SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA EHF / SCM CRAIOVA-KASTAMONU (SÂMBĂTĂ, ORA 18:00, DIGISPORT) (ÎN TUR: 23-22)

Rățușca cea frumoasă! Ana Maria Țicu este poreclită de coechipiere ”Rățușca”. Așa i-a rămas numele, dar nu ar vrea ca și suporterii să o strige la fel

Articol de - Publicat vineri, 13 aprilie 2018 12:44

Cea mai bună marcatoare a celor de la SCM Craiova în partida din Turcia, cu Kastamonu, a fost centrul Ana Maria Țicu, 7 reușite. Handbalista de 26 de ani e cea mai veche jucătoare din lotul Craiovei.

A venit în 2011 de la Centrul Național de Excelență de la Rm. Vâlcea, împreună cu colega sa, Andreea Ianăși Rădoi.

"Echipa tocmai promovase în prima ligă. Aveam 19 ani, eram mici, dar între timp am crescut", spune amuzată Ana. Actualul antrenor, Bogdan Burcea, era și atunci la echipă și le-a ochit pe cele două speranțe.

"Nu ne gândeam că vom ajunge peste ani, nu foarte mulți, să avem șansa să jucăm o finală de cupă europeană. Am jucat însă din ce în ce mai mult, am căpătat experiență, încredere. E altceva acum. Țelul tururor e acela de a juca în finală!", adaugă olteanca.

La doar 1,68 metri, Ana Maria Țicu nu se simte cu nimic inferioară pe teren. "Sigur că mulți se gândesc că nu pot juca la linia de 9 metri. Toată lumea se uită după talie, la juniori se caută fete mari, puternice. Dar s-a dovedit că și noi, cele mai mici, avem locul nostru", spune Ana.

Hotărâre și curaj

Nu e o fricoasă. Ba din contră. Pătrunde atunci când vede culoarul între două adversare, oricât de mari ar fi. Și e trimisă de multe ori să bată aruncările de la 7 metri. Cum s-a întâmplat și la Kastamonu. "Nu mi-e teamă! Atunci, în momente cheie, trebuie să dai dovadă de curaj și de stăpânire de sine.

Dacă antrenorul te trimite pe tine, înseamnă că are încredere și te responsabilizează", subliniaza Ana. E născută la Caracal, e olteancă și se aprinde repede. De multe ori s-au făcut glume pe seama locului nașterii. "Minunile din Caracal sunt cunoscute. Poate sunt și eu una dintre ele", spune râzând Ana.

Nu mai are răbdare până la meciul retur de la Craiova. Vrea să vină mai repede ora partidei. Asta pentru a i se împlini visul de a ajunge în finală.

"Vom chefui toată noaptea!"

Are și acum în minte imaginea de după meciul de la Togliatti, când s-au calificat în semifinale. "Nu știu câți mai sperau, dar noi am crezut. Am jucat hotărâte și asta s-a văzut", mărturisește Ana. Victoria de la Togliatti și cea din campionat cu CSM București, venite în aceeași săptămână, sunt păstrate la loc de cinste în cutiuța cu amintiri.

Discuția ajunge însă tot la Kastamonu. "Nu cred că ne pot surprinde. Am pus totul la punct. Și apărare, și atac. Și cu publicul în spate, ne va fi mai ușor", își face curaj Ana.

"Nici nu vreau să mă gândesc ce va ieși dacă ne vom caifica. Vom chefui toată noaptea, eu așa cred! Avem și ce sărbători. Am muncit mult să ajungem aici. Eu sunt optimistă, cred că vom face un meci bun. Trebuie însă să rămânem concentrate și să jucăm acest meci de parcă de el ar depinde soarta noastră. Și poate că depinde!", adaugă craioveanca.

Rățușca de la Vâlcea

Ana aduce vorba de colege, de prietene. "Suntem ca o familie, sincer. Ne înțelegem bine și în afara terenului, dar și în vestiar", spune ea. Colega ei de cameră e Cristina Zamfir. "De când a veenit de la Brașov, nu știu de ce, dar am decis să stăm amândouă. Și e foarte bine".

Colegele de echipă o strigă «Rățușcă!». "Am venit cu porecla asta de la Vâlcea, când jucam acolo. Așa s-au obișnuit, s-au luat una după alta și așa mi-a rămas. Măcar oamenii să nu-mi spună așa, că nu-mi place. Deși fetele spun că e frumos, că sunt o rățușcă frumoasă", explică Ana.

Centrul Craiovei ar mai avea un vis în afară de câștigarea Cupei EHF în acest sezon. "Vreau să joc un meci împotriva Anitei Gorbicz. E jucătoarea mea favorită. De mică am urmărit-o și mi-a plăcut. E extraordinar ce poate face pe teren!", spune Țicu. 

23 de goluria marcat Ana Maria Țicu în actuala ediție a Cupei EHF, cele mai multe în partida tur, din Turcia: 7

Locul 6 la Universiadă

Ana Maria Țicu nu a debutat în "naționala" mare a României, dar a avut prezențe constante la naționalele de junioare și de tineret. Locul 6 la Europeanul sub 19 ani, din 2011, e cel mai bun rezultat. O generație din care mai fac parte Buceschi, Perianu, Florica, Dedu, Pricopi, Tămaș. Ana Maria Țicu a făcut parte și din lotul României care în 2015 a participat la Universiada de vară de la Gwangju (Coreea de Sud). Echipa a terminat pe 6 acolo. 

Craiova până în semifinale

24-19 și 26-24 cu Debrecen (Ungaria)
22-25 și 16-15 cu Brest (Franța)
23-17 și 29-25 cu Randers (Danemarca)
26-28 și 30-24 cu Kuban Krasnodar (Rusia)
23-25 și 26-23 cu Lada Togliatti (Rusia)
23-22 și ??? cu Kastamonu (Turcia)

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează