România a ajuns un intrus între marile puteri ale gimnasticii feminine. Acum domină naţiile mari din punct de vedere economic
Finala pe echipe a Campionatelor Mondiale de la Tokyo a început cu un suspin prelung pentru România. Paralele, chinul ultimilor 10-15 ani. Cel mai scăzut punctaj. Locul 8. Pe primul se cocoţase, din trei sărituri, SUA. Aproape 7 puncte diferenţă. Să tragem adînc aer în plămîni şi să continuăm! Nu e altceva de făcut. Poate chiar a fost mai bine că s-a pornit aşa, cu aparatul cel mai debil al româncelor. Mai jos nu era posibil, de acolo nu exista decît drum în sus.
Rotaţia a doua, au urcat pe 5. Cel mai atrăgător punctaj la bîrnă dintre toate formaţiile. E posibil ca, la 24 de ani, Cătălina Ponor să revină şi să facă un exerciţiu atît de impresionant? Ei bine, da. Talentul nu se pierde. Rotaţia a treia, au urcat pe 4. Chinezoaicele au avut o ratare la sol, noi nu, asta e. 4 zecimi diferenţă. Rotaţia a patra, au rămas pe 4. Ecartul conservat. Hai să mai inspirăm o dată adînc! România a rămas lîngă podium în concursul mondial pe echipe. Nu era de dorit, dar nu e o premieră.
De ce stau lucrurile aşa? Probabil pentru că, într-un final, nu mai există compensări de nici un fel. Bătălia în plan sportiv a căzut în fundal, în faţă se află realitatea vieţii, fără pudră şi rimel.
România a ajuns un intrus în gimnastica feminină. Singura ţară mică între naţiuni puternice din punct de vedere economic. Naţiuni care investesc în sport, care nu scot orele de educaţie fizică din şcoli şi nici nu taie bugetul. Naţiuni care au programe serioase, pornind de la selecţie şi ajungînd la lotul naţional. Iar noi? Noi avem talente.
Avem doi antrenori excepţionali,
Octavian Belu şi
Mariana Bitang, care au revenit la echipă după o absenţă de 4 ani. Avem tot mai puţine sportive din care ei şi ceilalţi tehnicieni, de la toate nivelurile, să aleagă. Avem resurse materiale drămuite precum raţiile pe timp de război. De aceea, e o luptă inegală.
Pe alocuri, aproape necinstită. Americanii o pierd pe Alicia Sacramone, accidentată la tendonul lui Ahile. Probleme? Deloc. Au pus o altă gimnastă valoroasă în loc şi au cîştigat titlul mondial cu peste 4 puncte avans faţă de locul 2 şi peste 6 faţă de locul 3. La noi s-a accidentat
Sandra Izbaşa, probleme la piciorul drept. Dureros, dar perfect real, lipsa ei s-a văzut. Gimnastica, sportul în general trăiesc la noi drama ţării aflate într-o criză ce nu se mai sfîrşeşte. Acesta e prezentul, trecutul cu 7 titluri mondiale e pentru alte vremuri. Probabil şi pentru alte ţări.
