TENIS   |   

US OPEN

Nadal şi Clijsters rămîn în cursa pentru trofeu! Vezi rezultatele din ziua a cincea de la US Open!

 
04.09.2010   |    un comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Girondins Bordeaux a cîştigat derby-ul cu Lille, scor 5-4, chiar pe Stade Lille-Metropole. Maurice-Belay a deschis scorul pentru oaspeţi încă din minutul 2, dar Rozenhal a egalat numai şase minute mai tîrziu. Obraniak a readus însă Bordeaux în ...

În cea de-a cincea zi, la  US Open s-au disputat partidele din turul doi pe tabloul masculin, respectiv din turul trei în competiţia feminină. Principalii favoriţi s-au calificat în fazele următoare, fără să se producă nici o surpriză.

 

Rafael Nadal, principalul favorit al competiţiei, Andy Murray, cap de serie patru şi Fernando Verdasco, favoritul opt s-au calificat fără probleme în turul trei de la US Open, impunîndu-se în minimum de seturi în faţa lui Denis Istomin (UZB), Dustin Brown (JAM), respectiv Adrian Mannarino  (FRA).

Victor Hănescu a fost învins de Michael Llodra (Franţa), cu 6-7, 4-6, 2-6, fiind eliminat şi de pe tabloul de dublu.

Nici în competiţia feminină nu au apărut surprize. Kim Clijsters (BEL, 2), Venus Williams (SUA, 3), Samantha Stosur (AUS, 5) au acces în optimile de finală, după victorii clare obţinute în faţa adversarelor din turul trei. Elena Dementieva (RUS, 12) a învins-o pe Daniela Hantuchova (SVK, 24), cu 7-5, 6-2, după ce a revenit în primul set de la 2-5.

REZULTATE MASCULIN, TURUL II

Andy Murray (GBR, 4) - Dustin Brown (JAM) 7-5, 6-3, 6-0
Rafael Nadal (ESP, 1) - Denis Istomin (UZB) 6-2, 7-6, 7-5
Marco Chiudinelli (SUI) - John Isner (SUA, 18) 3-6, 6-3, 6-7, 4-6

Sam Querrey (SUA, 20) - Marcel Granollers (ESP) 6-2, 6-3, 6-4
Sergiy Stakhovsky (UKR) - Ryan Harrison (SUA) 6-3, 5-7, 3-6, 6-3, 7-6
David Nalbandian (ARG, 31) - Florent Serra (FRA) 7-5, 6-4, 6-2

Juan Ignacio Chela (ARG) - Stanislas Wawrinka (SUI, 25) 5-7, 3-6, 4-6
Mikhail Youzhny (RUS, 12) - Dudi Sela (ISR) 6-1, 6-3, 4-6, 6-3
Daniel Gimeno-Traver (ESP) - Jeremy Chardy (FRA) 4-6, 6-2, 6-0, 7-6

Guillermo Garcia-Lopez (ESP) - Nicolas Almagro (ESP, 14) 3-6, 6-7, 6-4, 6-7
Feliciano Lopez (ESP, 23) - Benoit Paire (FRA) 6-4, 6-7, 5-7, 7-6, 6-2
Julien Benneteau (FRA) - Tommy Robredo (ESP) 4-6, 6-6 (retragere)

Adrian Mannarino (FRA) - Fernando Verdasco (ESP, 8) 1-6, 2-6, 2-6
Victor Hanescu (ROU) - Michael Llodra (FRA) 6-7, 4-6, 2-6
David Ferrer (ESP, 10) - Benjamin Becker (GER) 6-3, 6-4, 6-4
Gilles Simon (FRA) - Philipp Kohlschreiber (GER, 29) 4-6, 6-3, 1-6, 6-1, 6-3

REZULTATE FEMININ, TURUL III

Daniela Hantuchova (SVK, 24) - Elena Dementieva (RUS, 12) 5-7, 2-6
Petra Kvitova (CZE, 27) - Kim Clijsters (BEL, 2) 3-6, 0-6
Mandy Minella (LUX) - Venus Williams (SUA, 3) 2-6, 1-6

Samantha Stosur (AUS, 5) - Sara Errani (ITA) 6-2, 6-3
Virgine Razzano (FRA) - Ana Ivanovic (SRB) 5-7, 0-6
Francesca Schiavone (ITA, 6) - Alona Bondarenko (UKR, 29) 6-1, 7-5

Shahar Peer (ISR, 16) - Flavia Pennetta (ITA, 19) 6-1, 6-2
Anastasia Pavlyuchenkova (RUS, 20) - Gisela Dulko (ARG) 6-4, 6-4

 

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Arhivele universale reţin însă înfruntări care au durat mai mult şi care aparţin celor mai diverse sporturi Ce imagine au oferit finaliştii de la Melbourne în timpul festivităţii de premiere de duminică! Un tablou al efortului pictat pe chipuri, două trupuri cerînd dreptul la odihnă. În timp ce ...
live.awesometv.net
Comentarii: 7
04 Septembrie 2010, 18:29  |  CITEAZA
US OPEN LIVE , FIBA LIVE si multe alte sporturi ://live.awesometv.net/ puteti lua din titlu linkul
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras extrem de atractiv. Desi este faimos pe plan international multumita bucatariei traditionale iesite din comun, are si alte [...]

Alte Stiri

Alte stiri din Tenis
Sau un pic peste. Două căi de a trăi, ambele perfect valabile Oare Roger Federer şi-a întors, în fine, privirea spre Cupa Davis? Aşa pare. Într-un week-end al singurei competiţii pe echipe din tenis în care ceilalţi componenţi ai dreptunghiului din vîrf se odihnesc, el joacă. El şi Stanislas ...
 
Românca se gîndeşte deja la provocarea de la Doha Ajunsă pentru a şasea oară în semifinalele unui turneu WTA, Sorana Cîrstea nu a putut să treacă de buna sa prietenă Maria Kirilenko (26 WTA), pierzînd cu 2-6, 7-5, 4-6. La finalul unui meci care a durat aproape două ore şi jumătate, pe parcursul ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Vand tractor Massey Ferguson
Vand tractor Massey Ferguson, 105 CP, an fabr.1997, 3990 ore de functionare, aer conditionat, sistem de franare pneumatica, stare foarte buna
Covasna/Targu Secuiesc - pret 18.000,00 EUR
Transport marfa, mobilier, relocari locuinte si sedii firme
Firma cu experienta vasta in domeniu presteaza servicii transport marfa si mobilier, asigura mutarea locuintelor si relocari de sedii firme, punem la dispozitie autoutilitare Renault Master de 1, 6 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
TRANSPORT MARFA, MOBILA CAMIOANE 7, 5T CU LIFT HIDRAULIC SI TRANS
Transport marfa inter si international, camioane Avia 7, 5to 3, 5to s. u., 6, 2mp, 36mc, oblon hidraulic ( lift hidraulic )+transpaleta, transport ADR, servici mutari, manipulare, depozitare, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 EUR
Caut loc de munca
Tanar 36 de ani caut loc de munca. Am lucrat 12 ani ca masinist tipograf (masina de taiat, legatorie etc). Accept loc de munca si in alte domenii fara legatura cu tipografia. Mentionez ca timp de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
vind vidanja saviem
vind vidanja saviem in stare perfecte de functionare , pompa de vid straina, , pompa de vid de rezerva . mai multe informatii la tel 0761603983, , , PRET 5000 E
Braila/Braila - pret 5.000,00 EUR
Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO)

Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO)

Un mic "mucos" din Iclod, judeţul Cluj, a ajuns să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava, după ce în mai puţin de 24 de ore a dat două lovituri. Puştiul de 14 ani, perfect conştient că nu răspunde penal, se pare că este [...]
Whitney Houston a fost găsită moartăîn camera sa de hotel! Explicaţia posibilei sinucideri

Whitney Houston a fost găsită moartăîn camera sa de hotel! Explicaţia posibilei sinucideri

UPDATE 10.48 Cu doar câteva zile înaintea tragediei, Whitney Houston înota în piscina hotelului, alături de fiica sa, Bobbi Kristina, părând fericită, a declarat un apropiat al artistei, pentru CNN. UPDATE 10.42 La petrecerea organizată sâmbătă [...]
Cum a fost huiduita Whitney Houston la Londra (VIDEO)

Cum a fost huiduita Whitney Houston la Londra (VIDEO)

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, care a murit la vârsta de 48 de ani, a avut numeroase piese pe [...]
Whitney era la un pas de faliment

Whitney era la un pas de faliment

Revenirea cantaretei  de acum  trei ani este pusa si pe baza faptului ca ea a ramas fara bani. Astfel, pentru a putea supravietui Whitney a fost [...]
Ultimul film cu Whitney Huston - Sparkle, apare în august

Ultimul film cu Whitney Huston - Sparkle, apare în august

Whithey Houston isi pregatea revenirea si pe marile ecrane. Dupa o pauza de cincisprezece ani (ultimul film in care a jucat a fost “Cinderella”, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V