SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Este oficial! Halep a revenit pe locul secund în lume! » Cum arată top 10 WTA și cît mai are pînă să-şi îndeplinească visul!

Articol de GSP - Publicat luni, 27 aprilie 2015 09:44

Simona Halep a ajuns pînă în semifinale la turneul de la Stuttgart și a trecut pe locul secund în clasamentul WTA, profitînd de eliminarea prematură a Mariei Șarapova.

WTA a publicat noul clasament, iar jucătoarea noastră se află pe locul doi, cu 7755 de puncte. Halep are un avans de 230 de puncte față de Maria Șarapova și este la 2226 de puncte în spatele Serenei Williams.

Lupta pentru locul doi este una încinsă, iar Halep și Șarapova au multe puncte de apărat la turneele de la Madrid și Roland Garros.

În 2014, cele două au disputat finalele de la Madrid și Roland Garros, ambele cîștigate de rusoaică. La Roma, cele două au fost eliminate în sferturi.

Simona se află pe locul al doilea în clasamentul WTA Race, tot în spatele Serenei Williams.

2-9 mai
este perioada în care se va disputa turneul de la Madrid

În Top 10 s-a mai produs o singuă schimbare. Canadianca Eugenie Bouchard a urcat o poziție, pe locul șase, după ce a depășit-o pe Ana Ivanovici.

 Top 10 WTA

1. Serena Williams  9981
2. Simona Halep 7755
3.Maria Șarapova 7525
4.Petra Kvitova 6060
5.Caroline Wozniacki 4790
6.Eugenie Bouchard 4122
7.Ana Ivanovici 4000
8.Ekaterina Makarova 3465
9.Agnieszka Radwanska 3345
10.Carla Suarez Navarro 3335

avem cinci jucătoare în top 100

Pe lîngă Halep, alte patru românce se află în Top 100 WTA.  Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru au urcat cîte o poziție în clasamentul WTA și se află acum pe locurile 61, respectiv 69. Andreea Mitu a urcat trei poziții și se află pe locul 100, iar Irina Begu staționează pe poziția 33.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (6)
magura
magura  •  28 Aprilie 2015, 05:31

Mda, dupa turneele de la Roma, Madrid si RG vom vedea daca Simona va fi tot pe 2, desi, teoretic Sharapova va avea mai multe sanse sa revina pe 2. Depinde cine va rezista mai mult in aceste turnee. AMbele au de aparat finale (Madrid si RG), deci in opinia mea, diferenta se poate face la Roma, unde cred ca Sharapova nu va forta, accentul punandu-l pe RG.

920930717928342
Daniel Duhalm  •  27 Aprilie 2015, 22:56
Postat de quiss pe 27 Aprilie 2015, 10:41

Mă uimește cât pot rezista în top Bouchard, Ivanovic și Radwanska deși niciuna nu a jucat nimic de la începutul anului...

Aaaaa, pai asteapta un pic ...abia dupa Roland Garros ca cadea ca un bolovan Bouchard...pana acum a trait din pct de anul trecut...insa se apropie turneele unde a facut multe puncte si acum nu va faca nici cat anul trecut....partea cea mai proasta e ca nici cele de pe locurile 7-20 nu mai fac puncte serioase...si atunci se va mentine cumva in acest top 10...pana in Decembrie mai e mult....abia atunci o cautam sau nu cu lupa in clasament pe Bouchard a ta.....parerea mea e ca se va mentine oarecum in primele 10 ...ca atat de slaba cat sa cada de acolo nu e....

1045286738821635
Dani Corban  •  27 Aprilie 2015, 14:06
Postat de oviatapentrusteaua pe 27 Aprilie 2015, 09:59

Unii cârcotași nu sunt mulțumiți nici daca Simona trece pe locul 1. Clasament WTA 2015 (Road to Singapore) 1.Serena Williams (#1-SUA) – 3.390 puncte 2.Simona Halep (#2-Rou) – 3.185 puncte 3.Maria Sharapova (#3-Rus) – 2.011 puncte

***. Noul curent apărut în online-ul nostru "Hai să o înjurăm pe Halep, doar de dragul de a ne abate de la normalitate" este doar o dovadă de puţinătate mintală.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează