SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Explicațiile lui Wawrinka, după ce a fost spulberat de Nadal în finala de la Roland Garros: "Problema a fost la cap"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 12 iunie 2017 12:41

Elvețianul Stan Wawrinka a pierdut finala de la Roland Garros disputată în fața lui Rafael Nadal, scor 2-6, 3-6, 1-6 și pune evoluția slabă din ultimul act pe seama mentalului.

Deși a disputat un meci maraton în semifinale, cu Andy Murray, Wawrinka susține că s-a recuperat fizic până la finală. Elvețianul l-a învins pe liderul mondial cu scorul de 6-7, 6-3, 5-7, 7-6, 6-1, la capătul unei confruntări care a durat peste patru ore și jumătate.

"Fizic m-am simțit bine, m-am recuperat complet după meciul cu Andy. Apoi, totul a plecat de la mental. Contra unui jucător ca Nadal, dacă eziți o jumătate de secundă, atunci știi că este deja prea târziu.

De aceea sunt atât de puternici, fie că este vorba de Roger (Federer) sau Rafa (Nadal). Chiar dacă știam ce vreau să fac contra lui Rafa, există întotdeauna o mică ezitare. Pentru a putea rivaliza cu acești mari jucători, trebuie să alungi aceste îndoieli.

Am fost un pic nervos înainte de finală, dar mai bine decât la US Open. Dar odată intrat pe teren și mi-am luat poziția, nervozitatea a dispărut", a declarat elvețianul de 32 de ani, citat de Agerpres.

"A fost Rafa cel la care mă așteptam, l-am văzut cu toții la începutul anului. A fost extrem de motivat, foarte bun și extrem de agresiv. El joacă din nou la un nivel incredibil. Nu mai este nimic de spus" Stan Wawrinka

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
burgman
burgman  •  14 Iunie 2017, 18:17

Ce jucator si om cu bun simt! Foarte corecte si adevarate observatiile sale Felicitari si succes pe mai departe, Stan!

140624939699851
Marius Dumitrescu  •  12 Iunie 2017, 14:36

el macar recunoaste! eterna speranta o va face-o vreodata?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează