SPORTURI  »  TENIS  »  BRD BUCHAREST OPEN

EXCLUSIV Ana Bogdan, după calificarea eroică în "sferturile" BRD Bucharest Open: "Aveam de ales între a renunța sau a lupta până la capăt!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 iulie 2017 20:35

Aproape 2.000 de spectatori au înfruntat canicula pentru a o susține pe Ana Bogdan în drumul ei spre sferturile de finală de la BRD Bucharest Open.

Efortul imens depus în cele două ore și 7 minute de joc, deși a suferit o accidentare la genunchi (n.r. La 6-4, 3-4), a fost răsplătit, românca impunându-se în cele din urmă cu 6-4, 7-5, în fața turcoaicei Cagla Buyukakcay. Ar putea da piept cu principala favorită în următoarea fază, Anastasija Sevastova.

La final, prima sportivă tricoloră care a obținut biletele pentru sferturi a avut puterea de a mai rămâne lângă teren pentru a face poze și de a da autografe pe mingi de tenis și a celebrat victoria într-un mod inedit. A mers în parcul de lângă arena centrală și a petrecut minute bune la umbra unui copac. I-a fost alături, pe lângă staful tehnic, și fosta mare handbalistă Ramona Farcău.

În premieră în sferturile de pe zgura bucureșteană, Ana Bogdan a vorbit, într-un scurt interviu pentru GSP.ro, despre momentul-cheie al meciului, despre accidentarea suferită și viitoarea posibilă adversară.

- Felicitări! Ana, cum a fost?
- Greu, foarte greu. Cagla a fost foarte arțăgoasă, nu a renunțat în niciun moment la luptă, iar în momentul în care a văzut că am o problemă la genunchi, a pus și mai multă presiune. Credea că poate întoarce scorul. Din acel moment, a fost totul sau nimic!

- Ce s-a întâmplat cu genunchiul?
- Am pus piciorul în pământ și am simțit durere la genunchiul drept. Am continuat să joc, dar apoi am cerut intervenția stafului medical. În această seară voi face un control amănunțit pentru a vedea exact. Dacă nu e nimic grav, vineri voi fi pe teren.

- Când crezi că a fost momentul decisiv? Buyukakcay s-a ținut aproape tot meciul, apoi a condus în setul 2.
-Cred că la 4-3 pentru ea în setul 2 a fost momentul cheie al meciului. În acel moment, aveam de ales între să lupt până la capăt sau să câștig. Am mers pe prima variantă și am jucat fiecare punct ca și când ar fi decisiv. Știam că dacă vom ajunge la setul 3 va fi și mai dificil. La ultimul punct, cred că nici nu am mai respirat, atât de concentrată am fost. Efortul a fost imens.

- Ai putea juca împotriva principalei favorite, Anastasija Sevastova (n.r. numărul 17 mondial va juca în această seară contra Dankei Kovinici). Cum vezi meciul?
- Foarte greu indiferent dacă va fi Sevastova sau Kovinici! Sevastova trece prin cea mai bună perioadă din cariera ei, însă faptul că joc aici, la București, îmi dă aripi, iar victoriile îmi dau încredere. Vreau să joc un tenis frumos vineri, indiferent pe cine voi întâlni. Totodată, vreau să le mulțumesc spectatorilor care au venit în număr atât de mare la meci să mă susțină, m-am simțit extraordinar. Dacă nu ar fi fost ei, mi-ar fi fost infinit mai greu.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
whiteredarad
whiteredarad  •  20 Iulie 2017, 09:46

Felicitari Ana Bogdan ! Vreau sa spun ca modul in care i s-a pus fasa elastica romanci denota amatorism medical.Sint 2 circulare, una in treimea inferioara a coapsei, si una subrotuliana,cu o fasa verticala in spatiul popliteu. Romanca a castigat , pe ambitia aratata,nu cred sa aibe ceva grav, insa faptul descris e mai mult comic, decit medical, felul asta de tratament nu a ajutat-o, doar i-a dat ceva timp pentru respiro

traian_v
traian_v  •  20 Iulie 2017, 09:30

In sfarsit avem si noi cu cine sa ne afisam la tenis feminin... Aspect si valoare. Felicitari Ana Bogdan.

962310163873914
Eusebiu Balan  •  19 Iulie 2017, 22:47

Frumoasa Ana noastră, si talentata! Sper sa o țină piciorul si sa nu forțeze dacă e ceva in neregula, vor mai veni ocazii! Felicitări, a fost frumos si meciul!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează