Articol de GSP - Publicat luni, 21 septembrie 2009 00:00
"Ar fi fost prea frumos", următorul volum din Integrală, e o carte care vă va surprinde
Mărturisesc că am trăit pînă acum cu impresia că de sport te bucuri în clipa în care se întîmplă. De preferinţă în tribună. Dacă nu se poate, măcar în faţa televizorului. Mai poţi citi în 2009 despre un campionat din 1970, despre nişte confruntări de tenis de acum 40 de ani? Eram destul de sceptică.
Dar Ioan Chirilă mi-a îndepărtat toate prejudecăţile. În cărţile sale, sportivii trec testul efemerităţii. Devin personaje de roman. Personaje pe care le însoţeşti pagină după pagină, cărora vrei să le afli destinul, să vezi cum gîndesc, cum se transformă. Nu contează că îi ştii pe Năstase, fostul mare tenismen, acum purtător de imagine a României, tot cu pletele în vînt ca la 20 de ani, sau pe Ţiriac, puternicul mustăcios miliardar. În cartea lui Ioan Chirilă îi găseşti pe Nasty, un copil talentat şi rebel al tenisului, şi pe Ţiriac, un fel de "gardian" al acestuia. Tot timpul prezent pentru a avea grijă de el, pentru a-l apăra sau pentru a-l aduce cu picioarele pe pămînt.
Acum cred că Ioan Chirilă nu a scris literatură sportivă. A scris pur şi simplu literatură, cărţi frumoase, vii. Şi sînt sigură că "Ar fi fost prea frumos" poate să-i convingă şi pe cei mai sceptici decît mine. Pregătiţi-vă pentru un volum ingenios, original. Pentru o "partidă" între doi mari campioni, care nu se desfăşoară pe terenul de tenis, ci pe tărîmul amintirilor fiecăruia dintre ei.
PS: După "Ar fi fost prea frumos" m-am gîndit ca şi după "Nadia": oare de ce nu face nimeni un film pornind de la textele lui Ioan Chirilă !?! Au toate ingredientele necesare: caractere puternice, glorie şi dezamăgiri, multă emoţie. Deocamdată, să ne bucurăm că în arhiva TVR s-a păstrat un documentar excepţional cu Năstase şi Ţiriac în acţiune. E un film color făcut pentru piaţa americană despre finala de Cupă Davis de la Bucureşti. Acţiunea cărţii se termină înaintea acestei finale! Continuarea pe DVD.
Şi pentru că textul lui Ioan Chirilă e mult mai convingător decît orice ar putea scrie altcineva despre cărţile sale, să-l urmărim pe Ion Ţiriac în trei ipostaze....
"Tatăl" lui Năstase
"Îmi aduc aminte, odată, la Viareggio îmi pare, jucam cu Franulovici. Eram în zi bună. Toate voleurile mele cădeau pe linie. Zeliko alerga de pomană. După trei seturi eu conduceam cu 2-1... Ne-am luat prosoapele şi ne-am dus spre vestiar. Am intrat să ne odihnim şi să ne spălăm. În vestiar eram patru. Noi doi, Ţiriac şi Bora lovanovici. Zeliko era înfuriat pe scor. Atât de înfuriat, încât m-a înjurat aşa, pe nepusă masă. M-am uitat la el: nu-mi venea să-mi cred urechilor. Atunci l-am văzut pe Ţiriac ridicându-se fără grabă de pe bancă, cu spatele curbat - ăsta e semn de mânie - şi cu mâinile atârnânde... A făcut un pas. Încă unul. S-a apropiat de Zeliko. Franulovici s-a ridicat. Ion s-a uitat crunt în ochii lui. L-a apucat de umeri. L-a scuturat şi l-a aruncat, cum ai arunca un manechin care îţi stă în cale. Zeliko, în cădere, a răsturnat un scaun de nuiele, a ajuns pe masă şi s-a trezit tocmai în colţul vestiarului, îndoind o cutie mare de carton, care adăpostise, probabil, un televizor... A rămas aşa câteva secunde, uimit, neştiind ce să facă..."
Psihologul unui mare jucător
"În vestiar, mă uit pe furiş la Ilie. E palid. Sunt îngrozit la gândul că e în pragul unei crize de rinichi. Încerc să-i dau curaj. Rezultatul e invers: Ilie izbucneşte în plâns. "Nu mă dor rinichii, Ioane." "Atunci?" "Te rog să-mi dai două palme... Mi-e frică de Gonzales şi Gimeno... Dă-mi, te rog, două palme!" Îmi dau seama că nu e de glumă. Dar îmi dau seama că trebuie să răspund numai printr-o glumă. Îi dau o palmă lui llie şi-mi dau şi mie una. Efectul e peste aşteptări. Năstase râde. Rezultatul? Câştigăm în trei seturi"
Sufletistul
"Odată, acasă, la Bucureşti, o nepoţică l-a rugat să-i aducă şerveţele din marile restaurante ale lumii. Ilie a strâns cât a strâns, dar apoi s-a plictisit. Atunci m-am hotărât eu să adun în taină şerveţelele comandate. Înainte de a părăsi hotelul "Quirinale" din Roma, pentru a ne duce spre aeroportul Da Vinci, ca să luăm avionul spre Bucureşti, am făcut un pachet şi l-am pus în partea de sus a sacului de voiaj. Cu cinci minute înainte de sosirea pe aeroportul Otopeni, în momentul când Ilie s-a trezit subit, ca întotdeauna, la zgomotul roţilor care ies din corpul avionului, i-am oferit pachetul cu şerveţele pentru nepoţica lui. Şi a fost poate singura dată când l-am văzut pe Ilie impresionat..."
"Ar fi fost prea frumos", următorul volum din Integrală, e o carte care vă va surprinde
Mărturisesc că am trăit pînă acum cu impresia că de sport te bucuri în clipa în care se întîmplă. De preferinţă în tribună. Dacă nu se poate, măcar în faţa televizorului. Mai poţi citi în 2009 despre un campionat din 1970, despre nişte confruntări de tenis de acum 40 de ani? Eram destul de sceptică.
Dar Ioan Chirilă mi-a îndepărtat toate prejudecăţile. În cărţile sale, sportivii trec testul efemerităţii. Devin personaje de roman. Personaje pe care le însoţeşti pagină după pagină, cărora vrei să le afli destinul, să vezi cum gîndesc, cum se transformă. Nu contează că îi ştii pe Năstase, fostul mare tenismen, acum purtător de imagine a României, tot cu pletele în vînt ca la 20 de ani, sau pe Ţiriac, puternicul mustăcios miliardar. În cartea lui Ioan Chirilă îi găseşti pe Nasty, un copil talentat şi rebel al tenisului, şi pe Ţiriac, un fel de "gardian" al acestuia. Tot timpul prezent pentru a avea grijă de el, pentru a-l apăra sau pentru a-l aduce cu picioarele pe pămînt.
Acum cred că Ioan Chirilă nu a scris literatură sportivă. A scris pur şi simplu literatură, cărţi frumoase, vii. Şi sînt sigură că "Ar fi fost prea frumos" poate să-i convingă şi pe cei mai sceptici decît mine. Pregătiţi-vă pentru un volum ingenios, original. Pentru o "partidă" între doi mari campioni, care nu se desfăşoară pe terenul de tenis, ci pe tărîmul amintirilor fiecăruia dintre ei.
PS: După "Ar fi fost prea frumos" m-am gîndit ca şi după "Nadia": oare de ce nu face nimeni un film pornind de la textele lui Ioan Chirilă !?! Au toate ingredientele necesare: caractere puternice, glorie şi dezamăgiri, multă emoţie. Deocamdată, să ne bucurăm că în arhiva TVR s-a păstrat un documentar excepţional cu Năstase şi Ţiriac în acţiune. E un film color făcut pentru piaţa americană despre finala de Cupă Davis de la Bucureşti. Acţiunea cărţii se termină înaintea acestei finale! Continuarea pe DVD.
Şi pentru că textul lui Ioan Chirilă e mult mai convingător decît orice ar putea scrie altcineva despre cărţile sale, să-l urmărim pe Ion Ţiriac în trei ipostaze....
"Tatăl" lui Năstase
"Îmi aduc aminte, odată, la Viareggio îmi pare, jucam cu Franulovici. Eram în zi bună. Toate voleurile mele cădeau pe linie. Zeliko alerga de pomană. După trei seturi eu conduceam cu 2-1... Ne-am luat prosoapele şi ne-am dus spre vestiar. Am intrat să ne odihnim şi să ne spălăm. În vestiar eram patru. Noi doi, Ţiriac şi Bora lovanovici. Zeliko era înfuriat pe scor. Atât de înfuriat, încât m-a înjurat aşa, pe nepusă masă. M-am uitat la el: nu-mi venea să-mi cred urechilor. Atunci l-am văzut pe Ţiriac ridicându-se fără grabă de pe bancă, cu spatele curbat - ăsta e semn de mânie - şi cu mâinile atârnânde... A făcut un pas. Încă unul. S-a apropiat de Zeliko. Franulovici s-a ridicat. Ion s-a uitat crunt în ochii lui. L-a apucat de umeri. L-a scuturat şi l-a aruncat, cum ai arunca un manechin care îţi stă în cale. Zeliko, în cădere, a răsturnat un scaun de nuiele, a ajuns pe masă şi s-a trezit tocmai în colţul vestiarului, îndoind o cutie mare de carton, care adăpostise, probabil, un televizor... A rămas aşa câteva secunde, uimit, neştiind ce să facă..."
Psihologul unui mare jucător
"În vestiar, mă uit pe furiş la Ilie. E palid. Sunt îngrozit la gândul că e în pragul unei crize de rinichi. Încerc să-i dau curaj. Rezultatul e invers: Ilie izbucneşte în plâns. "Nu mă dor rinichii, Ioane." "Atunci?" "Te rog să-mi dai două palme... Mi-e frică de Gonzales şi Gimeno... Dă-mi, te rog, două palme!" Îmi dau seama că nu e de glumă. Dar îmi dau seama că trebuie să răspund numai printr-o glumă. Îi dau o palmă lui llie şi-mi dau şi mie una. Efectul e peste aşteptări. Năstase râde. Rezultatul? Câştigăm în trei seturi"
Sufletistul
"Odată, acasă, la Bucureşti, o nepoţică l-a rugat să-i aducă şerveţele din marile restaurante ale lumii. Ilie a strâns cât a strâns, dar apoi s-a plictisit. Atunci m-am hotărât eu să adun în taină şerveţelele comandate. Înainte de a părăsi hotelul "Quirinale" din Roma, pentru a ne duce spre aeroportul Da Vinci, ca să luăm avionul spre Bucureşti, am făcut un pachet şi l-am pus în partea de sus a sacului de voiaj. Cu cinci minute înainte de sosirea pe aeroportul Otopeni, în momentul când Ilie s-a trezit subit, ca întotdeauna, la zgomotul roţilor care ies din corpul avionului, i-am oferit pachetul cu şerveţele pentru nepoţica lui. Şi a fost poate singura dată când l-am văzut pe Ilie impresionat..."
