Articol de GSP - Publicat sambata, 02 iulie 2016 17:46
Naționala Universitară de handbal feminin a României a cucerit medalia de argint la Campionatul Universitar de la Malaga, după ce a pierdut finala cu Spania, țara gazdă, scor 14-20.
Fetele noastre sunt la prima înfrângere la acest turneu, după ce în grupe le-au învins pe iberice la limită, 20-19.
Lotul echipei României:
Portari: Elena Şerban, Denisa Dedu
Jucătoare de câmp: Alexandra Orşivschi, Cristina Florică, Alexandra Andrei, Gabriela Perianu, Mădălina Zamfirescu, Andreea Pricopi, Laura Popa, Patricia Vizitiu, Nicoleta Tudor, Cătălina Preda, Andreea Trăilă, Cristina Nan
Antrenori: Nicoleta Alexandrescu, Costică Buceschi şi Jaume Fort Mauri.
România a trecut în semifinale de Rusia, 21-18, după un meci echilibrat.
băieții joacă finala mâine
Naționala Universitară de handbal masculin a României s-a impus în semifinalele Campionatul Universitar de la Malaga în fața Spaniei, scor 29-26, și merge în finala de mâine. În ultimul act, ”tricolorii” vor juca împotriva învingătoarei meciului dintre Japonia și Coreea de Sud.