SPORTURI  »  HANDBAL  »  NORVEGIA - OLANDA 32-23

Nimeni nu poate opri Norvegia! Campioana mondială e la un meci de recordul Rusiei

FOTO: Twitter ITF
FOTO: Twitter ITF

Articol de - Publicat vineri, 15 decembrie 2017 20:18

Campioana mondială Norvegia va juca a 7-a finală din istorie după ce a trecut de Olanda, cu 32-23.

Olanda nu poate să-i puna piedică Norvegiei. Scandinavele le-au învins pe olandeze in finala EURO 2016, în ultimul act la Mondialul de acum doi ani, dar și în finala mică a Olimpiadei de la Rio 2016. Așa s-a întâmplat și astăzi, la Hamburg, în prima semifinala a CM 2017.

“Lalelele” au început meciul de la 1-8! Și cine mai poate întoarce Norvegia de la minus 7? Mork, Oftedal, Herrem, Kristiansen au început meciul direct în viteza a cincea și le-au surprins mereu pe adversare. Antrenoarea de la CSM București, Helle Thomsen cerea deja al doilea time-out în minutul 11! Degeaba. Norvegia a continuat să joace cu furie.

Thorir Hergeirsson a jucat cu prima echipă tot timpul și a schimbat doar două-trei jucătoare. De la 17-10 la pauză, Norvegia a mărit avantajul in partea a doua până la 10 lungimi. S-a terminat 32-23, Norvegia merge in finală, iar Olanda mai are doar șansa bronzului.

Duminică, de la ora 18:30, la Hamburg, Norvegia va juca pentru a 7-a oară în finala unui Campionat Mondial și dacă va caștiga va egala recordul Rusiei de 4 titluri!

Nordicele au însă un record greu de egalat. Din 1986, cand au cucerit prima lor medalie, un bronz la Mondiale, au urcat pe podium de nu mai puțin de 26 de ori! Iar de 12 ori au făcut-o pe prima treaptă. Acum au bifat a 27-a medalie. Va fi de aur sau de argint?

Norvegia 32
N. Mork 8, Oftedal 6, V. Kristiansen 5, Kurtovic 4, Loke 3, Herrem 2, Brattset 2, S. Solberg 1, Arntzen 1. Antrenor: Thorir Hergeirsson
Olanda 23
Van der Heijden 5, Abbingh 4, Brooch 4, Snelder 3, Smeets 3, Polman 2, Rozemalen 1, Malestein 1. Antrenor: Helle Thomsen

A doua semifinală, Suedia-Franța, se va disputa de la ora 21:45, pe TV Telekom Sport 2 și liveSCORE pe GSP.ro AICI.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
spinoza
spinoza  •  15 Decembrie 2017, 21:19

NORVEGIA=CAMPIOANA MONDIALA!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close