SPORTURI  »  TENIS  »  ATP ROMA

ATP ROMA. FOTO + VIDEO Rafael Nadal își ia revanșa în fața lui Denis Shapovalov și se califică în sferturi la Roma » Punct sclipitor reușit de Nadal

FOTO: REUTERS +5   FOTO
FOTO: REUTERS

Articol de GSP - Publicat joi, 17 mai 2018 19:26

Rafael Nadal, locul 2 în clasamentul ATP, s-a calificat azi în sferturile turneului Masters 1000 de la Roma. Ibericul l-a învins în minimum de seturi pe canadianul de 19 ani Denis Shapovalov (29 ATP), scor 6-4, 6-1, după o oră și 24 de minute. 

Meciul a început extrem de echilibrat, iar Shapovalov i-a opus o rezistență serioasă lui Nadal. Canadianul a salvat nu mai puțin de 7 mingi de break avute de Nadal în primele game-uri ale meciului.

Rafa s-a văzut condus cu 2-3, dar a revenit treptat în controlul meciului. Ibericul și-a adjudecat primul set la limită, 6-4, și l-a pulverizat pe Shapovalov în setul secund, 6-1.

Ibericul a jucat sclipitor în multe momente ale meciului, semn că își dorește cu orice preț să câștige cel de-al optulea titlu la turneul din capitala Italiei.

În sferturi, Nadal nu va avea o misiune ușoară, urmând să-l înfrunte pe eroul local Fabio Fognini. Nadal îl conduce pe italian cu 10-3 în raportul meciurilor directe, dar Fognini i-a pus mari probleme spaniolului în disputele dintre cei doi.

Nadal și-a luat astfel revanșa în fața lui Denis Shapovalov, care îl învinsese pe iberic în august 2017, în optimile de la Montreal. Tot la Montreal, în urmă cu 10 ani, a avut loc prima întâlnire dintre cei doi. Denis avea doar 9 ani și era copil de mingi, în timp ce Nadal, la 22 de ani, se afla în plină ascensiune.  

Nadal, care a pierdut locul 1 în clasament după înfrângerea cu Thiem de săptămâna trecută din sferturi de la Madrid, are șansa să revină în fruntea ierarhiei mondiale în cazul în care câștigă turneul de la Roma. 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează