SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Interviu UNIC! Patrick Mouratoglou, strategul genial din spatele Serenei Williams, și Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, au pus cărțile pe masă la US Open: "Știm ce trebuie speculat, de la serviciu la mișcare în teren" vs "Românii au un «foc interior»! I-am studiat pe Nadal şi Federer!"

Articol de GSP - Publicat marti, 06 septembrie 2016 12:15

E unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sfârșitului de an! Simona Halep şi Serena Williams se vor duela miercuri în sferturile de finală ale turneului US Open, într-o încleștare a generațiilor.

Australianul Darren Cahill şi francezul Patrick Mouratoglou, antrenorii celor două jucătoare, au stat față în față într-un interviu senzațional, ce a prefațat partida.

  • Darren Cahill, 50 de ani, i-a pregătit de-a lungul anilor pe Andre Agassi şi Leyton Hewitt, pe care i-a dus pe locul 1 ATP. Australianul lucrează cu Simona Halep din 2015 și e considerat drept unul dintre cei mai inteligenți strategi din tenisul profesionist;
  • Patrick Mouratoglou, 46 de ani, este unul dintre cei mai «fresh» antrenori. De-a lungulul timpului a lucrat cu Marcos Baghdatis, Anastasia Pavlyuchenkova, Yanina Wickmayer sau Grigor Dimitrov. O antrenează pe Serena din 2012 și colaborează cu Eurosport, acolo unde face analize incredibile la turneele de Mare Șlem;

Cahill şi Mouratoglou au fost prezenţi împreună la un interviu la US Open şi au vorbit despre duelul care se va da între Simona şi Serena.

Care sunt punctele forte ale celor două jucătoare pe care le antrenează?

Patrick Mouratoglou: "Serena este impresionantă. Nimeni nu înţelege cum este atât de motivată. Nici eu nu cred că înţeleg. Lumea crede că eu o motivez, dar ea face asta singură. Este ceva ce vine din interiorul ei. Ea crede că poate obţine orice. Când am început să lucrăm împreună era puţin neîncrezătoare şi venea după multe probleme medicale.

Îi era greu, dar după ce a văzut că poate mai mult, motivaţia a ajuns la cel mai înalt nivel. Zilnic este aşa. Lumea nu înţelege cât de greu este să dai 100% în fiecare zi. Trebuie să ieşi din zona de confort. Este ceva unic";

Darren Cahill: "Simona a avut un traseu foarte greu. S-a duelat cu Flipkens, Safarova, Babos şi Suarez Navarro. Cu spanioloaica trebuia să joace agresiv, să nu stea în spate şi să controlez terenul.

Cred că a servit foarte bine şi a avut lovituri foarte bune. Este concentrată, joacă fiecare punct la maximum şi are mintea la joc. Ştia că trebuie să joace bine la US Open şi i-a crescut încrederea foarte mult, mai ales în ultimele 3-4 luni. Joacă foarte bine şi a fost consistentă la antrenamente. A înţeles jocul şi a început să crească.

Dacă ceva nu merge, acum putem schimba planul. Ne-am uitat la Federer, Murray, Djokovici şi Nadal, care atunci când ceva nu merge, schimbă planul. Înainte, când ceva nu îi mergea bine Simonei, era ca un efect de domino şi nu mergea nimic. Acum poate schimba planul şi face treabă, trecând la ceva mai bun.

Într-o lume perfectă, nu mi-ar plăcea ca Simona să se enerveze şi să arunce racheta. Aş vrea să-și ţină emoţiile în frâu. Dar ea este româncă şi românii au un «foc» interior. Simonei îi place să se exprime. Sunt de acord, dar să nu lase starea de nervi să continue pe mai multe puncte. Şi trebuie să îi dăm mai multe rachete".

Cum văd adversarele? Care sunt punctele forte și punctele slabe

Patrick Mouratoglou: "Simona este într-un moment foarte bun. Este încrezătoare şi periculoasă. Are un joc complet şi o strategie deşteaptă. Nu este puternică, fiind mică de statură, dar taie mult unghiurile, stă aproape de linia de fund. Are câteva lovituri pe care le putem specula, aşa cum este serviciul. Se mişcă incredibil de bine în teren, mai ales când atacă, şi mai puţin bine atunci când se apără. Este foarte consistentă şi puternică mental".

Darren Cahill: "Serena este una dintre cele mai bune jucătoare din istorie, dacă nu cea mai bună. Are 22 de Grand Slam-uri câştigate. Are cel mai bun serviciu din istoria tenisului feminin şi se mişcă foarte bine. Şi forehand-ul şi backhand-ul sunt arme foarte bune. Este bine antrenată.

Simona trebuie să joace foarte bine. Serena nu este de neînvins. S-a văzut asta în meciurile de anul acesta. Simona se va inspira din mai multe meciuri ale Serenei, precum cele pierdute cu Muguruza şi cu Kerber. Dacă Garbine şi Angie au putut, Simona de ce să nu poată?".

7-1
este raportul întâlnirilor directe între Serena şi Halep

CV Simona Halep:
Vârstă: 24 de ani
Loc WTA: 5
Turnee câştigate: 14
Cea mai bună performanţă la Grand Slam: finală Roland Garros 2014

CV  Serena Williams:
Vârstă: 34 de ani
Loc WTA: 1
Turnee câştigate: 71
Cea mai bună performanţă la Grand Slam: 22 trofee câştigate

 

Cine va câştiga meciul Serena Williams - Simona Halep?

Simona Halep
Serena Williams

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (15)
merace
merace  •  06 Septembrie 2016, 21:05
Postat de merace pe 06 Septembrie 2016, 21:01

ma indoiesc ca a zis Cahill "spanioloaica" (termen rar, cf. DEX, pentru o femeie de natie spaniola, dar facut popular de jurnalisti dupa ce l-a zis unul si l-au copiat toti apoi :D )

probabil "spanioloaica" e mai rentabil decat "spaniola" pentru cine e platit la nr. de caractere! :D hahaha

merace
merace  •  06 Septembrie 2016, 21:04

ce nu scrieti despre Mouratoglou, e ca el nu e doar antrenor pentru Serena, ci si partener de viata...

merace
merace  •  06 Septembrie 2016, 21:01

ma indoiesc ca a zis Cahill "spanioloaica" (termen rar, cf. DEX, pentru o femeie de natie spaniola, dar facut popular de jurnalisti dupa ce l-a zis unul si l-au copiat toti apoi :D )

Vezi toate comentariile (15)
Comentează