SPORTURI  »  TENIS  »  ATP ACAPULCO

Querrey se impune în faţa lui Nadal şi devine primul american care câştigă turneul de la Acapulco!

FOTO: REUTERS
FOTO: REUTERS

Articol de Alexandru StănilăJURNALISPORT - Publicat duminica, 05 martie 2017 12:45

Sam Querrey, numărul 40 ATP, s-a impus în faţa lui Rafa Nadal în finala turneului de la Acapulco, scor 6-3, 7-6, după o oră şi 36 de minute.

Querrey şi-a adjudecat rapid primul set, după ce a reuşit break-ul la 4-3, reuşind astfel să se impună cu 6-3, după doar 30 de minute de joc.

În setul al doilea, cei doi au mers cap la cap până în tie-break, acolo unde serviciul a făcut din nou diferenţa. Nadal a pierdut două puncte când s-a aflat la serviciu, iar Querrey s-a impus cu 7-3, reuşind să câştige turneul din Mexic.

"Este un turneu pe care îl voi ţine minte toată viaţa. E una din acele săptămâni când mă adaptez foarte bine şi totul îmi merge perfect. Sper să continui să am prestaţii de acest gen", a spus Querrey, în vârstă de 29 de ani, conform site-ului ATP.

Acesta a avut parte de adversari dificili la Acapulco, însă a reuşit să treacă, pe rând, de Kyle Edmund, David Goffin, Dominic Thiem şi Nick Kyrgios, înainte să-l întâlnească pe Nadal în finală.

"După meciul contra lui Goffin mi-am dat seama că pot ajunge departe şi am continuat să joc în acelaşi mod. Forehand-ul şi backhand-ul au funcţionat foarte bine, iar serviciul m-a scos din încurcătură atunci când am avut nevoie", a mai spus americanul.

După această victorie, Querrey va avansa până pe poziţia a 26-a în clasamentul ATP, după ce a devenit primul jucător de origine americană care se impune la turneul mexican.

"A jucat foarte bine, aproape de perfecţiune. Am jucat sub o presiune foarte mare din cauza serviciului său şi a jocului de pe linia de fund. M-a lăsat cu puţine opţiuni, îl felicit. De asemenea, sunt mulţumit de jocul meu din această săptămână.", a declarat şi Rafael Nadal, care va urca pe poziţia a şasea, după acest turneu.

19 aşi   a reuşit Querrey în finală, faţă de unul singur înregistrat de adversarul său spaniol

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează