de a găzdui in Israel toate competiţiile internaţionale, începând cu Il Giro, care reunește cei mai buni ciclişti din lume", a declarat Regev.

Mesajul Turului Italiei 2018 va fi "coexistenţă și pace", competiția încheindu-se în mod excepțional la Vatican și nu la Milano, ca de obicei.

Miri Regev a mai declarat că alte detalii vor fi oferite săptămâna viitoare, când este programată o întâlnire a miniştirilor care răspund de sport in Italia si Israel. Proiectul ar cuprinde un start al Il Giro la Ierusalim, la 5 mai 2018, cu un contratimp, si două etape pe pământ israelian, cu sosire la Tel Aviv.

Cu prima ediţie în 1909, Il Giro este una dintre cele trei Mari Tururi din lume, alături de Turul Franţei şi Turul Spaniei.

Turul Italiei a pornit în 1965 din San Marino, apoi de la Atena în 1996, Nisa în 1998, Groningen în 2002, Seraing (Belgia) în 2006, Amsterdam in 2010, Herning (Danemarca) în 2012, Belfast în 2014 şi Apeldoorn (Olanda) în 2016.

Anul viitor va marca ediţia 101 a cursei italiene.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează