SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2018

AUSTRALIAN OPEN. John McEnroe, cu ochii pe Simona Halep: "Am văzut la ea ce nu au alte jucătoare de top" » Analiza completă a Simonei: ce șanse are la Melbourne, ce admiră la ea, asemănarea cu Justine Henin și cum poate triumfa în Grand Slam-uri

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de , - Publicat miercuri, 10 ianuarie 2018 11:50

John McEnroe spune că șansele Simonei Halep la cucerirea trofeului de la Australian Open țin de rapiditatea covorului de la Melbourne.

În săptămâna de dinainte de Australian Open previziunile sunt la modă. Dacă de pe tabloul masculin mulți dintre experți îl aleg pe Roger Federer, la feminin nimeni nu se hazardează să rostească vreun nume. "E o luptă deschisă, lumea se aștepta ca Serena să joace, dar iată că nu joacă, Azarenka nu vine, Șarapova încă nu este la nivelul din trecut. Sunt zece-douăsprezece fete care au șanse, uitați-vă la ce s-a întâmplat la Roland Garros, Jelena Ostapenko a venit de nicăieri. Kerber nu a câștigat nimic anul trecut, a căzut în clasament, ceea ce mă face să cred că sunt zece-cincisprezece, chiar douăzeci de jucătoare care se pot impune anul acesta la Australian Open. Toate cred că e posibil. Sloane Stephens nu făcuse prea multe înainte de US Open 2017. Așa că e o competiție deschisă", a spus John McEnroe într-o conferință telefonică intermediată de Eurosport.

Trecut amestecat

Primul turneu de Mare Șlem al anului pornește la drum pe 15 ianuarie, având-o drept favorită principală pe Simona Halep. Deși este lider mondial, la casele de pariuri românca este văzută cu șansa a treia la cucerirea trofeului de la Melbourne, după Karolina Pliskova și Garbine Muguruza. Rezultatele din ultimii ani nu o recomandă pe Simona pentru trofeu. În 2016 și 2017, ea a părăsit turneul încă din primul tur. Anul trecut însă ea avea probleme medicale și nu a putut face față asaltului lui Shelby Rogers. Simona a explicat aceste starturi mai puțin plăcute spunând că pentru a performa la primul turneu de Grand Slam al anului e nevoie de mai multe meciuri înainte, că pornește mai greu.

În 2018, ea are deja cinci victorii și un trofeu în vitrină, cel de la Shenzhen. Ce crede John McEnroe, câștigător a șapte trofee de Mare Șlem și fost lider mondial, despre șansele româncei la Melbourne?

"Rezultatele ei în competițiile de Mare Șlem au venit pe zgură, unde suprafața e mai lentă. Nu știu cât de rapidă e cea de anul acesta de la Melbourne, dacă va fi ca anul trecut, când a fost cea mai rapidă de când se joacă e mai complicat. Simona s-a descurcat bine pe cele rapide, a ajuns în semifinale la US Open și a avut destule rezultate pe hard, dar de obicei preferă să aibă mai mult timp, vom vedea dacă va reuși cineva să profite de această fisură în fața ei", a spus americanul în vârstă de 58 de ani.

Cel mai bune rezultat al româncei la Australian Open este atingerea sferturilor de finală în 2014 și 2015.

"Trebuia să câștige la Roland Garros"

Fostul lider mondial e de părere că Simona are calitățile necesare pentru a se impune într-unul dintre cele patru turnee de Mare Șlem. "Trebuia să câștige la Roland Garros anul trecut, așadar trebuia să aibă deja unul. A fost de mai multe ori aproape, a avut oportunități chiar și împotriva Mariei Șarapova în prima ei finală de la Paris. Putea lejer să aibă acum mai multe trofee de Grand Slam, tot ce-i trebuie e să intre pe teren mai relaxată, e necesar să creadă în ea și va reuși", a explicat McEnroe, care colaborează de mai mulți ani cu Eurosport, realizând emisiunea "Comisarul tenisului".

El admiră la Simona forma fizică impecabilă și comparând-o cu Caroline Wozniacki, cele două semănând ca stil de joc, McEnroe a spus: "Simona știe să-și folosească mai bine viteza, găsește unghiuri fără să fie nevoie să le spulbere pe adversare de pe teren, lovește mai puternic ca daneza, iar timing-ul ei e mai bun, ia mingea mai devreme, are serviciul mai puternic".

"Nu eram sigur că va merge atât de departe"

Ajunsă în vârful piramidei tenisului feminin, despre Simona se vorbește mult acum, dar de când a observat-o John McEnroe? A crezut că va ajunge atât de departe? "Îi știam managerul, pe Virginia Ruzici, o jucătoare cu care eu eram prieten de când eram amândoi în circuite. Ea mi-a vorbit despre Simona, despre cât de diferită e din punct de vedere al mentalității, despre calitățile ei fizice. Am văzut că are ceva ce nu întâlnești la alte jucătoare de top: viteza și dorința de a face cât mai bine. Nu eram sigur că va ajunge aici pentru că era cam mică de înălțime.

Dar cele mai bune lovituri din circuitul feminin le-am văzut la Justine Henin, cred că au aceeași înălțime. Justine era o jucătoare incredibilă și am văzut că e posibil. Faptul că nici una dintre ele nu e înaltă face lucrurile să fie și mai complicate. Vom vedea ce se întâmplă", a încheiat McEnroe. 

"Mi-ar plăcea să câștige Grigor Dimitrov, Nick Kyrgios sau Alexander Zverev, pentru că au un potențial imens. Milos Raonici a devenit prieten, după ce l-am antrenat, si mi-aș dori pentru el să se impună"
John McEnroe

Televizare

  • Australian Open 15-28 ianuarie:
  • Eurosport 1 și 2
  • Eurosport player
  • 350 de ore de transmisiuni live 

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
gizeh
gizeh  •  11 Ianuarie 2018, 07:45

Cu puţin "noroc", Simona avea " macar "un GS in buzunar.Sper sa nu'i cada iar MaSha in primul tur... Forza!

bulletproof
bulletproof  •  10 Ianuarie 2018, 21:25
Postat de tihi pe 10 Ianuarie 2018, 18:01

Cel mai mare noroc este faptul,ca Muguruza sa retras si de la turneul de la Sidney din cauza problemelor medicale! Pierde si puncte,si este in pericol participarea ei la Australian Open.Altfel ea ar fi avut cea mai mare sanse sa castige !!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

tihi
tihi  •  10 Ianuarie 2018, 18:01

Cel mai mare noroc este faptul,ca Muguruza sa retras si de la turneul de la Sidney din cauza problemelor medicale! Pierde si puncte,si este in pericol participarea ei la Australian Open.Altfel ea ar fi avut cea mai mare sanse sa castige !!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează