Articol de GSP - Publicat sambata, 15 octombrie 2016 11:01
Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, reprezintă cea mai de succes Olimpiadă a României.
Vasile Andrei, fost practicant al luptelor greco-romane și medaliat cu aur la JO din 1984, a postat pe Facebook un filmuleț cu intrarea sportivilor români pe stadionul Memorial Coliseum, locul unde a avut loc festivitatea de deschidere.
Atunci, românii au fost aplaudați în picioare de fanii prezenți pe stadion pentru că au refuzat să participe la boicotul inițiat de URSS, la care au participat țările comuniste.
"Aplauze în picioare pentru români, care au refuzat boicotul URSS. România este o țără care a fost aliată Uniunii Sovietice, dar care mereu a avut o politică externă independentă. A existat și o tensiune între cele două țări, pe plan sportiv, după ce românii au simțit că Nadiei Comăneci i-a fost furată medalia de aur la JO 1980, de la Moscova" comentatorii americani
Cei 128 de sportivi români au obținut atunci 53 de medalii, un record, dintre care 20 au fost de aur. România a fost atunci a două țară în clasamentul medaliilor, după SUA.
Printre medaliații cu aur ai României se numără Doina Melinte, Ivan Patzaichin, Ecaterina Szabo, Elisabeta Lipă, Nicu Vlad și Vasile Andrei.