SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

Andrei Pavel a anunţat componenţa echipei României de Cupa Davis pentru meciul cu Suedia: ”Trebuie să credeţi în noi”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 septembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 03 septembrie 2014 14:33

Andrei Pavel a anunţat astăzi componenţa echipei României pentru întîlnirea cu Suedia, contînd pentru play-off-ul turului I al Cupei Davis, Grupa I din zona euro-africană. Căpitanul nejucător al României se va baza pe jucătorii Adrian Ungur, Marius Copil, Horia Tecău şi Florin Mergea.
Echipa Suediei va fi formată din jucătorii Elias Ymer, Christian Lindell, Isak Arvidsson şi Johan Brunstrom, conduşi de pe bancă de căpitanul Fredrik Rosengren.

"Aşa cum am mai spus, echipa României este formată din cei mai buni jucători ai momentului, atît la simplu, cît şi la dublu. Nu contează ce echipă aliniază Suedia, cu ce jucători vine sau nu vine, noi ne vom concentra pe echipa noastră, pe jocul nostru. Avem jucători valoroşi şi trebuie să credeţi în noi. Vom face tot ce ne va sta în putinţă să aducem minim cele trei puncte cîştigătoare", a declarat Andrei Pavel, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis.

Întîlnirea dintre România şi Suedia va avea loc în perioada 12-14 septembrie 2014, pe Arena Centrală din cadrul complexului Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate vineri, 12 septembrie, meciul de dublu se va juca sîmbătă, 13 septembrie, iar duminică, 14 septembrie, se vor disputa celelalte două meciuri de simplu.

Echipa care va cîştiga întîlnirea va rămîne în Grupa I, Zona Euro/Africană, iar echipa care va pierde va juca barajul pentru menţinerea în Grupa I cu Letonia sau Austria.

Sursă: Mediafax

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
merace
merace  •  03 Septembrie 2014, 18:35

Succe, baieti!

matt.rosso
matt.rosso  •  03 Septembrie 2014, 15:11

Bafta, baieti!

alb_rosu_in_vn
alb_rosu_in_vn  •  03 Septembrie 2014, 15:08

Pacat ca nu e si Hanescu. Mult succes si asteptam cat de curand o noua promovare in grupa de elita a Cupei Davis.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează