Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


TENIS    •   CINCINNATI

Un exercițiu imposibil » Închideți ochii și puneți-vă în locul Simonei Halep: "Vizualizați deja bucuria de la final? S-ar putea să fie o capcană. Dar e imposibil să nu vă gândiți la ea, nu-i așa?"

foto: Reuters

foto: Reuters

Articol de — Luminiţa Paul Marti, 22 August

Simona Halep rămâne pe locul 2 mondial după o înfrângere dură. Va continua însă fiindcă nimic nu e prescris. Și acum să încercăm să ne punem în locul ei pentru o clipă.



Închid ochii și îmi închipui o scenă. Se face că trebuie să intru pe Arena Centrală și să joc un meci pentru locul 1 mondial. În tunel se aude deja freamătul tribunelor, mai ticsite ca un pachet vidat de cafea. Și aici scena se întrerupe. Îmi dau seama că nu știu ce înseamnă să joci-lupți-te bați-negociezi pentru ceva atât de important și atât de expus. Nu știu ce înseamnă să ieși, singură, în fața unei mulțimi care te așteaptă. Pentru a te vedea, aprecia sau judeca, plăcea sau nu, accepta, aplauda, fluiera, ignora. Nu știu cum a fost să te afli în pielea, mintea și adidașii Simonei Halep duminică seară, înaintea finalei de la Cincinnati.

A treia ocazie de a deveni lider WTA, în care variantele sunt simple și necruțătoare. Învingi – ai reușit. Pierzi – ai eșuat. Nu e nimeni acolo să te ajute, totul depinde de tine. Și te blochezi. "Pe teren, când simt că sunt dominată, realizez că nu mai pot controla punctele și atunci încrederea scade". Iar în acest punct ajungem la ceva ce ține strict de sport. De acel sport, de un tip anume de duel. De un început ratat, ce nu a mai putut fi redresat, cu toate încercările. Sunt încercări pe care ochiul liber nu le sesizează, acela vede doar capitularea, nervozitatea, războiul intern rămâne acolo, închis și probabil chiar interzis publicului.

Presiunea apasă invizibil

"Am încercat. În interior, am încercat, dar poate nu am arătat că vreau să fac meciul mai strâns. Am simțit că pot juca și am dat tot ce am avut, la fiecare punct".

Ceea ce a avut Halep însă a fost insuficient. Nu pentru victorie, aceea a rămas departe, insuficient chiar și pentru o bătălie cu mai multă intrigă. O posibilă explicație vine chiar de la ea, de la Simona. "Poate resimt presiunea, dar nu-mi dau seama de asta. Poate doar am jucat slab". Și aici vin verdictele. Niciodată. N-are. Nu poate. Cum e posibil? De ce nu așa? De ce n-a încercat? Când? Cum? Adevărul e că nu există răspuns valabil. Poate o propoziție strecurată de Silviu Zancu în comentariul meciului și care e posibil să fi trecut neobservată în miezul fierbinte al consternării: "Fiindcă e om?". Rareori știm exact cum vom reacționa și cum ne vom comporta. Ceea ce azi pare perfect la îndemână, caracteristic, logic dispare mâine. Iar povara pică greu, în primul și primul rând, pe umerii lor, ai celor care au avut șansa și nu au valorificat-o. De cele mai multe ori, ei știu mai bine ca oricine ce și cum trebuiau să facă pentru a răzbi, dar nu întotdeauna le iese.

"Nu dormi, nu vorbești, nu mănânci"

"Cred că înfrângerile te învață cel mai mult, dar e dur. Nu voi minți. Te simți groaznic. E teribil. Nu poți să dormi două zile. Ești prost dispus. Nu vorbești. Nu mănânci. Nu mint. Așa te simți". Nu sunt vorbele Simonei, ci ale lui Grigor Dimitrov, fostul Baby Fed devenit, la 26 de ani, pentru prima dată învingător într-un turneu Masters 1000, tot duminică și tot la Cincinnati, acolo unde a eșuat românca. "Dar", continuă el, "e normal să te simți așa. Cumva trebuie să crești. Crești câștigând meciuri grele și pierzând meciuri grele. Când eram mic, tatăl meu mă întreba: Grigor, de ce joci așa? Nu știu, îi răspundeam eu. Îmi place lovitura asta. Nu, uită de ea. Nu e bună. De ce?, întrebam eu. Tenisul e un sport simplu pentru oameni inteligenți. Trebuie să fii așa pe teren, în afara lui, în ceea ce simți, cum te antrenezi, ce mănânci, cum te porți cu cei din jur. Pentru că, știți ce? Mereu există ceva mai mult decât tenisul".

Lui Dimitrov i-au fost necesari ani buni pentru a ajunge la această înțelepciune pe care o împărtășește în perioada cea mai bună a carierei. E simplu, dar fără garanție. Era același Grigor cel care, după primele două luni ale anului fabuloase, a experimentat timp de alte 4 scăderea. Pentru că, la fel ca-n viața de zi cu zi, viața normală, cum o numește Simona, oamenii sunt cei care complică și se complică inclusiv pe ei înșiși. O fac cu și din inteligență, altfel nici nu e posibil.

Aplecați tot mai mult spre dezastru și glorificarea lui, uităm exemple, recente sau nu. Ascundem comparații. Ceea ce există și e concret, cuantificabil, nu e destul.

Uităm că, după ce a triumfat la Roland Garros anul trecut, Muguruza a rătăcit luni întregi, practic până la Wimbledonul de acum o lună. O umbră a jucătoarei puternice, care o depășise atât de clar pe legendara Serena. Care e, până la urmă, adevărata Garbine? Campioana sau jucătoarea nesigură, capricioasă, care ceda cu 1-6, 0-6 în fața Barborei Strycova la Eastbourne?

Amestec de contrarii

Nimeni nu e liniar. Iar în Simona se regăsesc, în cantități variabile, și fragilitatea, și forța. Și curajul, și teama. Și dorința de luptă, și neputința de a lupta. Blocajul pândește mereu după colț, mai ales în fața unor adversare care au forță superioară, ce te poate zbura de pe teren. În cazul ei însă, bucățile pozitive predomină, altfel nu ar fi ajuns acolo unde este, pe poziția a doua în lume, bătându-se pentru prima. De ce a clacat în acele momente importante, cruciale?

Din același motiv pentru care a izbândit în altele. Pentru că este om. Și pentru că nu există garanții, doar premise că dacă faci lucrurile bine, vei fi răsplătit pe măsură. Iar dacă va rămâne cumva cu ceea ce a strâns până acum, nu va fi puțin, dimpotrivă. Va fi doar mai puțin decât poate cât au planificat alții pentru ea.

Iar în final, închideți ochii și imaginați-vă că sunteți în tunel, gata să intrați pe Arena Centrală. Vizualizați deja bucuria de la final? S-ar putea să fie o capcană. Dar e imposibil să nu vă gândiți la ea, nu-i așa? 

Comentarii (19 ) Adaugă comentariu

Aurelia Sirbu  •  22 August 2017, 09:56

Am savurat articolul... Delicat si profund, asa cum e delicata starea de acum a Simonei si profunda suferinta pe care i-o banuiesc. Nu, n-as vrea sa fiu in locul ei, cel putin nu acum. As vrea sa fiu linga ea si sa-i ofer un umar pentru o portie zdravana de plins clandestin.

brifcor  •  22 August 2017, 12:16

"Pe teren, când simt că sunt dominată, realizez că nu mai pot controla punctele și atunci încrederea scade". Exact asta face diferenta între un MARE campion, un numar 1 mondial, si un jucator (foarte) bun : mentalul. Campionul stie sa reactioneze si în momentele grele, în zilele "fara". Pentru ca are întotdeauna o rezerva psihica, un plan B. Simona este o jucatoare devtop 10, dar nu un lider mondial. Un lider mondial poate esua întâmplator, nu sistematic, în fata a PATRU adversari diferiti. De fapt adversarul e unul singur : mentalul. Dar, atentie ! Nu o critic pe Simona. Ea, pur si simplu, atâta poate. Sa ne bucuram deci ca mai avem spotivi de top. Din ce în ce mai putini...

dubluv  •  22 August 2017, 12:07

Postat de Horia Calinescu pe 22 August 2017, 10:47

și ce dacă nu va fi numarul 1 ...și ce dacă nu va căștiga un Grand...e a noastră și ne-a adus bucurii neprețuite...o romăncă în super elita tenisului mondial feminin...asta este bucuria...și ce dacă........

ai dreptate... nu credeam ca voi mai dori sa ma trezesc noaptea pentru a urmari un eveniment sportiv. In ultimii ani... am facut-o de atatea ori.

Vezi toate comentariile (19)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase