SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

AUSTRALIAN OPEN // Au fost forțați! Motivul pentru care Maria Sharapova a fost aleasă de organizatori să tragă tabloul feminin: "Altfel, aduceam mănuși!"

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat joi, 11 ianuarie 2018 15:04

Maria Sharapova a fost aleasă de organizatorii de la Australian Open pentru a aduce trofeul pe arena Margaret Court înaintea tragerii la sorţi a tabloului feminin. 

Decizia a stârnit multe controverse, în condițiile în care rusoaica a fost depistată pozitiv cu meldonium chiar la turneul de la Antipozi, însă oficialii Marelui Şlem australian au o explicaţie pentru care au chemat-o la tragerea tabloului feminin.

Tradiţia turneului spune că trofeul poate fi atins doar de cei care l-au câştigat, orice altă persoană fiind obligată să folosească mănuşi dacă vrea să îl manevreze. 

În mod firesc, americanca Serena Williams ar fi fost îndreptăţită, însă ea se află în Florida, refăcându-se după o naştere cu probleme. 

Singurele două jucătoare eligibile, participante la ediţia actuală a turneului, erau Maria Sharapova şi Angelique Kerber.

Nemţoaica nu a putut fi prezentă la tragerea la sorţi, fiind implicată la ora evenimentului în sfertul de finală al turneului de la Sydney, câştigat autoritar în faţa Dominikei Cibulkova, scor 6-3, 6-1. 

Specialiştii au fost de părere că tradiţia ar fi trebuit încălcată şi că Maria Sharapova, suspendată 15 luni pentru pentru dopaj cu meldonium, a adus o pată istoriei turneului.

"Covorul roşu a fost aşternut din nou pentru Maria Sharapova. Aparent, un mesaj care să descurajeze pe oricine încearcă să trişeze. Cară trofeul Australian Open spre arenă şi este întrebată de absenţa din circuit de parcă ar fi fost o pauză dorită de ea sau o accidentare. Nu e o propagandă bună pentru sport" Stuart Fraser, jurnalist TheTimes

Citeşte şi: AUSTRALIAN OPEN 2018: Tablou INFERNAL pentru Simona Halep! "Derby" încă din turul II, jucătoare senzaționale o așteaptă în fiecare fază a competiției!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (15)
1ianuarie
1ianuarie  •  12 Ianuarie 2018, 09:03

Da,țări precum Kenya,Algeria,Maroc și altele de prin zona Africii își dopează alergătorii/alergătoarele să câștige cursele de fond și semifond cu....cu ce substanțe? Să nu- spună cineva că astea se numără printre țările puternic tehnologizate.

para.para
para.para  •  11 Ianuarie 2018, 22:12

GSP nu e hartia aia care matura pe jos cu Sarapova pentru ca a pacalit doar sportul, dar ii ridica in slavi pe infractorii Romaniei care au pacalit nu doar sportul, ci si tara si poporul? Mai nou hartia de impachetat peste face si loby pentru Popescu, ca vezi Doamne a platit pentru faptele lui si acum e virgin.

jalabert
jalabert  •  11 Ianuarie 2018, 22:11
Postat de onduku pe 11 Ianuarie 2018, 21:01

O dopata! Trebuia sa i se retraga toate trofeele.

esti naiv. de unde vin substantele astea? nu te-ai intrebat niciodata de ce sunt asa multe substante dopante pe piata? e simplu apar tot timpul iar statele cu tehnologie le utilizeaza pana cand ajung pe lista neagra si apoi trec la altele inca neinterzise. nu intamplator se restrang tarile cu performane sportive. decalajul intre sportivii dopati cu substante care cresc performantele inainte de a fi interzise de wada si sportivii din tarile fara tehnologie creste. la olimpiada din coreea vor lua medalii doar tarile cu o cercetare solida in domeniul substantelor care cresc performantele adica maxim 20!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează