Sandra Izbaşa a sărit, a dansat şi a zîmbit aseară pentru cel mai frumos aur al gimnasticii, cel de la sol
O zi care a început cu un aur matinal, la ora cînd Beijingul abia se dezvelea de ceaţă, s-a încheiat cu alt aur, încrustat în noapte şi luminat de neoanele unei săli care nu s-a putut abţine să nu aplaude solul unei românce. Ultima finală, ultima concurentă, ultima ocazie de duminică, 17 august, pentru România. 4 ore de aşteptare
Sandra Izbaşa venise la National Indoor Stadium de la ora 16:00. A aşteptat mai bine de patru ore pentru un minut şi jumătate de strălucire. Înaintea ei, americancele Shawn Johnson şi Nastia Liukin conduceau ierarhia, rusoaica Ana Pavlova îşi făcuse praf exerciţiul, brazilianca Daiane Do Santos călcase de două ori în afara covorului, chinezoaica Cheng Fei căzuse, iar rusoaica Ekaterina Kramarenko şi cealaltă chinezoaică, Jiang Yuyuan, n-avuseseră note de plecare impresionante.
"Niciodată nu mă uit la adversare", mărturisea Sandra după concurs. "S-a întîmplat să-mi ridic ochii spre ecran exact cînd a căzut Cheng, dar nu m-am gîndit la asta".
Aterizarea din vis A venit şi momentul ei. Ritmurile greceşti pun stăpînire pe aerul imens cît sala. Prima diagonală iese perfect. Se vede, se simte, se aude şi se citeşte că românca face execuţia vieţii ei. Nu tremură deloc la acrobatică, parcă a făcut un acord cu solul, să-i primească tălpile cu mai multă ospitalitate decît pe cele ale adversarelor. În plus, Izbaşa zîmbeşte, împrăştie în jurul ei un soi de bucurie copilăroasă, de puştoaică lăsată să alerge în curtea şcolii.
Tribuna a prins tactul melodiei, palmele se lovesc ritmic. Nimic n-o poate opri pe româncă. Ultimul salt şi..., dar nu, n-are ce să mai fie decît o altă aterizare lipită, poza de final şi cel mai larg surîs pe care îl poate elibera o fată blondă care tocmai a devenit campioană olimpică!
Emoţii ascunse
15,650 e cea mai mare notă dată la sol în zilele de gimnastică de la Beijing. Are şi cel mai mare calificativ de pornire, 6,5. "Am avut emoţii tot timpul, şi înainte, şi în timpul exerciţiului, şi după".
Oriunde au fost, nu s-au văzut. Poate doar la festivitatea de premiere, cînd fata de 18 ani avea ochii plini de lacrimi. Sala şi lumea au primit doar semnalul unui moment aproape perfect. Momentul Sandrei şi al României, care încheie ziua de duminică aşa cum a început-o. Cu aur.
"A fost puternică" Antrenorul Nicolae Forminte spune că presiunea s-a simţit în tot timpul finalei. "A început să scadă cînd Sandra a intrat pe covor. Mă bucur că am reuşit să-mi determin gimnastele să-şi facă exerciţiile cel mai bine atunci cînd a trebuit". Întrebat dacă acest aur va fi urmat de altele, tehnicianul a spus că "gimnastica a venit la Beijing să cîştige medalii. Cîte, asta va decide concursul. Mai avem două finale, ne batem pentru podium". Apoi, el a mărturisit că medalia Sandrei, ca şi cea pe echipe, a fost una gîndită. "Am stat patru ore în sala de încălzire. E dificil să menţii starea de concurs, dar am reuşit. Sandra e foarte puternică din punct de vedere psihic. S-a văzut asta şi acum", a încheiat el.
230.000de euro va primi Sandra Izbaşa, banii recompensînd aurul de la sol şi bronzul de la echipe 2 medalii europene de aur are Sandra Izbaşa la sol, cucerite în 2006, la Volos şi în 2008, la Clermont-Ferrand 18 ani a împlinit Sandra Izbaşa pe 18 iunie 13 este totalul de medalii olimpice, mondiale şi europene din palamaresul Sandrei Izbaşa
Băsescu: "Bravo, Sandra!" Preşedintele României a felicitat-o pe Sandra Izbaşa la cîteva minute după ce aceasta a terminat concursul. "Ai fost extraordinară! Mulţumim pentru tot! Am avut nişte emoţii fantastice în faţa televizorului!", i-a transmis Traian Băsescu laureatei cu aur de la sol. De asemenea, preşedintele statului i-a telefonat şi antrenorului Nicolae Forminte: "Vă aştept în ţară să vă premiez! Meritaţi pe deplin!".
TVR păcălită iar de ProTV! Sîmbătă, la canotaj, operatorul TVR l-a filmat pe operatorul ProTV care realiza interviuri şi corespondenţe din Zona Olimpică, deşi aceasta este exclusivitatea TVR. Ieri, la gimnastică, cei de la sport.ro au izbutit din nou să-i păcălească pe oamenii televiziunii naţionale. Medaliata cu aur Sandra Izbaşa şi antrenorul Nicolae Forminte au oferit, din zona mixtă, interviuri telefonice în direct pentru sport.ro, întinse pe minute bune. Intervenţiile video şi audio din bazele olimpice sau de la competiţii sînt interzise altor media decît televiziunilor acreditate.
bravo sandra!!!!ne tinem in top mereu pt o tara care lumea se face ca nu o stie pe unde este....voi sunteti puterea tarii....voi mai aratati de romania....bv voua antrenorilor....bv romania
Ceea ce a reusit Forminte se numeste norocul incepatorului....atat...au reusit aceste medalii pe greselile altora si asta nu inseamna ca stie sa antreneze, domnul belu si doamna bitang nu astarnau si nu asteptau sa greseasca adeversarii....oricum forminte va zbura, nu anul acesta, dar la anu sigur, belu si bitang se vor intoarce altfel ne vom prezenta cu sportive balene...grase amandoua, izbasa si nistor...aduceti-va aminte ce probleme avea ponor, care intr-adevar a avut rezultate extraordinare
Multe multe felicitari Sandra... Msa bucur ca atatia ani de munca au fost incununati de un succes atat de maret!
O observatie: cum poate gsp-ul sa poseteze imediat dupa un articol atat de frumos, si care reprezintat atat de mult pt Romania, stirea cu TVR si PROTV?.. Ar trebui sa va fie rusine..
mor de ciuda sustinatorii lui Belu si Bitang dovada faptul ca nu mai posteaza nimic.BRAVO IZBASA,BRAVO FORMINTE,BRAVO INTREGULUIU LOT.FELICITARI SI LA MAI MARE.AVEM INCREDERE IN VOI SI PUTEREA VOASTRA DE MUNCA.DEABEA ACUM INCEP SA SE CULEAGA ROADELE MUNCII VOASTRE.VETI DEVENI MAI PUTERNICE CU FIECARE TURNEU FINAL SI LA LONDRA VETI FI CAMPIOANE SI CU ECHIPA.BRAVO,BRAVO,BRAVO!!!
Sa moara belu-bitang de oftica.ei credeau ca gimnastica se termina cu ei si probabil isi doreau un esec de rasunet la olimpiada ptr ca sa le cada lumea la picioare.bv forminte ..bv sandra
bravo domnule forminte...le-ai astupat gura...mai ieri il doreau pe belu inapoi...acuma totzi te felicita...asta este romania..asta este romanul....te felicit..si tzine-o tot asa
M-ai facut sa pling..om in toata firea...itzi multzumesc...si te rog sa ma mai faci de rusine inaintea sotziei mele macar inca la doua olimpiade...itzi doresc tot binele din lume
pentru mine emotii nu au fost, pentru ca citisem deja despre performanta ei, iar in momentul in care am vazut finala la sol stiam ce va fi. am urmarit mereu postul nbc, pentru ca parerea expertului era data de bela karoly. surprinzator, la concursul pe echipe nu a spus nimic de medalia noastra de bronz, dar la evolutia sandrei a facut-o cat mai explicit posibil: "cele mai bune 3 atlete au luat medalii", cu trimitere directa la aurul ei...