SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

Simona Halep este în finală la Madrid » Cu cine se va înfrunta în ultimul act

Foto: Reuters +2   FOTO
Foto: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 12 mai 2017 23:09

Simona Halep (8 WTA, 25 de ani) s-a impus în fața letonei Anastasija Sevastova (22 WTA, 27 de ani), scor 6-2/6-3, în semifinalele turneului WTA de la Madrid.

Halep o va întâlni în ultimul act pe Kristina Mladenovic (17 WTA, 23 de ani), care a trecut în două seturi, scor 6-4/7-6, de Svetlana Kuznetsova (9 WTA, 31 de ani).

Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, și va fi în direct pe TV Digi Sport 2 și liveTEXT pe GSP.ro. 

Simona Halep (ROMANIA) - Anastasija Sevastova (LETONIA) 6-2, 6-3

Fiecare meci e diferit, nu uită să amintească Simona ori de câte ori e întrebată despre următoarea adversară, despre întâlnirile anterioare, despre rutine și bilanțuri. Fiecare meci e diferit chiar și după ce două partide recente s-au încheiat cu victorii clare, dominante. De partea cealaltă a fileului în semifinale la Madrid stătea letona Sevastova, jucătoarea care a crescut mult în ultimii ani și care privește tenisul într-o altă lumină de când l-a întrerupt pentru un an și jumătate, apoi a revenit.

Primul set, ideal

Halep a început însă foarte încrezător, punând punct după punct în zestrea sa, cu o caligrafie precisă, clară. Letona are o traiectorie destul de plată a mingii, iar românca știe că mai mult efect în propriile lovituri o deranjează pe adversară. A servit din nou foarte bine cu primul, asigurându-și procentaje ridicate și puncte sigure. 2 break-uri, 6-2 și un prim set pe tabelă, totul înscriindu-se într-un grafic aproape identic meciurilor anterioare. La Stuttgart, acum două săptămâni, a fost 6-3, 6-1 în 60 de minute, anul trecut, în finala de la București, un dur 6-0, 6-0, în 47 de minute.

Actul a doilea a adus însă o Sevastova în căutare de soluții, pe care le-a și aplicat în joc. E ceea ce spunea înaintea meciului: "Ea mișcă foarte bine mingea, te face să alergi, schimbă direcțiile. Trebuie să câștigi un punct de două-trei ori. Returnează bine. La ea, totul e grozav. Are un joc mai bun decât al meu, trebuie doar să încerc să variez". Asta a și făcut, cu ruperi de ritm, scurte, idei surprinzătoare.

"Nu mă aștept să fie ușor ca la Stuttgart. Nu mă aștept la nimic. Știu ce trebuie să fac. Sper să simt bine jocul", avertiza Simona. Totuși, câteva game-uri mai bune ale Anastasijei au destabilizat-o.

Probă de respirație

Când l-a chemat pe Darren Cahill, i-a vorbit despre dificultatea de a respira. Nu organică, ci produsă de o anume panică, neputință. Antrenorul i-a reamintit de ceea ce a mers bine în prima parte. Iar românca a ascultat și imediat a aplicat. A recuperat break-ul jucând din nou cu mingea puțin înălțată, iar la final a dus degetul la tâmplă. "Trebuie să gândești", părea a-și spune. Așa că a rămas concentrată, respirând adânc, cu diafragma parcă mereu încordată, dar dând totul pe teren. A închis cu 6-3, cu un lung suspin de ușurare și ochii îndreptați în sus.

Și e din nou în finala de la Madrid. După cea din 2014, când a cedat la Maria Șarapova, și după cea de anul trecut, pe care a câștigat-o în fața Dominikăi Cibulkova. Nici o altă jucătoare nu a mai atins de trei ori ultimul act în turneul din capitala Spaniei. E premiera Simonei, semn, încă o dată, că aici îi merge mereu bine.

74%a fost procentajul de reușită al Simonei pe primul serviciu, iar pe al doilea doar 27%

3 mingide break din 4 înfruntate a reușit să salveze românca, ea câștigând de 5 ori contra serviciului

"Mă simt minunat aici, la Madrid. O să fie o finală grea, dar sunt aici ca să dau tot ce e mai bun și să mă bucur de tenis. Nu am nicio preferință în ce privește adversara"
Simona Halep

Prima triplă a Simonei

Până acum, Halep nu ajunsese la vreun alt turneu de 3 ori în finală. Au fost concursuri la care a disputat două, dar nici acelea nu sunt foarte multe. În cele de categorie Premier 5, i s-a întîmplat cu open-ul canadian. În 2015, la Toronto, a jucat finala, un an mai târziu, la Montreal, a cucerit titlul. În rest, a avut două apariții în ultimul act, consecutive, la Fes, chiar la începutul carierei, în 2010 și 2011. De asemenea, la București, în 2014, la prima ediție, și în 2016, cucerind de fiecare dată trofeul.

Stop la dublu

Simona Halep și Irina Begu avuseseră un parcurs entuziasmant pe tabloul de dublu de la Madrid, ajungând în semifinale și eliminând pe parcurs perechi formate din jucătoare specializate pe această probă. Au ajuns în semifinale, dar n-au mai putut repeta evoluțiile anterioare. Au cedat cu 4-6, 2-6, în o oră și 6 minute, în fața favoritelor 5, Timea Babos (Ung) și Andrea Hlavackova (Ceh). Halep a anunțat că săptămâna viitoare, la Roma, nu se va mai înscrie și la dublu.

 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (74)
10204444699616941
Ion Ionescu  •  13 Mai 2017, 09:36
Postat de Ion Ionescu pe 13 Mai 2017, 09:33

ATENIE, USERI: Mi-a fost cenzurat un cuvant (PROSTIILE) pe care pana si un tanc de 4 ani poate sa-l spuna linistit, fara sa se teama de o mustrare (sau de o scatoalca, in cazul unui tata mai sever). Traiasca Coreea de Nord, tovarasi!

Rectific, era vorba de cuvantul D E N I G R A R I. INTOLERANT, nu? Daca cenzurati si asta, jur ca fac un mare tamtam pe FB. Ca reclama negativa pentru voi, evident.

10204444699616941
Ion Ionescu  •  13 Mai 2017, 09:33

ATENIE, USERI: Mi-a fost cenzurat un cuvant (PROSTIILE) pe care pana si un tanc de 4 ani poate sa-l spuna linistit, fara sa se teama de o mustrare (sau de o scatoalca, in cazul unui tata mai sever). Traiasca Coreea de Nord, tovarasi!

bvd_magheru
bvd_magheru  •  13 Mai 2017, 08:47
Postat de catalynn pe 12 Mai 2017, 23:38

Coane, daca matale nu esti raposatul nick WowMasha/Bosfor esti sigur fi'su! :-))))

Ala e ottobraun . Un neroman .

Vezi toate comentariile (74)
Comentează