Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


SAMURAI 2020 POWERED BY BCR    •   SAMURAI 2020

Prezentarea lotului "Samurai 2020" » Iuliana Popa, fata firavă cu aur la gât

Iuliana Popa Foto: Cristi Preda

Iuliana Popa Foto: Cristi Preda

Articol de — Marian Ursescu, Roxana Fleşeru Vineri, 01 Decembrie 2017

Iuliana Popa a ajuns la canotaj pentru a fi alături de sora ei. Era slăbuță și nesigură, dar a devenit om de bază în barca de 8 plus 1, campioană mondială anul acesta,



Povestea Iulianei Popa este una despre ambiție, despre depășirea limitelor și despre onestitate. În 2017, ea și colegele sale din barca de 8 plus 1 au câștigat toate cursele, iar la Europene și Mondiale, în Cehia și în SUA, a răsunat "Deșteaptă-te, române!" în proba regină a canotajului. Episoade de câteva secunde, însă care au în spate multă muncă, dăruire și determinare.

O afacere de familie

Iuliana Popa s-a născut în urmă cu 21 de ani, la Bacău, și spune că felul în care a ajuns să practice canotajul e destul de complicat. "Mama a făcut acest sport timp de șapte ani, apoi, prin intermediul unei vecine de-ale bunicii mele, care mergea la canotaj, a dus-o și pe sora mea mai mare cu doi ani", începe depănarea poveștii Iuliana. Avea doar 12 ani și lipsa Andreei, care era la București, o făcea să sufere. Dorul era mare. Tocmai acest dor a pus-o în barcă. "Am mers o dată la București, era ziua surorii mele, iar atunci m-a văzut antrenoarea și m-a întrebat dacă nu vreau să încerc și eu. Bineînțeles că mi-a dat un avânt, eu voiam de mult să vin, dar nu voia sora mea să mă ia. Am insistat și mai mult la părinți, să mă lase, să vin și să încerc". Insistențele ei se loveau însă de încăpățânarea surorii, care amenința că se lasă de canotaj dacă va veni la Snagov și micuța Iuliana. Până la urmă, Andreea Popa a renunțat la sportul pe apă la un an de la venirea Iulianei.

"Eram vai de capul meu"

De ce a chemat-o antrenoarea la canotaj? Iuliana crede că înălțimea a fost unul dintre atuurile ei. Avea 1,77 m la 12 ani, însă doar 49 de kilograme. Cu toate acestea a fost aleasă dintre 30 de sportivi care se prezentaseră la acea selecție la Snagov. "Eram slabă, foarte mică și vai de capul meu. Am rămas sub îndrumarea domnului Bogdan Codrici. Doamna Vera Cochelea a crezut că am venit în vizită la sora mea, nu știa că am venit să rămân. Mi-a povestit în 2016 că s-a luat de domnul Bogdan, ce-ai păstrat-o pe schiloada asta aici, trimite-o acasă, crezi că o să faci ceva cu ea? Îmi povestea și râdea", spunea zâmbind Iuliana.
N-a fost dragoste la prima vedere, deși își dorea să ajungă la canotaj, i s-a părut extrem de greu. "La liceu la ergometru eram ultima, după care am început să ieșim pe apă și acolo am observat că îmi merge, toată lumea era uimită, inclusiv eu. Pe ergometru eram ultima gloabă", își amintește amuzată canotoarea.

Cinci ani de muncă

Ce a făcut-o să meargă mai departe? "Faptul că toată lumea îmi spunea că n-o să am șanse pentru că sunt prea slabă și din punct de vedere fizic, cât și psihic M-am ambiționat mai tare și asta m-a făcut să rămân în continuare să arăt că pot". Și-au început să se adune kilometrii pe apă, pe ergometru, ore în sala de forță și Iuliana a început să se transforme. Iată cum își rezumă ea anii din momentul în care a fost cooptată la loturile naționale:

2012: "Am intrat la lotul de juniori, atunci am prins și barca de opt și am câștigat medalia de aur. Nu se mai luase medalia de aur de câțiva ani buni. Eram cu Geanina Beleagă în barcă"

2013: "A fost un an mai nasol pentru mine. Am intrat în patru vâsle, iar la Mondiale am fost primele în serii, în semifinale, era să câștigăm și finala, eram primele și pe ultimii 100 de metri s-a prins "un rac" și am venit pe șase. Atunci a căzut cerul pe mine, am plâns, eram foarte dezamăgită. Deja mă vedeam pe podium, auzeam imnul cântând, mă vedeam sus și dintr-o dată s-a dus totul, nu-mi venea să cred"
Racul la canotaj nu e o vietate. Iuliana explică: "Răsucești vâsla mai tare decât trebuie și o prinzi sub apă, iar la viteza pe care o ai e imposibil să o mai scoți. La început tinzi să dai vina pe cea căreia i se întâmpla, dar apoi îți dai seama că și ea își dorea și că n-ai ce face. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată, nici măcar la antrenamente"

2014: "A fost un an bun din punct de vedere național, doar că am avut nenorocul să prind o barcă mai slabă, patru vâsle și n-am avut rezultate, am terminat pe locul cinci la CM"

2015: "Primul an în care am ajuns la lotul de senioare. Un dezastru, atunci a fost și vina noastră, toată lumea a dat vina pe antrenor. A venit domnul Maliș, a schimbat totul, modul de gândire, modul de antrenament și noi n-am vrut să acceptăm. Adică ne dădea mult mai multă libertate, avea multă încredere în noi, se baza pe faptul că noi ne dorim, iar noi ne-am obișnuit să dam vina pe antrenor, dar nu dădeam niciodată vina pe noi. Principalele vinovate am fost noi pentru că știu sigur că dacă ne doream era imposibil să nu ne iasă. Eram ceva de genul: lasă că merge și așa și dacă nu merge dăm vina pe antrenor pentru rezultatele dezastruoase"

2016: "Cel mai bun an al meu. Încă nu realizez. Mă simt cea mai norocoasă persoană posibilă pentru că din postura de rezervă am ajuns să trag în barcă și am ajuns să luăm medalia de bronz la Jocurile Olimpice"

2017: "A fost mult mai greu ca 2016, am muncit mult mult mai mult, ne-am dorit mult mai mult, am învățat să nu las nicio lovitură, ieșeam la antrenamente și trăgeam până nu mai puteam. Și răsplata a venit. Domnul Roman ne-a ajutat, iar antrenamentele, chiar dacă erau grele, le făceam cu zâmbetul pe buze".

Visul de aur

Deși are doar 21 de ani, Iuliana este printre veteranele din barca de 8 plus 1, iar acum nu mai e așa de firavă. A ajuns la 1,85 m și 72 de kilograme. "Nu-mi vine să cred că sunt printre veterane, acum trei-patru ani mă uitam la fetele mari ca la niște zeițe și nu-mi venea să cred și ziceam, «Doamne, când o să ajung și eu așa?», iar acum nu-mi vine să cred că sunt dintre cele mari", spune ea. Cât despre Tokyo 2020, susține că e foarte aproape și dezvăluie cel mai mare vis al său. "Bineînțeles, să iau aurul la Jocurile Olimpice. În fiecare zi visez la el, pentru asta muncesc, îmi doresc și chiar cred și sper că o să reușim", încheie optimista, pozitiva și tonica Iuliana Popa.

"Nu mai e așa mult până la Tokyo, o să treacă imediat timpul, e mâine-poimâine. Noi nu trebuie să ne gândim la asta, noi trebuie să gândim pozitiv, că trebuie să muncim la fel ca și până acum, trebuie să ne dorim mai mult, dar trebuie să ne dorim toate"
Iuliana Popa

Componența bărcii de 8 plus 1, campioama europeană și mondială în 2017: Ioana Vrânceanu. Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Iuliana Popa, Adelina Cojocariu, Laura Oprea și Daniela Druncea

COSR a lansat "  Samurai 2020", programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a 32-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice - Tokyo 2020.

AICI puteți citi toate celelalte prezentări ale sportivilor din programul Samurai 2020!

Comentarii (2 ) Adaugă comentariu

 •  04 Decembrie 2017, 18:53

Sper din toata inima sa-ti implinesti visul!!!! Te vom sustine intotdeauna si vom fi alaturi de tine!!!

cneius  •  03 Decembrie 2017, 08:01

Draguta fata, cum isi saruta medalia

Vezi toate comentariile (2)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase