HOCHEI   |   

HOCHEI PE GHEATA

Galerie de vedete

 
05.07.2010   |    niciun comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

gliga

Conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă a decis, într-o şedinţă a Biroului Federal, începerea demersurilor pentru înfiinţarea unui "Hall of Fame" în cinstea marilor glorii ale acestui sport           

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Marius Gliga, a declarat că iniţiativa are ca scop recunoaşterea personalităţilor acestui sport şi a generaţiei din anii '70, care a reuşit să învingă naţionala Statelor Unite ale Americii, la Campionatul Mondial din 1977. "Intenţionăm să organizăm "Romanian Hall of Fame", o galerie în care vor fi promovaţi cei care au reprezentat nume sonore în hochei ca sportivi, antrenori, arbitri sau manageri. Aceştia vor fi propuşi anual de o comisie formată din foşti jucători, antrenori şi jurnalişti, iar intrarea în "Romanian Hall of Fame" se va face într-un cadru festiv", a spus Gliga.
Conform proiectului adoptat, în fiecare patinoar se va organiza o galerie, în care se vor prezenta, prin imagini, momente speciale din activiatea celor care vor pătrunde în "Romanian Hall of Fame". Astfel de galerii vor putea prezenta de asemenea şi acesorii care au aparţinut persoanelor importante din hocheiul românesc, tricouri, crose, medalii sau alte articole provenite din donaţii.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Reprezentativa de hochei pe gheaţă a României a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-3 după prelungiri, naţionala Lituaniei. România a cîştigat ultimul meci susţinut la Euro Ice Hockey Challenge Cup, învingînd Lituania cu 4-3 (2-1, 0-0, 1-2, 1-0). Pentru România au marcat Zsolt Molnar (2:21), ...
Fii primul care comenteaza!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Hochei
Reprezentativa de hochei pe gheaţă a României a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-3 după prelungiri, naţionala Lituaniei. România a cîştigat ultimul meci susţinut la Euro Ice Hockey Challenge Cup, învingînd Lituania cu 4-3 (2-1, 0-0, 1-2, 1-0). Pentru România au marcat Zsolt Molnar (2:21), ...
 
Naţionala de hochei a României a debutat cu o înfrîngere la Euro Ice Hockey Challenge Cup de la Kiev, fiind învinsă, joi seară, de echipa similară a Ucrainei, scor 7-0 (1-0, 2-0, 4-0). Marcatorii partidei au fost Denis Zabludovski (16:30), Victor Andriuşenko (26:02), Denis Isaenko (39:31), ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
vind 50 capre rasa lapte si 50 oi rasa carne
vind 50 capre de lapte din rasa alpina franceza, austriaca, alba de banat si autohtone montate cu tap alpin francez.Vindem si 50 oi rasa de carne suffoc, merinos de carne, carabasa, si oi autohtone ...
Mures/Sighisoara - pret 0,00 EUR
VAND AUDI A 6
Audi a 6 an de fabricatie 2000 motor diesel 2500 cmc TDI v6 150 cp oglinzi electrice heliomate, incalzire in scaune, scaune electrice, senzori de parcare, pilot automa, t combina caseta radio cd audi ...
Constanta/Mangalia - pret 3.300,00 EUR
Laptop HP G72-150EF, apr. nou+Cooler Deepcool!
De vanzare Laptop HP G72-150EF, aproape nou, in cutie cu toate accesoriile, folosit o luna, stare impecabila, fara nici un semn de uzura, folie de protectie sub ecran de la fabrica + Cooler notebook ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 1.900,00 RON
teren de vinzare
3700mp la DN64 cu dubla deschidere ideal pentru parc peco spalatorie servis, se poate parcela
Olt/Plesoiu - pret 1,00 RON
Vand afacere oua de prepelita
De vanzare firma matura, cu expunere nationala. Obiect de activitate: producerea si comercializarea oualor de prepelita. Rog seriozitate. Detalii la tel: 0734.484.284
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V