SPORTURI  »  TENIS  »  CLASAMENT WTA

Peformanță incredibilă pentru România după ultima victorie a Anei Bogdan la Bogota! Suntem la nivelul forțelor mondiale SUA și Rusia

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 aprilie 2018 13:02

Victoria superbă obținută de Ana Bogdan, azi noapte, în sferturile de finală ale turneului de la Bogota, este sinonimă cu o performanță incredibilă pentru tenisul românesc. Astăzi, jucătoarea din Sinaia joacă pentru calificarea în finala competiției din Columbia în fața Annei Karolina Schmiedlova.

Succesul cu chilianca Daniela Seguel, scor 6-1, 6-1, a propulsat-o pe Ana până pe locul 66 în topul mondial. Astfel, în acest moment, România are 6 jucătoare în primele 70 ale lumii, performanță pe care o mai ating în acest moment doar SUA și Rusia, echipe mari ai tenisului mondial.

În plus, România are și liderul mondial, pe Simona Halep, care conduce detașat, cu 8140 de puncte, cu peste 1.200 în fața următoarei clasate. Celelalte sportive tricolore din TOP 70 sunt Sorana Cîrstea (34), Irina Begu (38), Mihaela Buzărnescu (40) și Monica Niculescu (64).

Ana Bogdan (25 de ani) se află la a doua semifinală consecutivă după ce săptămâna trecută a reușit o performanță similară și la Monterrey, unde a fost oprită din drumul spre finală doar de fostul lider mondial Garbine Muguruza (locul 3 WTA).

"Ana Bogdan obține a doua calificare consecutivă într-o semifinală WTA după ce a obținut o victorie fulger în fața Danielei Seguel", a titrat site-ul WTA după victoria de azi noapte.

A fost al doilea succes obținut de româncă într-un interval de 24 de ore după victoria din meciul maraton cu Anna Blinkova încheiat după un joc de 2 ore și 43 de minute. Duelul a fost întrerupt de mai multe ori din cauza ploii. Contra rusoaicei, Ana a salvat o minge de meci, revenind spectaculos atât în setul doi, cât și în al treilea. Până ieri, eleva lui Gabi Moraru pierduse precedentele dispute cu Blinkova, fără să câștige vreun set.

În penultimul act, Ana va juca pentru un loc în finală cu Anna Karolina Schmiedlova, o specialistă pe zgură, cea care are în palmares și un titlu obținut la București fără să piardă vreun set. Va fi prima confruntare dintre cele două jucătoare în circuitul WTA. O victorie i-ar aducei sportivei originare din Sinaia un total de 180 de puncte WTA și un cec în valoare de 21.400 de dolari.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (9)
magura
magura  •  14 Aprilie 2018, 23:02

BRAVO ANA! SUCCES IN CONTINUARE!

observator979
observator979  •  14 Aprilie 2018, 22:22

A inceput semifinala Ana Bogdan - Anna Karolina Schmiedlova la Bogota! Nu merita un articol de live score? HAI ANA!

observator979
observator979  •  14 Aprilie 2018, 19:02

ce titlu "inteligent"! Deci acum ce facem, ne amestecam si noi in Siria?! :D

Vezi toate comentariile (9)
Comentează