SPORTURI  »  TENIS  »  CONTROVERSĂ

Patronul clubului unde s-a disputat meciul de Cupa Fed nu menajează pe nimeni: "Năstase? Un golan!"

Corneliu Idu
Corneliu Idu

Articol de - Publicat marti, 25 aprilie 2017 00:00

Corneliu Idu, patronul clubului din Mamaia unde s-a disputat meciul de Cupa Fed cu britanicele, nu l-a menajat deloc pe fostul lider mondial al tenisului.

Omul de afaceri Corneliu Idu (67 de ani) s-a ţinut departe de presă de-a lungul anilor. Este însă un personaj extrem de cunoscut în lumea tenisului. E cel care, la vârsta junioratului, i-a sprijinit total, financiar şi nu numai, pe mulţi jucători, printre care Simona Halep sau Horia Tecău, în drumul spre elita tenisului mondial.

Patronul " Tenis Club IDU" din Mamaia, care a găzduit meciul câştigat de România cu Marea Britanie, din Fed Cup, a reacţionat extrem de dur la adresa comportamentului lui Ilie Năstase, care sâmbătă a înjurat arbitrul, căpitanul nejucător al adversarelor și pe Johanna Konta.

"Nu am niciun fel de relaţie cu Ilie Năstase. Dar acestui golan, care a fost un jucător de tenis imens, ar trebui să i se interzică să mai intre în orice facilitate publică sportivă din România! Astea cu «Nasty» sunt tâmpenii, ifose. Nu au ce căuta în sport! O mulţime de oameni au făcut eforturi considerabile să organizeze acest meci, să fie totul cât mai bine. Şi vine el să se comporte ca ultimul derbedeu, ca un golan de drumul mare!", a spus Idu.

"S-a descalificat şi ca bărbat!"

Constănţeanul a continuat: "Totul a început de la conferinţa de presă de dinaintea jocului. Cum să te duci tu la căpitanul lor nejucător, să o întrebi ce număr are la cameră, că vrei să-i faci o vizită noaptea?! Cum să vorbeşti aşa cu o jucătoare, cu acea jurnalistă din Marea Britanie?! Faci abstracţie că a fost un mare sportiv, că era vorba despre o jucătoare, despre o ziaristă. A făcut circ, s-a descalificat singur! Ca bărbat nu poţi să-ţi permiţi să vorbeşti aşa unei femei!".

"De vină pentru ce face Năstase e şi Ion Ţiriac, că îl tot încurajează! Dar şi cei de la federaţia de tenis, care l-au pus acolo, deşi în '94, în Africa de Sud, când era căpitan nejucător la echipa băieţilor, a făcut la fel! Ce, nu ştiau?!"
Corneliu Idu, patron "Tenis Club IDU"

"L-am admirat enorm pe jucătorul de tenis Ilie Năstase. N-am uitat cum, împreună cu colegii de la Şcoala de Marină, camuflam noaptea geamurile de la dormitor şi îi urmăream meciurile, în anii '70. Dar ce-a făcut acum e altceva"
Corneliu Idu, patron "Tenis Club IDU"

Reacţii la gestul lui Năstase

PRO

"Ilie e, poate, cel mai talentat sportiv din istoria sportului românesc. Mă doare că un om de asemenea valoare e atacat de români. L-au atacat străinii destul, eu îmi exprim respectul şi susţinerea pentru Ilie Năstase"
Mihai Stoica, director sportiv FCSB

"Vinovat! Cel mai vinovat, pentru că a fost primul număr 1 mondial al tenisului profesionist. Pentru 83 de turnee câștigate. Finalist de 3 ori în Cupa Davis.18 ani de meciuri pentru Romania. De 4 ori cel mai bun sportiv român. Decorat de multe instituții oficiale. Pentru mine, un prieten. Ilie Năstase"
Ciprian Marica, fost internaţional

CONTRA

"De parcă faptul că le-a trimis flori după tot ce a spus va face ca totul să fie bine! Ştiu exact unde aş planta florile acelea"
Judy Murray, mama lui Andy Murray

"Tenisul nu trebuie să-l lase pe Ilie Năstase să scape, după ultimele evenimente"
Titlul unui articol din The Guardian

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (22)
401018483617281
Beldea Vladimir  •  25 Aprilie 2017, 13:57

Un golan este putin zis..eu cre c- a depasit limitele bunului simt.... Romaniei nu i trebuie astfel de exemplare..a fost bun odata , a castigat multi bani din urma talentului , dar sa ne lase in pace sa traim si noi civilizat . Daca are ceva la tartacuta ar fi nimerit sa treaca pe la doctor. Este in interesul lui

haideusicfr
haideusicfr  •  25 Aprilie 2017, 13:00

Tot ce era de spus a spus. Hodoronc tronc a dat cu bota in balta. De parca ar fi buricul pamantului si restul , doamnele pe care le-a jignit ,jucatoarele Serena Wiliams ar fi nimeni.

gizeh
gizeh  •  25 Aprilie 2017, 12:58

Ilie ,plătește, pt că spune ce gândește, într-un mod prea "acid"și a înfruntat aroganțele britanice ale ITF.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează