SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA NAȚIONALĂ / CSM ROMAN-CSM BUCUREȘTI 25-29

La Roman, mai greu decât cu Gyor! Campioana României s-a chinuit să câștige » Helle Thomsen a fost nevoită să folosească toate vedetele

Articol de - Publicat luni, 29 ianuarie 2018 18:00

CSM București a jucat la Roman meciul din etapa a 16-a a Ligii Naționale, campioana României venind după succesul categoric în fața Gyorului, în Liga Campionilor: 28-22.

Așa cum s-a mai întâmplat în actuala ediție, bucureștencele și-au privit adversarele de sus, iar moldovencele le-au pus mari probleme.

Antrenoarea Helle Thomsen a vrut inițial să menajeze câteva dintre jucătoare, dar a fost nevoită până la urmă să le trimită în teren, după replica excelentă a romașcancelor.

A fost 10-10 în minutul 25 și, după 14-11 la pauză, gazdele s-au ținut scai de valoroasele lor adversare până în minutul 52, când tabela arăta doar 26-24 pentru "tigroaice"!

Apărarea a fost călcâiul lui Achile pentru CSM, care a primit 22 de goluri de la campioana Europei și 25 de la CSM Roman! S-a terminat 25-29, a 16-a victorie consecutivă în Ligă pentru bucureștence.

Isabelle Gullden 9 goluri, 6 din aruncări de la 7 metri, și Cristina Neagu 4 reușite au fost principalele marcatoare ale campioanei, în timp ce de la gazde s-a remarcat portugheza Miriam de Sousa, 10 goluri. Excelentă prestația Romanului, jocul echipei crescând mult după numirea la echipă a lui Dumitru Muși, fostul selecționer al României.

CSM București va juca următorul meci cu FC Midtjylland, în Danemarca , pe 4 februarie, în grupa 1 principală a Ligii Campionilor.

Meciurile următoare:
4 februarie Midtjylland - CSM București
11 februarie CSM București - Rostov
26 februarie Gyor - CSM București
4 martie CSM București - Midtylland
10 martie Rostov - CSM București

clipboard01

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
catalynn
catalynn  •  30 Ianuarie 2018, 07:25

Ma bucur ca CSM au si meciuri grele in campionatul, asta in primul le motivează pt CL dar înseamna ca valoarea Ligii Florilor (parca asa ii zice :-) ) creste! E bine ca Bella se simte bine si accidentarea la mâna de Vineri care a si împiedicat-o sa aibă o evoluție remarcabila cu Gyor a trecut dar mare pacat de franțuzoaica, insa sa speram ca nu e nimic rupt si in maxim 2-3 săptămâni e recuperată complet!

onduku
onduku  •  29 Ianuarie 2018, 19:05

Voi chiar nu vedeti ca ati pus clasamentul grupei preliminare? Am trecut deja la faza grupelor principale!

ceaiuri
ceaiuri  •  29 Ianuarie 2018, 18:39

nici cu gyor apararea nu a stralucit...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează