TENIS   |   

TURNEUL DE LA ACAPULCO

Edina Gallovits eliminată de Venus Williams

 
27.02.2010   |    niciun comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

edina

Edina Gallovits, calificată pentru prima dată într-o semifinală în acest sezon, la turneul de la Acapulco, a fost învinsă de Venus Williams.

Jucătoarea din România, care s-a stabilit în Atlanta, a pierdut în faţa favoritei principale a turneului, după o partidă de 3 seturi, 6-4, 2-6, 6-2. În finală, Venus Williams o va întîlni pe Polona Hercog, din Slovenia.

 

 

PE ACEEAȘI TEMĂ:
A avut răbdarea necesară pentru a ajunge într-o finală de turneu de Mare Şlem şi pentru a o cîştiga. Horia Tecău se descrie însă drept un tip nerăbdător. Viaţa lui Horia Tecău se consumă între zboruri, turnee, interviuri, repaus. Sînt momentele în care jucătorul de 27 de ani e mai puţin jucător şi ...
Fii primul care comenteaza!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Tenis
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 31 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), după ce a trecut de Elena Vesnina, din Rusia, scor 6-1, 6-0, în 64 de minute de joc. Niculescu va juca în turul doi în compania rusoaicei Vera Zvonareva, a şasea favorită, care ...
 
Echipa Franţei s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Davis, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 4-1, formaţia Canadei, în primul tur al competiţiei. Rezultatele înregistrate în cele trei zile de concurs: Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - Vasek ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
www.gsmactiv.ro cele mai ieftine telefoane mobile
Magazinul nostru GSMActiv ofera cele mai bune preturi de pe piata pentru produsele comercializate, toate telefoanele sunt noi si contin in pachet accesoriile originale de la producator, insotite ...
Constanta/Constanta - pret 1,00 RON
Doriti un loc de munca?
Agentia Homee cauta personal pentru casa si familie – bone, menajere si persoane pentru ingrijire varstnici. Agentia Homee este o agentie de Recrutare, Evaluare si Plasare a Fortei de Munca, cu ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.100,00 RON
REPARATII TERMOPANE SI AER CONDITIONAT
Firma specializata, reparam termopane si aer conditionat, orice marca, oferim garantia celor peste 10 ani de experienta.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand fabrica de mobila canapele si temopane, magazine alimentar
De vanzare complex comercial constituit astfel: 1. Magazin de mobila 400mp, magazin alimentar tip Aldy - 400mp(imobiliar inclus) 2. 1000 mp fabrica case din lemn, mobilier din lemn si pal, ...
Bacau/Moinesti - pret 500.000,00 EUR
particular inchiriez apartament 2 camere
Particular inchiriez apartament 2 camere, zugravit recent, nemobilat, zona Mc'Donald Electroaparataj, 10 mil, termen lung.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 RON
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V