SPORTURI  »  TENIS  »  WTA DOHA

A fost stabilită ora meciului lui Halep la Doha + Când au loc superduelurile Cîrstea - Mertens și Buzărnescu - Ostapenko

FOTO: Raed Krishan / Gazeta Sporturilor
FOTO: Raed Krishan / Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat marti, 13 februarie 2018 19:36

Organizatorii turneului Premier 5 de la Doha au anunțat programul zilei de miercuri. Toate cele 4 românce rămase în competiție dispută partidele din turul secund, meciurile lor putând fi urmărite în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TV Digi Sport.

Simona Halep (2 WTA) joacă în turul secund împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova (36 WTA). Partida va începe în jurul orei 14:00 și va putea fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro. Simona conduce în duelurile directe, scor 3-2.

Sorana Cîrstea (38 WTA) joacă în jurul orei 16:00 împotriva semifinalistei de la Australian Open, Elise Mertens (20 WTA). Va fi a doua înfruntare directă, prima fiind tranșată de Sorana în două seturi, scor 6-3, 6-0, în calificările Roland Garros 2016.

  Monica Niculescu (92 WTA) și Magdalena Rybarikova (18 WTA) vor juca în jurul orei 17:30, în cea de-a patra înfruntare directă. Monica s-a impus în primele două, în 2008 la Wimbledon și 2014 la Hobart, iar slovaca a câștigat meciul de anul trecut, de pe iarba Marelui Șlem londonez. 

  Mihaela Buzărnescu (43 WTA) are cel mai dificil adversar, în persoana deținătoarei titlului de la Roland Garros, Jelena Ostapenko (6 WTA). Meciul dintre cele două este ultimul al zilei, în jur de 19:30.

3,173,000 $este fondul total de premiere al turneului de la Doha

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
catalynn
catalynn  •  13 Februarie 2018, 20:48

Succes fetelor din Romania!

merace
merace  •  13 Februarie 2018, 20:19

Halep si Makarova s-au intalnit in 5 meciuri, scor 3-2.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează