SPORTURI  »  TENIS  »  ROGERS CUP

Simona Halep, victorie în primul meci la Toronto, cu Magdalena Rybarikova! Adversara din optimile de finală + Ora la care se va juca meciul

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 10 august 2017 04:00

Simona Halep s-a impus în fața Magdalenei Rybarikova (33 WTA), scor 6-3, 6-4, în al doilea tur al turneului WTA de la Toronto, iar în optimile de finală o va înfrunta pe Barbora Strycova (26 WTA).

FINAL » Simona Halep - Magdalena Rybarikova 6-3/6-4
Meciul a început la ora 02:10 și a durat 1h39m.

Meciul Simonei din optimile de finală, cu Strycova, va avea loc joi seara, după ora 22:00, fiind cea de-a treia partidă programată pe terenul central de la Toronto.

În primul set, Simona a început ezitant pe propriu serviciu și s-a văzut nevoită să salveze o minge de break, înainte de a beneficia și ea de șansa unei mingi de break în game-ul următor, pe care însă nu a fructificat-o.

Cele două jucătoare au mers cap la cap până când Simona a făcut în cele din urmă break la scorul de 4-3, iar apoi a încheiat primul act pe propriul serviciu.

Românca a pus presiune pe serviciul jucătoarei slovace încă din startul setului secund și a reușit un prim break la scorul de 2-1 și un al doilea pe următorul serviciu al Rybarikovei, însă jucătoarea slovacă a revenit de fiecare dată.

În cele din urmă, Rybarikova și-a pierdut din nou serviciul la 4-4, iar Simona a servit pentru meci și s-a impus la capătul unei partide care a durat o oră și 40 de minute. În meciul următor, Halep va juca împotriva Barborei Strycova (26 WTA).

"A fost o adversară foarte dificilă, cu multă încredere, dar am încercat să rămân concentrată și să nu ratez prea mult. A fost un meci greu, dar sunt bucuroasă că am reușit să câștig"
Simona Halep, după meciul cu Magdalena Rybarikova

Simona Halep a câștigat Rogers Cup anul trecut și are de apărat 900 de puncte câștigate la turneul canadian. 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (13)
465037723673380
Vasile Malaescu  •  10 August 2017, 21:16

ar fi bine sa cistige acest turneu

tanasevictor
tanasevictor  •  10 August 2017, 16:31

Face ce face si ramane singura romanca pe tablou SUCCES SIMONA !

mutu57
mutu57  •  10 August 2017, 16:24

Trebuiau sa mentioneza si suporterii din Toronto, 400-500 care au facut o galerie colosala. Hai Simona!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează