SPORTURI  »  TENIS  »  CLASAMENT WTA

Simona Halep are șansa de a reveni pe podiumul mondial » Rezultatul de care are nevoie românca

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 mai 2017 21:11

Simona Halep poate urca pe locul al treilea în clasamentul WTA dacă se va impune în turneul de la Roma, în care s-a calificat deja în semifinale.

Karolina Pliskova, ocupanta locului al treilea, a fost eliminată în sferturile de finală de Elina Svitolina (11 WTA), scor 6-2/7-6(9), iar Simona Halep ar putea reveni astfel pe podium.

În semifinale, Halep o va întâlni sâmbătă pe Kiki Bertens (20 WTA), de la ora 13:00. În "sferturi", românca a trecut de Anett Kontaveit (68 WTA), scor 6-2/6-4.

Înainte de parcursul foarte bun avut odată cu începerea sezonului pe zgură, Halep ajunsese chiar și pe locul 8 mondial. Totuși, Simona a ajuns până în semifinale la Stuttgart, iar la Madrid a reușit să-și apere trofeul pentru al doilea an la rând.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (16)
tihi
tihi  •  20 Mai 2017, 19:35

Cate grand slamuri a castigat Halep?? O jucatoare de tenis din elita mondiala,are cel putin 10 grand slamuri castigate !!! Se vorbeste de Navratilova,Stefi Graff,Serena W,Sharapova,Chris Evert,Billie J.King,Doris Hart,ca jucatoare de top.Halep sta departe de ele ! Unii numara banii castigati,altii locul ocupat in WTA. Eu numar grand slamurile castigate,cea ce este adevarata valoare in tenis !!

mvradulescu
mvradulescu  •  20 Mai 2017, 10:59
Postat de anne1970_ar pe 19 Mai 2017, 23:42

Sa nu ne grabim sa ne luam dupa nestiutorii de la gsp. Tenisul e un pic mai complicat. Sa speram ca va castiga semifinala, apoi discutam si alte variante. Bafta Simona!

Cred că opinia dumneavoastră e absolut corectă. De prea multe ori am apălecat urechea la perspective precedate de „dacă” și a trebuit să ne consolăm cugetând: ce frumos ar fi fost dacă ... Succes Simona !

timm
timm  •  20 Mai 2017, 10:37
Postat de Aurel Dumitrescu pe 20 Mai 2017, 09:19

ce logica *** ai! pai cum sa nu iasa daca nu joaca?!?~!?! Mai poate fi oare in top daca nu participa la competitii?!?!?

Vezi daca nu cunosti regulamentul? Se stie cate puncte pierde daca nu joaca. E aritmetica.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează