SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL

ROMÂNIA - UNGARIA, CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA // Comparație România - Ungaria » Măcar la handbal feminin să ținem Ungaria sub noi!

Articol de , - Publicat vineri, 06 decembrie 2019 00:00

O rivalitate istorică, România - Ungaria, va avea astăzi parte de o confruntare sportivă la nivel înalt. Miza: accesul spre top 10 mondial la handbal feminin. Un sport de echipă la care în prezent stăm mai bine decât vecinii noştri, în comparaţie cu raportul de la celelalte discipline de echipă.

  • GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii;
  • România joacă meciul decisiv pentru calificarea în grupele principale vineri, cu Ungaria, de la ora 12:00. „Tricolorele” au nevoie de victorie

În primul rând, clasările din ultimii 4 ani, de la Mondiale, Europene şi Jocuri Olimpice, arată că România a subordonat, la nivel de naţională, handbalul feminin maghiar. Am fost întotdeauna peste Ungaria! Aşa cum am putea să terminăm şi acum, în Japonia, condiţia e să o învingem astăzi!

COMPETIŢIALOC ROMÂNIALOC UNGARIA
CE 201847
CM 20171015
CE 2016512
JO Rio 20169n-a participat
CM 2015311

Din păcate pentru noi, situaţia din handbalul feminin nu e general valabilă şi pentru restul sporturilor de echipă. Chiar tot la handbal, dar la masculin, ungurii ne surclasează, iar diferenţa e şi mai mare când intrăm în bazin, pentru a juca polo.

5 echipe de clubare Ungaria în grupele principalelor două competiţii în cupele europene, Champions League şi EHF Cup: Gyor şi Ferencvaros (Ligă), Debrecen, Erd şi Siofok (EHF)

Şi la baschet, dar şi la hochei Ungaria este deasupra noastră, iar fotbalul aduce o egalitate aproape perfectă. La rugby, Ungaria practic nu există deloc, în vreme ce singurul sport la care în prezent suntem mai buni e voleiul.

La echipe de club, Gyor n-are rivală

Principalele două competiţii continentale pentru echipele de club la handbal feminin au fost dominate de formaţiile maghiare. În Champions League, Gyor e deţinătoarea ultimelor 3 Ligi, în vreme ce campioana en titre din Cupa EHF e o altă formaţie ungurească, Siofok. Anul trecut, în 2018, SCM Craiova a luat şi ea EHF Cup, iar CSM s-a impus în Champions League în 2016!

4 echipe de clubare România în Champions League şi Cupa EHF la handbal feminin: CSM şi Vâlcea (Ligă), Cisnădie şi Corona Braşov (EHF)

Cel mai "naţionalist" meci

Disputa România - Ungara propune şi o înfruntare între două reprezentative care au în lot exclusiv jucătoare din propriul campionat. Maghiarele de sub comanda lui Kim Rasmussen sunt de la doar 5 echipe de club, toate prezente în grupele competiţiilor europene în acest sezon: Gyor, Ferencvaros, Debrecen, Siofok şi Erd. În schimb, Ryde are handbaliste de la 8 cluburi: CSM Bucureşti, SCM Rm. Vâlcea, Brăila, Buzău, Baia Mare, Bistriţa, Slatina şi Craiova, însă doar primele două sunt în grupele cupelor europene, iar româncele titulare de la CSM şi Vâlcea sunt numai Dumanska, Neagu, Pintea. 

COMPARAŢIE CELELALTE SPORTURI DE ECHIPĂ

HANDBAL Masculin
- Ungaria s-a clasat pe locul 10 la Mondialul de la începutul acestui an
- România nici măcar n-a fost la turneul final
AVANTAJ: UNGARIA

BASCHET Masculin
- Nici Ungaria, nici România n-au fost prezente la Mondialul din China, din 2019, unde au participat 32 de ţări
- La ultimul Campionat European, 2017, disputat în 4 ţări, printre care şi România (Cluj), Ungaria a treminat pe locul 16, iar România doar pe 23. În meciul direct din grupă, maghiarii ne-au învins, 80-71
AVANTAJ: UNGARIA

BASCHET Feminin
- La Campionatul European din 2019, Ungaria a terminat pe locul 7
- România nici măcar n-a fost la CE, unde au participat 16 ţări
AVANTAJ: UNGARIA

VOLEI Masculin
- Ungaria n-a fost la Campionatul European din acest an
- România s-a clasat pe locul 21 la CE, din 24 de participante
AVANTAJ: ROMÂNIA

VOLEI Feminin
- Ungaria a terminat pe locul 20 la ultimul European, în 2019
- România s-a clasat mai sus, pe 13. În meciul direct, disputat chiar la Budapesta, "tricolorele" s-au impus, 3-1
AVANTAJ: ROMÂNIA

POLO Masculin
- Ungaria a fost semifinalistă la Mondialul din vară
- România nici măcar nu s-a calificat la CM, unde au participat 16 echipe
AVANTAJ: UNGARIA

POLO Feminin
- Ungaria a terminat pe locul 4 la Mondialul din 2019
- România nu a fost prezentă la CM
AVANTAJ: UNGARIA

HOCHEI
- Ungaria a jucat în Grupa A, a doua valorică, la Mondialul din primăvară
- România a jucat în Grupa B, a treia valorică, dar a terminat pe primul loc şi a promovat în eşalonul în care Ungaria deja se află
AVANTAJ: UNGARIA

RUGBY
- Ungaria nu a fost niciodată prezentă la un Mondial
- România a ratat în acest an pentru prima dată accesul la un CM
AVANTAJ: ROMÂNIA

FOTBAL Masculin
- Niciuna nu s-a calificat direct la CE 2020, ambele merg în barajul de Liga Naţiunilor şi s-ar putea întâlni în finală
- Niciuna nu a fost la Mondialul din Rusia, amândouă au participat la Euro 2016
AVANTAJ: -

FOTBAL Feminin
- Niciuna n-a participat la Mondialul din acest an, din Franţa
- Niciuna n-a fost la Europeanul din 2017
AVANTAJ: - 

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Ședință CHEIE la Rapid: Dan Șucu a luat deja decizia în cazul lui Cristiano Bergodi!


Comentarii (9)
vladutz13
vladutz13  •  06 Decembrie 2019, 11:09
Postat de sittingbull pe 06 Decembrie 2019, 10:31

Rivalitate la handbal feminin, hai să zicem, dar la celelalte sporturi? Care e scopul înşiruirii respective?

Sa umple ziarul... chiar am cititi articolul complet dar regret la final. Chiar nu vad rostul

sittingbull
sittingbull  •  06 Decembrie 2019, 10:31

Rivalitate la handbal feminin, hai să zicem, dar la celelalte sporturi? Care e scopul înşiruirii respective?

10215057208017173
Bogdan Iordache  •  06 Decembrie 2019, 10:23

Hai sa fim peste ei la nivelul de trai, la gradul de libertate al presei, la proiectul pro-european al tarii ... ah, suntem deja??

Vezi toate comentariile (9)
Comentează