TENIS   •   

BUCURIE LA BELGRAD

Mii de sîrbi au sărbătorit victoria lui Djokovici, a echipei de polo şi "argintul" la handbal

 
30 Ianuarie 2012 12:11
 

FOTO tanjug.rs

Ieri, Serbia a fost regina sportului. Mii de persoane au ieşit pe străzile din Belgrad şi din principalele oraşe ale ţării, duminică seară, pentru a sărbători titlul lui Novak Djokovici la Australian Open, aurul european al echipei de polo, dar şi medalia de argint cîştigată de handbalişti la Campionatul European, informează AFP, citată de Mediafax.

Pe un frig cumplit, agitînd drapelul sîrbesc şi scandînd "Serbia, Serbia", sute de locuitori ai Belgradului au invadat piaţa centrală. "Nole, tu eşti inima Serbiei", scanda mulţimea pentru Djokovici, după victoria acestuia în finala de aproape 6 orede la Melbourne, cu Rafael Nadal, cea mai lungă din istorie la un Grand Slam.

Autorităţile sîrbe au anunţat că luni seară va avea loc o ceremonie festivă oficială la Belgrad, pentru sărbătorirea acestor sportivi.
Handbaliştii sîrbi au ratat duminică o performanţă rară, de a întregi "tripla" într-o singură zi, după ce naţionala de polo a ţării lor a obţinut aurul continental, iar tenismanul Novak Djokovici a cîştigat Australian Open.
 
Comentarii (7)
john_q  (94 comentarii)
sorry, uitasem... La tenis au TREI jucatori in top 25 (Djokovic, Tipsarevic si Troicki); cel mai bun loc ocupat de un roman - locul 95 (Hanescu)...:))
01 Februarie 2012, 04:43   •   Comenteaza
john_q  (94 comentarii)
@had3s89 - continuare: Ce folos ca mai luam si noi cate o medalie la sporturi la care nu se uita nimeni (spada, canotaj, haltere, aruncarea cu privirea sau mai stiu eu ce)??? Ar fi gimnastica, sport la care am fost printre primii in lume, dar acum se duce de rapa si asta. In rest, traim din amintiri. Gandeste inainte de a scrie prostii de om frustrat!
01 Februarie 2012, 04:33   •   Comenteaza
john_q  (94 comentarii)
@had3s89: prietene, tu ori te-ai nascut ieri, ori esti frustrat rau... tu te pricepi la sport sau postezi si tu asa, sa te afli in treaba? Sarbii ne sunt NET SUPERIORI la sporturi cu mingea!!! In afara de handbal feminin, romanii sunt ZERO BARAT. Ia oricare sport cu mingea si o sa te convingi: baschet, tenis, handbal, volei, chiar si fotbal. La baschet au castigat de doua ori mondialele (asta doar in varianta Serbia-Muntenegru) si sunt pe locul 8 in lume, iar noi nici nu intram in clasament; la volei sunt pe locul 7 la baieti si 6 la fete in lume. La tenis nici nu mai are rost sa comentam. La fotbal, in clasamentul FIFA sunt cu vreo 30 de locuri peste noi.
01 Februarie 2012, 04:26   •   Comenteaza
zex.partizan  (un comentariu)
Postat de had3s89 pe 30 Ianuarie 2012, 13:49
noi cand castigam aurul la mondiale, europene si olimpiade la spada, la gimnastica, la caiac, la canotaj, la haltere, la tenis de masa, la box si multe alte sporturi de ce nu iesim in strada si ne place sa-i laudam pe altii? sarbii inafara de polo nu sunt buni la nimic altceva in sport. la handbal noroc ca s-a tinut la ei si i-au impins arbitrii de la spate, ca altfel e jale. ii batem mereu!
e atat de evident ca tu nu ai nicio legatura cu sportu .NE BATETI MEREU ?CE SPORT?FOTBAL CA ULTIMA DATA 5 :0 IN BELGRAD ?BASCHET ? NICI NU STIU DACA AVETI NATIONALA... NOI IN ULTIMI 15 ani de 2 ori am fost campioni europeani si de 2 ori mondiali la baschet,in 2011 AM LUAT AUR LA CAMP EUROPEAN U 21 U 19 SI U16.VOLEI ?IN 2011 AM LUAT AUR LA CAMPIONAT EUROPEAN SI MASCULIN SI FEMININ. HANDBAL AKUMA SUNTEM NR 2 IN EUROPA.POLO IN ULTIMI 20 DE ANI NU EXISTA COMPETITIE LA CARE NU AM LUAT AUR.TENIS DJOKOVIC E NR 1 CU MULTE RECORDURI ISTORICE IL MAI AVEM PE INCA UNU IN PRIMI 10, TIPSAREVIC.INOT -CAVIC SINGURUL INOTATOR CARE A REUSIT SA SE APROPRIE DE MICHAEL FELPS, alte sporturi nici nu calculez
01 Februarie 2012, 03:51   •   Comenteaza
had3s89  (818 comentarii)
noi cand castigam aurul la mondiale, europene si olimpiade la spada, la gimnastica, la caiac, la canotaj, la haltere, la tenis de masa, la box si multe alte sporturi de ce nu iesim in strada si ne place sa-i laudam pe altii? sarbii inafara de polo nu sunt buni la nimic altceva in sport. la handbal noroc ca s-a tinut la ei si i-au impins arbitrii de la spate, ca altfel e jale. ii batem mereu!
30 Ianuarie 2012, 13:49   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
VAND MINI FERMA PERIS
TEREN DE VANZARE IN COMUNA PERIS CU MULTE ANIMALE CU POSIBILITATE DE FERMA AGRICOLA DAR SI POSIBILITATE DE CONSTRUCTIE CASA!MULTE UTILITATTI, ZONA FOARTE LINISTITA!(4000 m2 teren intravilan + animale ...
Ilfov/Peris - pret 1,00 RON
vand sptiu comercial
vand spatiu comercial, 600mp din care 200mp constructii compartimentate, curent trifazic, apa crenta, strdal
Buzau/Sapoca - pret 13.000,00 EUR
VAND GARAJ
VAND GARAJ CU TEREN PROPRIETATE ZONA COCOSU ROSU MILITARI SECTOR 6
Bucuresti/Bucuresti - pret 5.500,00 EUR
ofer menaj
Femeie, 40 ani, casatorita, ofer servicii de menaj, calcat spalat, mancare, tot ce inseamna curatenie. alt nr de contact: 0771598261
Calarasi/Calarasi - pret 70,00 RON
Arma vanatoare
Vand arma vanatoare marca steyr mannlicher calibrul 7x64.Pentru detalii sunati la numarul de telefon: 0762607734
Brasov/Fagaras - pret 750,00 EUR
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V