TENIS   |   

ATP BASTAD

Horia Tecău, în finala de dublu de la Bastad

 
17.07.2010   |    2 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

horia tecau

Horia Tecău şi Robert Lindstedt îşi continuă evoluţiile foarte bune din acest an. Cei doi tenismeni s-au calificat în finala turneului de la Bastad (Suedia), turneu dotat cu premii în valoare de 450.000 de euro.

 

După cele două turnee cîştigate, la s'Hertogenbosch, respectiv Casablanca şi după finala jucată la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, Tecău şi Lindstedt au reuşit să acceadă în ultimul act al competiţiei de la Bastad. Favoriţii doi au profitat de abandonul italienilor Daniele Bracciali/Potito Starace, cap de serie numărul patru, cauzat de problemele de sănătate ale lui Daniele Bracciali.

În finală, Horia Tecău şi Robert Lindstedt vor juca împotriva cuplului Andreas Seppi/Simone Vagnozzi, din Italia. Pentru performanţa reuşită, românul şi suedezul vor primi 150 de puncte ATP şi 11.360 de euro.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
UPDATE 7:20. Horia Tecău şi Bethanie Mattek-Sands, cap de serie 8, s-au calificat în vineri dimineaţă în finala de la dublu mixt, după ce au trecut în penultimul act de indienii Sania Mirza/Mahesh Bhupathi cu 6-3, 6-3. În finală dublul americano-român se va lupta pentru trofeu cu învingătorii din ...
ciprianuniversitatea
Comentarii: 461
17 Iulie 2010, 14:07  |  CITEAZA
Maine o sa fie finala . Probabil dupa finala de simplu .
mm68
Comentarii: 69
17 Iulie 2010, 12:33  |  CITEAZA
In ce zi va fi finala ? si de la ce ora?
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Tenis
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 31 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), după ce a trecut de Elena Vesnina, din Rusia, scor 6-1, 6-0, în 64 de minute de joc. Niculescu va juca în turul doi în compania rusoaicei Vera Zvonareva, a şasea favorită, care ...
 
Echipa Franţei s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Davis, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 4-1, formaţia Canadei, în primul tur al competiţiei. Rezultatele înregistrate în cele trei zile de concurs: Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - Vasek ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Vand rochia perfecta de printasa Demetrios 2011
http://www.demetriosbride.com/index.php?page=details&styleID=10 Status: curata, parfumata, calcata, intacta, gata de probat Culoare: invoire Marime: S dar este foarte flexibila din cauza ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 900,00 EUR
Brand Karma Massage
Brandul KarmaMassage este de vanzare. Valoarea de piata brand-ului este situata la 20.000 de euro, usor discutabil. Pentru mai multe detalii, sunati la numarul de telefon: 0765.421.068. In caz ca ...
Ilfov/Bucuresti - pret 20.000,00 EUR
Invatatoare after school
Invatatoare cu rezultate deosebite, proaspat pensionata ofer servicii de educare a copiilor la un nivel superior si efectuarea temelor. Pot sta cu copiii pana la intoarcerea parintilor de la ...
Prahova/Campina - pret 1,00 RON
Pierdut catelusa husky
In data de 20.12.2011 am pierdut o catelusa husky alb cu negru, ochi albastrii in Iris (zona Real)Este jucausa si foarte sociabila, are zgarda lata maro.Prietena ei pisicuta birmaneza o asteapta cu ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 1,00 RON
cumpar auto dupa 2001;inmatriculat RO;0722912792
Cumpar audi(a4, a6, a8), bmw(seria3-5)mercedes-benz(e, c, cls, ml), vw(passat, bora, golf, polo, lupo, touareg, ), opel(vectra, astra, corsa), peugeot(107, 206, 207, 307, 407), renault(megane, clio, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V