SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CE DE GIMNASTICĂ

România va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017

Articol de GSP - Publicat vineri, 23 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 23 ianuarie 2015 19:21

România va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, aceasta fiind a doua ediţie găzduită de ţara noastră după cea din 1957, prima a competiţiei.

"Ce înseamnă asta, vom vedea noi! Nu e prima dată când România este ţară gazdă, ci a doua oară, dar între prima şi a doua oară, prima fiind cea inaugurală a Campionatelor Europene feminine, din 1957, este un pod de aproape 60 de ani. Acum am reuşit această performanţă, aşa i-aş spune, de a ni se atribui organizarea acestor Europene, dar cred că este o mare responsabilitate", a declarat Adrian Stoica, pentru Mediafax, la finalul primei zi de lucrări a Comitetului Executiv al forului european de profil, UEG.

Şeful FRG mai spune că infrastructura necesară organizării CE din 2017 a fost prezentată acum doar "în poze".

"Noi am prezentat nişte poze, iar ele trebuie să devină realitate. Mă refer la noua Sală Polivalentă din Bucureşti. Responsabilitatea se întinde pe mai mulţi ani şi include mai mulţi factori responsabili, nu doar federaţia", a spus Stoica.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează