SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MIAMI

FOTO Povestea jucătoarei perfecte în finale: "Mama mă ducea la Sir Pizza și mergeam cu mașina până acasă"

FOTO: Reuters +3   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 01 aprilie 2018 19:02

Sloane Stephens, 25 de ani, a cucerit titlul în turneul de la Miami, după o bătălie a campioanelor de Mare Șlem cu Jelena Ostapenko, 7-6 (5), 6-1.

Miami e un loc cu multe amintiri pentru americanca în vârstă de 25 de ani. De sâmbătă seară, altele noi se adaugă în albumul frumos legat al carierei ei: primul titlu Premier Mandatory pe care îl câștigă, cel mai important după cel de Mare Șlem de la US Open, de anul trecut. Succesul lui Sloane în circuitul WTA nu respectă reguli sau scheme consacrate. Are reperele proprii, încă nu foarte multe, dar extrem de puternice. Printre ele, New York 2017 și, acum, Miami 2018. Plus câteva cifre care sclipesc vesel, precum tuburile de neon ale vreunei reclame în drumul spre casă.

sloane
Sloane și primul titlu de Mare Șlem din carieră, US Open 2017

Cele care contează

Este neînvinsă în finalele disputate până acum, 6 la număr. Un set perfect. "Mi se pare destul de tare, dar încerc să nu mă gândesc prea mult. E o statistică bună", a spus ea zâmbind într-un interviu pentru WTA Insider. Mai ales că, pentru destul de multă vreme, semifinalele erau capăt de drum pentru ea. "Ce stresant a fost! Ce situație! Și da, mă bucur că am 6-0 în finale care contează".

Sâmbătă, a izbutit să depășească un start lent de meci în fața entuziastei Jelena Ostapenko. Tânăra letonă cu foc și neastâmpăr în rachetă, care de data aceasta însă a adunat doar 25 de lovituri câștigătoare și un număr aproape dublu, 48, de erori neforțate. Stephens a avut numai 6 winners, preocuparea ei fiind aceea de a absorbi forța loviturilor adversarei, de a o deraia de la traseul distrugător.

"Am avut emoții. Picioarele nu voiau să se miște. Brațele la fel. Aveam nevoie să câștig primul set pentru a-mi putea face apoi jocul", a explicat Sloane, care de azi urcă în premieră în Top 10. Altă obsesie rezolvată.

2018 03 31t193526z 84231888 nocid rtrmadp 3 tennis miami open

Pizza de la 12 ani și de acum

Născută în Florida, la Plantation, cu reședința la St. Petersburg – tot din Florida - , ea e legată puternic afectiv de Miami. Și va rămâne în istorie drept ultima jucătoare care cucerește titlul în Crandon Park, locul unde turneul s-a disputat vreme de 33 de ani, de la ediția inaugurală din 1985.

"Este ceva foarte, foarte special pentru mine. Îmi amintesc că am jucat la Orange Bowl aici, am avut două mingi de meci în semifinale contra Christinei McHale și am pierdut. Am plâns zile întregi, a fost dureros. Cea mai nebunească amintire. Apoi însă mama mă aducea aici, lucram cu Lori McNeil, mă ajuta cu voleurile. Apoi mama mă ducea la Sir Pizza și mergeam cu mașina până acasă".

Între timp, fetița Sloane s-a transformat în campioană de Grand Slam. Și de Miami. Victorie pe care a sărbătorit-o tot la Sir Pizza. Albumul rămâne deschis. 

3victorii și 4 înfrângeri avea Sloane Stephens în acest sezon până la turneul de la Miami

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează