SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATELE EUROPENE

Larisa Iordache nu e împăcată cu medalia de bronz: ”Am pierdut pe greșeala mea și asta nu mi-o pot ierta”

Larisa Iordache a făcut un exerciţiu excelent, dar a fost trădată de coborâre // FOTO Raed Krishan
Larisa Iordache a făcut un exerciţiu excelent, dar a fost trădată de coborâre // FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 24 aprilie 2017 00:00

Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz în finala de la bârnă, dar își reproșează ratarea coborârii de pe aparat.

A urcat pe podium la Cluj-Napoca, dar Larisa Iordache a fost tristă după finala de la bârnă. Nici măcar scandarea prenumelui său de către 7.000 de oameni nu a diluat din amărăciunea de a fi ratat cea mai strălucitoare medalie. 

"Mă bucur că am urcat aici pe podium, la Campionatul European, având în vedere toate cele întâmplate în ultimele două luni, după doar o lună de pregătire. Mă bucur că am ajuns aici, îmi pare rău că am pierdut pe greșeala mea și asta nu mi-o pot ierta. Sunt într-un fel dezamăgită de mine, puteam să fac o coborâre foarte, foarte bună și atunci puteam să fiu mai sus", a spus ea.

Gimnasta tricoloră în vârstă de 20 de ani a intrat a treia în concurs, după ce campioana olimpică de la Rio, Sanne Wevers, nu a prins o zi prea bună. Larisa se calificase în finala de la bârnă după ce primise cea mai mare notă în calificări.

Uneori e greu să nu te gândești la trecut, la momente repetate în care deși pornea favorită, Iordache nu reușea să reediteze performanța din concursul unde se oferă doar locuri în finală, nu și medalii. După primele elemente părea că acele întâmplări au rămas în urmă, că Larisa a făcut cumva și a întors istoria.

Greșeala care a costat-o

Siguranță, dificultate și stăpânire de sine. Până la coborâre. "M-am dus cu foarte multă viteză și atunci nu am putut să mai am control pe picioare. Totuși, mă bucur că am putut să stăpânesc aterizarea într-un fel", a explicat Larisa fragmentul care i-a micșorat nota până la 13,966.

"Finala  a început bine pentru mine în sensul că m-am simțit foarte bine, ne-au ajutat foarte tare oamenii care au fost în sală alături de noi. După ce am terminat exercițiul și am așteptat, îmi aduceam mereu aminte că am greșit doar din vina mea", a completat ea. Au curs lacrimi și din ochii Larisei.

Față de lacrimile Cătălinei, ale ei au fost de tristețe. Unele care se tot adună în cariera Larisei, marcată de momente grele și accidentări. "Le mulțumesc antrenorilor mei, soților Moldovan,  pentru că au fost alături de mine în fiecare clipă grea  și au știut de fiecare dată să mă motiveze și mă bucur că am trăit aceste momente aici", a spus Iordache.

Nemulțumirea ei era evidentă, dar cariera Larisei nu se oprește aici. "Sper să fiu sănătoasă. Mă gândesc la concursurile viitoare, apoi vine o perioadă de acumulare. Sper din tot sufletul meu ca atunci când o să ajung la Mondiale, să fiu în forma care-mi place", a mai spus ea. Poate la Montreal, ea va reuși.

A ajuns la 12 medalii

Bronzul cucerit de Larisa Iordache la bârnă la Cluj-Napoca a făcut ca totalul de medalii europene din carieră să ajungă la numărul 12. Astfel că ea se alătură altor trei gimnaste care au și ele același total de distincții: Nadia Comăneci, Simona Amânar și Sandra Izbașa. 

"Nadia este un fenomen pentru mine și va rămâne așa. Sper din suflet să fiu sănătoasă pentru că atunci când sunt sănătoasă pot să mă antrenez foarte bine și să am un progres foarte mare", a spus ea.

Dintre cele 12 distincții cucerite de Iordache, cinci sunt de aur, cinci de argint și două de bronz. Cea mai medaliată gimnastă română la CE a devenit, de ieri, Cătălina Ponor, care are 13 distincții.

"A fost pentru prima dată în viața mea când am trăit o astfel de atmosferă, din păcate doar pe cele două aparate. Dar este un nou început pentru mine și sper ca de acum încolo să fie din ce în ce mai bine"
Larisa Iordache

"Ar fi minunat să mai fie concursuri de gimnastică în România pentru că am simțit oamenii aproape. Cât de mulți au venit la sală! Ieri, când treceam, am văzut cozile imense la care așteptau să intre. A fost un lucru nemaipomenit"
Larisa Iordache

149de medalii au adus de la Campionatele Europene gimnastele din România în cei șaizeci de ani de existență a competiției

Medaliile României pe aparate la CE de-a lungul istoriei

Aparat Aur Argint Bronz Total
Bârnă 13 14 15 42
Sol 13 8 11 32
Sărituri 9 10 7 26
Paralele 6 8 2 16

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (4)
daniellam
daniellam  •  25 Aprilie 2017, 22:02

Larisa, mult succes la mondiale ... Mari sanse sa devii campioana mondiala absoluta. Speram sa fie anul tau; tehnic esti mult peste Catalina, ai fost insa in generatia lui Biles. Sanatoasa sa fii, restul vine de la sine la cat talent ai si la cat de muncitoare esti. Europene vor fi si la anul, nu ai pierdut absolut nimic. Priveste inainte, noi vom fi la Montreal sa te sustinem.

mobilajucarii
mobilajucarii  •  24 Aprilie 2017, 21:47

Fetele noastre vor tine minte cat vor trai cum le-a sustinut publicul de la Cluj.

doze
doze  •  24 Aprilie 2017, 16:46

greseala mare la aterizare, niciodata n-ar fi prins podium daca nu era in Romania.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează