TENIS   |   

WTA ISTANBUL

Sorana Cîrstea, în sferturi la Istanbul

 
29.07.2010   |    4 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Tenismanul chilian Fernando Gonzalez, fost număr 5 mondial şi finalist la Australian Open, în vîrstă de 31 de ani, a anunţat, joi, că va mai participa la trei turnee, după care se va retrage din activitate, în luna martie, informează AFP. "Am ...

Sorana Cirstea

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Istanbul, turneu dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari.

 

Românca a învins-o în manşa secundă pe suedeza Johanna Larsson, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi douăzeci şi trei de minute de joc."Sînt fericită pentru jocul meu. Am intrat pe teren cu gîndul de a evolua cît mai bine. Nu ştiu adversara din sferturi de finală, dar nu acest lucru este important, eu încerc de fiecare dată să mă concentrez pe jocul meu şi nu pe al adversarei", a spus românca.   Următoarea adversară a Soranei Cîrstea va fi Anastasia Pavliucenkova (Rusia), favorita trei.

Cîrstea se află în sferturile de finală ale unui turneu WTA pentru a doua oară în acest an, după ce a reuşit acest lucru şi la Estoril.

Pentru calificarea în sferturi, Sorana Cîrstea va primi 70 de puncte WTA şi 5,340 de dolari.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Monica Niculescu se menţine pe locul 32 în clasamentul WTA, cu 1.725 de puncte în ierarhia dată publicităţii luni, în care Sorana Cîrstea a urcat cinci locuri, de pe 59 pe 54, cu 1.282 puncte, iar Victoria Azarenka este noul lider mondial. După turneul Australian Open, primul Grand Slam al ...
petrutz_91
Comentarii: 1
29 Iulie 2010, 20:08  |  CITEAZA
mult succes Sorana
masteradoo
Comentarii: 79
29 Iulie 2010, 18:54  |  CITEAZA
Mi-e frica sa sper. Dar m-as bucura pentru Sorana sa aibe o parte a doua de sezon care sa ne lase cu gura cascata.
Bafta!!!
adig2000
Comentarii: 29
29 Iulie 2010, 18:31  |  CITEAZA
Ar fi ceva sa treaca de Pavlyuchenkova!
marrmarv
Comentarii: 280
29 Iulie 2010, 17:03  |  CITEAZA
Cred ca daca trece de Pavlyuchenkova, ajunge sigur in finala. Acolo are nevoie de o mentalitate diferita pentru a castiga. Ii tin pumnii mai departe.
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Tenis
Tenismanul chilian Fernando Gonzalez, fost număr 5 mondial şi finalist la Australian Open, în vîrstă de 31 de ani, a anunţat, joi, că va mai participa la trei turnee, după care se va retrage din activitate, în luna martie, informează AFP. "Am decis să îmi închei cariera de jucător profesionist ...
 
Canal Plus France nu s-a speriat după ce federaţia spaniolă de tenis a ameninţat postul TV francez cu trimiterea în judecată pentru calomniere. ”Miza” era un clip cu păpuşi animate în care Rafael Nadal urina în rezervorul maşinii sale şi apoi pornea în trombă, o aluzie la suspiciunile de dopaj din ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Foarte urgent, vind firma fara datori la stat.vechime 2 ani
Avem in acest moment un Contract de Mandat cu o mare firma de avocatura si recuperari debite in valoare de 225 ooo euro fara TVA.firma a fost infiintata in 15.04.2010 nu are datorii.rog seriozitate.
Prahova/Slanic - pret 50,00 EUR
Oferta acoperisuri, case, cabane din lemn
Executam acoperisuri din lemn de la 20 eu/mp manopera+materiale incluse. Executam case din lemn pe structura de barna de la 80 eu/mp la "rosu" manopera+materiale incluse. Executam cabane din lemn; ...
Cluj/Cluj - pret 1,00 RON
Vand casa batraneasca cartier 23 August
Vand casa batraneasca cartier 23 August, 207 mp, 3 camere, dependinte, gaze, canalizare, lumina. Acte complete. Pretul este negociabil.
Bucuresti/Bucuresti - pret 45.000,00 EUR
caut transport tg ocna-iasi 22 to
Cautam transport regulat pt ruta tg. ocna-iasi pt sare alimentara, saci 50 kg., 20-22 to, prelata, incarcare, descarcare rapida, plata numerar la livrarea marfii sau variante solicitate de ...
Iasi/Iasi - pret 3,00 RON
CURATENIE DE LA NEXTCLEAN
Servicii de curatenie pentru apartamente, case, vile, curatenie dupa constructor, servicii de curatenie pentru birouri, sedii de firma, spatii comerciale, curatenie industriala, curatat si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 4,00 RON
Scene de groazăîntr-un studio american: o prezentatoare a fost muşcată de faţă, în direct, de câinele invitaţilor (VIDEO)

Scene de groazăîntr-un studio american: o prezentatoare a fost muşcată de faţă, în direct, de câinele invitaţilor (VIDEO)

Kyle Dyer, prezentatoarea unui program matinal la KUSA-TV, un post de televiziune local din Denver (Colorado), a trecut printr-o experienţă mai puţin plăcută în timpul emisiunii de miercuri.Jurnalista, cu o vechime de 15 ani la postul de [...]
Un inginer rus susţine că a filmat un mamut în Siberia! Vezi VIDEO

Un inginer rus susţine că a filmat un mamut în Siberia! Vezi VIDEO

Un inginer rus a filmat în Siberia un animal de mărimea unui elefant ceea ce pare să fie un mamut care traversează un râu, scrie The Telegraph. Imaginile au fost filmate în regiunea Chukotka Autonomous Okrug din Siberia. Bărbatul se afla în regiune [...]
Fotografii spectaculoase cu Adolf Hitler. Vezi imagini interzise de liderul nazist pentru că erau "sub demnitatea cuiva"

Fotografii spectaculoase cu Adolf Hitler. Vezi imagini interzise de liderul nazist pentru că erau "sub demnitatea cuiva"

Noi imagini cu Adolf Hitler, care au fost realizate la sfârşitul anilor 1920 de fotograful personal al liderului nazist Heinrich Hoffmann au fost [...]
Secretul din spatele fotografiilor "înainte" şi "după" din reclamele produselor de slăbit (VIDEO)

Secretul din spatele fotografiilor "înainte" şi "după" din reclamele produselor de slăbit (VIDEO)

Fotografiile "înainte" şi "după" sunt o unealtă de marketing folosită frecvent în reclamele care promovează suplimentele alimentare care te ajută să [...]
VIDEO: Doi căţei bolnavi s-au dus singuri spital pentru a fi trataţi

VIDEO: Doi căţei bolnavi s-au dus singuri spital pentru a fi trataţi

Doi căţei bolnavi din Texas s-au dus la un Spital unde sunt vindecaţi oamenii, animalele aşteptând în hol un doctor, scrie Huffington Post. După ce [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V