SPORTURI  »  TENIS  »  WTA LINZ

Ana Ivanovic a învins-o categoric pe Sorana Cîrstea în primul tur de la Linz

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 octombrie 2010 00:00

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului de la Linz, turneu dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari

Românca a fost învinsă de Ana Ivanovic, favorita numărul şapte, după mai puţin de o oră de joc, scor 2-6, 0-6.

Deşi a pierdut în ultimul tur al calificărilor, Sorana Cîrstea a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky-looser. Cele două jucătoare, considerate printre cele mai frumoase sportive din circuitul profesionist, s-au întîlnit o singură dată, în 2008, la Australian Open, în primul tur. Victoria i-a revenit sîrboaicei Ana Ivanovic, a şaptea favorită a turneului de la Linz.

Urmăreşte liveSCORE meciul dintre Sorana Cîrstea şi Ana Ivanovic!


SET I
SET II
Sorana Cîrstea
2
0
Ana Ivanovic
6
6
  • Sorana Cîrstea a pierdut şi cel de-al doilea set, 0-6! Românca a făcut multe greşeli neforţate şi nu a putut să facă faţă jocului agresiv impus de Ana Ivanovic
  • Actul secund a debutat sub dominaţia Anei Ivanovic care a preluat conducerea cu 4-0, cu două break-uri avans
  • În primul set, Sorana Cîrstea nu şi-a adjudecat decît două game-uri, în timp ce sîrboaica a făcut două breakuri
  • BREAK Ana Ivanovic! Sîrboaica s-a desprins în primul set, datorită unui joc mai agresiv şi mai bine construit!
  • Sorana Cîrstea a reuşit să cîştige primul game pe propiul serviciu
  • Ana Ivanovic a început foarte bine partida, reuşind să-şi adjudece primul game la zero

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (5)
pele_brazilia
pele_brazilia  •  14 Octombrie 2010, 00:50

a dat si ia de p.. si nu mai joaca nimic de ceva vreme..acum cand avea o sansa sa fie mare...dar asa sunt romanii..

costinhao
costinhao  •  13 Octombrie 2010, 22:52

Ca sunt frumoase nu zice nimeni nu, insa e o mica diferenta intre ele! Ivanovic e fosta numar 1 mondial pe cand Sorana o sa povesteasca si la nepoti de acel sfert de la Roland Garros. Din pacate Sorana desi are doar 20 de ani arata in joc ca o jucatoare pe cale de pensionare. Trist!

cristirapid
cristirapid  •  13 Octombrie 2010, 18:25

Sorana n-a mai jucat nimic de un an ... un an si ceva ... cel putin sezonu asta a fost catastrofal. Sper sa-si revina, sa stearga impresia de jucatoare terminata.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează