SPORTURI  »  TENIS  »  VICII

Tipsarevici a scos la iveală informații despre marii jucători de tenis: "Ne aflam amândoi în toaletă" » Ce vicii avea Nadal

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Cristian TomaJURNALISPORT - Publicat miercuri, 12 aprilie 2017 19:07

Janko Tipsarevici (90 ATP) a dezvăluit într-un interviu acordat Sports Klub lucruri interesante despre David Ferrer (34 ATP) și Rafael Nadal (5 ATP).

Sârbul în vârstă de 32 de ani a declarat că Nadal mănâncă un borcan de Nutella și consumă în cantități mari Coca Cola chiar în vestiar.

"Cu mai mult timp în urmă Nadal consuma 3 litri de Cola și mânca un borcan de Nutella într-o zi! Se întâmpla pe vremea când era numărul 2 sau numărul 3 mondial...", a spus Tipsarevici.

Tenismenul sârb a mai dezvăluit că un alt spaniol, David Ferrer fuma înaintea meciurilor însă a renunțat între timp la acest viciu.

"Ferrer obișnuia să fumeze mult, dar s-a lăsat acum 3-4 ani. Îmi aduc aminte că, înaintea meciului pe care l-am jucat cu el la Turneul Campionilor, ne aflăm amândoi în toaletă, ne făceam nevoile, iar David era cu țigara in gură", a spus Tipsarevici. 

Chiar dacă aveau aceste vicii, sârbul în vârstă de 32 de ani a declarat că aceștia l-au impresionat prin capacitatea lor de efort.

"E adevărat că nu sunt lucruri bune pentru un sportiv. Nu aș antrena niciodată pe cineva care bea sau fumează. Dar Ferrer, de exemplu, muncea incredibil la antrenamente și nu îi puteai reproșa că fumează. În orice caz, jucătorii din ziua de astăzi au o grijă mult mai mare de corpul lor", a concluzionat fostul număr 8 mondial.

Janko Tipsarevici are în palmares 7 titluri ATP la simplu și un turneu ATP la dublu. În 2001 a câștigat Australian Open la nivel juniori.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează