SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

Cupa Davis de nerecunoscut » Schimbare istorică, după 118 ani

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 28 februarie 2018 10:15

Federația Internațională de Tenis a înaintat o propunere de schimbare radicală a competiției, cu un singur turneu la final de sezon.

ITF insistă să schimbe Cupa Davis, singura întrecere pe echipe a tenisului, care se desfășoară de 118 în aproximativ același format. Prima încercare de modificare s-a produs în 2017, dar nu a avut succesul dorit în totalitate. Atunci s-a dorit trecerea la sistemul de disputare a meciurilor "cel mai bun din 3 seturi" în loc de 5, însă nu a întrunit majoritatea de măcar două treimi necesară în cadrul întrunirii desfășurate la Ho Chi Minh, în Vietnam.

Acum însă e vorba despre ceva mult mai mare. Un proiect complex și simplu în același timp de a reduce Grupa Mondială la un unic turneu la care vor participa 18 echipe. Cupa Davis dispare din titulatură, noul nume ar fi World Cup of Tennis Finals. Acesta ar urma să se desfășoare pe durata a 7 zile, într-un singur oraș, în sistem de grupe, primele 8 națiuni calificându-se pentru faza eliminatorie.

Decizia, în august

Fiecare întâlnire s-ar compune din două meciuri de simplu și unul de dublu, în sistem "cel mai bun din 3 seturi". De asemenea, ar exista un playoff care ar permite unui număr de 8 echipe să se califice pentru ediția viitoare. Grupele inferioare valoric își păstrează formatul actual. Decizia asupra acestei schimbări uriașe urmează să se ia în luna august, la întrunirea anuală a Consiliului ITF ce va fi găzduită de Orlando (Florida).

După eșecul de anul trecut, ITF și-a luat unele măsuri de precauție. A votat un amendament prin care i se permite Consiliului Director să adopte schimbări în regulile Cupei Davis și Cupei Fed "fără să aibă nevoie de aprobarea tuturor membrilor". Aceasta nu este însă o modificare oarecare. Președintele ITF, americanul David Haggerty, a prezentat propunerea ca pe una revoluționară. "Viziunea noastră e să creăm un eveniment la final de sezon, un festival al tenisului și entertainmentului, la care să participe cei mai buni jucători ai lumii pentru a se decide campionii Davis Cup", a spus el. Haggerty a adăugat că sunt câteva orașe mari care s-au arătat interesate să fie gazdă și că s-a semnat un contract pe 25 de ani, în valoare de 3,5 miliarde de dolari, cu grupul de investiții Kosmos pentru susținerea întrecerii.

Pro și contra

Ideea are susținători și contestatari. Novak Djokovici și Andy Murray au reacționat pozitiv. Leon Smith, căpitanul nejucător al Marii Britanii, campioana din 2015, a remarcat că primul lucru la care te gândești e că se pierde noțiunea de întâlnire acasă sau în deplasare. "Cred totuși că e pozitiv faptul că ITF caută investiții semnificative din alte surse pentru a asigura viitorul competiției", a precizat el.
În schimb, Todd Woodbridge, câștigător cu Australia al Cupei Davis în 1999 și 2003, a pus la îndoială procesul de consultare. "ITF a aruncat această bombă în peisajul tenisului. Nu cred că s-au întors spre jucători pentru a le spune: Uite, asta e ceea ce vrem să facem! Eu aud acum pentru prima dată de așa ceva", a declarat Woodbridge ieri. 

2019e anul în care ar urma să intre în vigoare noul format, dacă va trece de votul din august

"În noiembrie 2018 jucătorii vor ști cine joacă în noiembrie 2019 și vor putea să-și facă planuri și să le prioritizeze"David Haggerty, președinte ITF

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează