Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

TENIS    •   WIMBLEDON 2017

"Leul în ambientul său natural" » Cel mai frumos text despre Roger Federer: "E o bucată de creație pură, un fenomen natural, ca un curcubeu"

Roger Federer, Wimbledon, foto: reuters

Roger Federer, Wimbledon, foto: reuters

Articol de — Luminiţa Paul Luni, 17 Iulie

Scriitorul italian Alessandro Baricco i-a dedicat un eseu lui Roger Federer, cel care duminică a devenit pentru a 8-a oară campion la Wimbledon.


"Sunt multe moduri de a descoperi singurătatea, dar numai în două dintre ele se stipulează că aceasta trebuie făcută în compania altei persoane și în limita câtorva metri pătrați: în căsnicie și în tenis".

Așa începe textul publicat în suplimentul cultural al ziarului italian La Repubblica, pe 8 iulie, când Wimbledon-ul era fix la jumătate, înaintea acelei duminici de pauză aproape niciodată tulburată. Autor – Alessandro Baricco, scriitorul, criticul muzical și regizorul în vârstă de 59 de ani cunoscut mai ales datorită romanelor sale: Novecento, Castele de furie, Mătase, Fără sânge, Mr Gwyn, Emaus, De trei ori în zori.

Baricco a petrecut câteva zile la Wimbledon și s-a lăsat învăluit și cumva sedus de atmosfera acelui loc în care se poate spune că s-a născut tenisul.

"Acolo un puști bate mingea la perete, mamele suspină în tribune și pensionarii încearcă să-și lichideze colegii de generație atrăgându-i pe teren cu delăsări de o neobișnuită perfidie. Wimbledonul este locul în care epuizările tuturor prind sens, erorile lor sunt răscumpărate și necazurile pălesc în glorie. Nu exagerez. Așa stau lucrurile. Jur că dacă Dumnezeu ar juca tenis, ar fi membru al clubului și nici măcar nu i-ar da cele mai bune bilete".

Scriitorul a ajuns însă la All England Club pentru a-l vedea jucând, pentru prima dată, pe viu pe Roger Federer. Ceea ce a rezultat din această întâlnire a talentelor diferite este o prefață prețioasă a triumfului cu numărul 8 de la Wimbledon al elvețianului, reușit duminica trecută. De asemenea, recitit, și o postfață. Și o lectură de referință pentru mulți ani de acum înainte. S-o parcurgem prin fragmentele următoare.

"Adevărata diferență dintre Federer și restul, cum știe toată lumea, este că ceilalți joacă tenis, în timp ce el face ceva care are mai degrabă legătură cu respirația, cu zborul păsărilor migratoare sau cu forța recăpătată a vântului de dimineață. Ceva scris deja de multă vreme - inevitabil - în cursul lucrurilor. Ceva natural".

"Accidental, Federer are o rachetă în mână, dar, văzându-l jucând, poți uita că e o rachetă și-ți poți închipui că e o unealtă pe care oamenii au avut-o cu ei la origini. Și de care mai târziu s-au debarasat pentru că sărea în ochi că era prea puțin adecvată luptei pentru supraviețuire. Toți ne-am scuturat de ea, mai puțin el, cel care, din motive obscure (caracterul izolaționist al Elveției trebuie să aibă un amestec), a ieșit nevătămat din secole de mutații genetice".

"Văzându-l pe el e ca și cum ai urmări un leu în ambientul său natural. Dormitează, aleargă, sare. Brusc, sfâșie o gazelă. Nicio senzație de efort, de oboseală, de artificialitate. Ceea ce trebuie să se întâmple se intâmplă. Punct. O bucată de creație pură.

Federer sfâșie adversari, nu gazele, dar o face cu aceeași infinită naturalețe. În cele mai bune momente ale sale ai impresia că picioarele lui, racheta, mingea și locul unde aceasta atinge terenul sunt un unic fenomen natural, similar unui curcubeu, prevazut cu secole în urma, inevitabil. În aceste clipe, să joci contra lui trebuie să fie halucinant".

"Rezultatul e de o frumusețe orbitoare. Toată lumea îl poate recunoaște, inclusiv cei care nici nu știu ce este acela un tie-break. Federer joacă și ceva decolează de pe teren, așa cum se întâmpla în ring cu ușurința lui Ali, pe scenă cu adevărul Mariei Callas și cum decolează din linia orizontului acele răsărituri care ne-au făcut să ne oprim pentru o clipă. Nu e ceva care apare des. Foarte rar în viața reală, mai ales în acele reprezentări în care noi, oamenii, suntem maeștri. Sportul e un bun exemplu, poate mai infantil decât altele, dar la fel de demn. (...) Nu se trăiește din tenis, evident, dar multe lucruri nu mai mor de fiecare dată când Federer reușește un rever în lung de linie".

"E ceva ce ador la oamenii mari, la cei cu adevărat mari. De exemplu, când Messi ratează, simți clar că în el dispare un crâmpei de timp. Îl înghite și dispare, literalmente. Este o bătaie de inimă care lipsește, aceeași pe care Bob Dylan o divide tern în tempoul precis al unei piese și Celine în fraza pe care a scris-o altul, iar el, în schimb, o laudă. Fură timp, nu știu dacă mă explic. Alții îl dilată, precum Michael Jordan când rămânea în aer, precum frazele-fluviu ale lui Conrad sau melodiile lui Bellini. Toți sunt persoane pentru care creația este nesfârșită. Pentru noi, ceilalți, e regula de netrecut a jocului".

"Când a reușit primul rever, aerul s-a simțit ofensat, lumea s-a reașezat cu un micromilimetru, iar eu am perceput ronțăitul cu care acel moment se încrusta în colecția mea personală de momente. M-am răsucit și, din punctul meu de vedere, aș fi putut să mă întorc acasă".

"Apoi am revenit la viața normală, ceea ce, în primele zile după Wimbledon, se poate interpreta într-o formă foarte ciudată. În această dimineață, spre exemplu, mă aflu în setul al treilea, conduc cu 2-0 și servesc din partea stângă. Fără să mă gândesc prea mult, cred că-l voi trimite spre centru".

În această dimineață, Roger Federer, în curând 36 de ani, are 8 titluri la Wimbledon și 19 de Mare Șlem în total în palmares. Leul rănit la genunchi anul trecut, care s-a întors pentru a arăta lumii că încă este cel mai mare. Înghițind acele crâmpeie de timp ca nimeni altul.

Comentarii (7 ) Adaugă comentariu

gizeh  •  17 Iulie 2017, 16:13

... acest gen de articole își au locul într-o gazetă sportivă! ... King Federer ... ... Greatest Of All Time!

almaviva  •  17 Iulie 2017, 16:57

Un text super, despre un super-tenisman. Chapeau bas!

baruch  •  17 Iulie 2017, 16:37

Postat de andrei.33 pe 17 Iulie 2017, 16:10

Textul este overblown, cum se zice pe-aici.

tipul e un fel de coelho, sa ne intelegem. la fel de fragil, pretentios-pompos-patetic si priceput la toate nestiind nimic. dar macar scrie sa le distreze pe cucoane si pe semidocti. p.s (asta inseamna post-scriptum, pentru *** de serviciu): da, maradona a fost cel mai mare talent din istoria sportului. acum du-te si fumeaza matase de porumb, ca aia sigur te face mai destept.

Vezi toate comentariile (7)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase